Sagrada Familia are trei faţade, prima finalizată dintre ele a fost Faţada Naşterii Domnului, în anul 1930 – este vorba despre faţada dinspre răsărit.
Ca stil arhitectural, baza Faţadei Naşterii Domnului a fost începută de primul arhitect şi continuată apoi de Gaudi în stil neogotic. Gaudi a abandonat imediat după aceea stilul neogotic şi a trecut brusc la un design personal, original, parabolic (ferestrele şi secţiunile verticale prin faţadă) şi hiperbolic (bolţile din faţadă) în privinţa geometriei, astfel că faţada îţi dă impresia unei alte construcţii crescute peste cea de la bază. Stilul de decorare, la fel, foarte original, este influenţat de Art Nouveau şi de Modernismul Catalan.
Forma e cumva neobişnuită şi te-ai aştepta să zăreşti contraforturile obişnuite la o catedrală de asemenea dimensiuni, dar acestea nu au mai fost necesare datorită geometriei turlelor.
Faţada Naşterii Domnului are trei porţi, reprezentând Credinţa (în dreapta), Speranţa(în stânga) şi Milostenia(în centru). Pe faţadă sunt sculptate numeroase scene cu personaje biblice în mărime naturală, faţada s-a vrut a fi o ilustrare a naşterii şi copilăriei lui Iisus. Gaudi a intenţionat să coloreze toate acele scene ca să iasă în evidenţă, dar nu a mai apucat.
Iată, în prima fotografie, scena încoronării Fecioarei Maria:
Îngerii anunţă în patru zări apropierea sfîrşitului lumii:
Iniţialele anagramate ale numelui lui Iisus Hristos…
Porumbeii simbolizează credincioşii, copacul e, probabil, pomul vieţii:
Sunt sculptate nenumărate plante, copaci şi animale pe Faţada Naşterii Domnului, Gaudi a vrut probabil să sugereze o grădină luxuriantă – aceasta stă mărturie naturalismului lui Gaudi, interesului şi dragostei lui pentru natură, dar e şi spiritul epocii Art Nouveau la mijloc. Faţada este încărcată de simbolism, fiecare plantă, copac sau animal reprezintă ceva anume în simbolistica creştină. Se spune că Gaudi era un om profund religios.
Gaudi s-a inspirat în decorarea Faţadei Naşterii Domnului din relieful natural existent în regiunea muntoasă Montserrat din Catalonia. Mie însă – nevăzând stâncile din Montserrat, la fel ca marea majoritate a turiştilor ce ajung în faţa Sagradei Familia – faţada îmi sugerează mai degrabă un castel de nisip, atins şi înmuiat de apă, cu materia primă -lutul- prelinsă, castel în pragul descompunerii. Îmi sugerează efemeritatea, netrăinicia.
O ipoteză despre care am citit de curând ar fi că, fin observator al vieţii animalelor, Gaudi s-ar fi inspirat şi din viaţa albinelor şi a furnicilor şi că această faţadă a bisericii Sagrada Familia ar fi o metaforă a stupului; stupul şi albina au fost alese ca simbol de nenumărate ori de-a lungul istoriei, mă gândesc doar la familia Barberini din Roma sau la masoni. Totuşi, azi, mie şi probabil multor contemporani, stupul sau furnicarul îmi sugerează învălmăşeală, dezrădăcinare, viaţă impersonală şi nu ceea ce le sugera oamenilor în epocile trecute: hărnicie, modestie, solidaritate.
Prin urmare, mie, Faţada Naşterii Domnului îmi vorbeşte despre insignifianţa omului şi efemeritatea lucrării lui şi asta mă indispune, mă întristează. Fiind vorba de Naşterea Domnului, mă gândesc că ar fi trebuit să-mi inducă sentimente de bucurie, nu de tristeţe, resemnare şi neplăcere. De asta nu-mi place Faţada Naşterii Domnului deşi geometria ei, ca şi a întregii Sagrada Familia îmi place, nu-mi place însă stilul de decorare şi nici simbolistica ei. Apărătorii Sagradei Familia spun că trebuie să fii foarte religios şi să fii catalan ca s-o înţelegi şi iubeşti. O fi, dar nu pot să nu mă gândesc că nu îndeplinesc aceleaşi condiţii nici în cazul catedralelor romanice sau gotice văzute prin Europa, catedrale care-mi plac şi multe din ele n-au faima Sagradei Familia.
MicileVacante 
Genial Gaudi, geniala Sagrada Gamiglia! Nu am vazut-o la fata locului dar imi doresc foarte mult!
Pe mine fatada asta ma duce cu gandul la o crema caramel care se prelinge pe un tort. Asadar, primesc un mesaj pozitiv plus ca ma fascineaza toata nebunia aia de elemente simbolistice de decor!
Imi place prezentarea ta!
Ma ajuta interpretarea ta :))…de ce oare nu m-oi fi gandit si eu la o crema caramel? :))
Mie nu stiu ce imi inspira, ceva foarte serios si complex! Nu am fost niciodata cu simbolistica lucrurilor le-am luat de-a intregul si nu mi-am zbatut capul sa aflu ce semnifica!
Pt mine Gaudi a reusit iposibilul, acele lucruri la care toti visam in copilarie dar nu le materializam niciodata
Gaudi a fost un mare arhitect, ca decorator, la Sagrada Familia, imi place mai putin.
Acum ca se poate, voiam rau sa comentez aici. Ca si dumneavoastra si mie imi inspira o constructie de nisip, ce m-a frapat este diferenta de opinii de aici incolo. Dupa ce am citit ce ati scris, a fost prima data cand am vazut-o de sus in jos. Ca, citez: „castel de nisip, atins şi înmuiat de apă, cu materia primă -lutul- prelinsă, castel în pragul descompunerii.” Adica ca o structura ordonata ce se descompune de la baza. Fiindca pana acum eu o vedeam mereu de sus in jos, adica din entropie si haos apare structura. Nu stiu daca sunt clar, nu prea pot sa explic. Dar mie mi-a sugerat aparitia de ordine din nimic. Si mi s-a parut interesant ca desi analogia a fost identica, interpretarea a fost extrem de diferita. Mie catedrala, ca anamblu, imi place mult. E adevarat ca nu am avut timpul sa analizez fiecare particica in parte. Dar realmente mi-a placut, n-o sa o uit. Si nu e vreo influenta religioasa. Pur si simplu e altfel. Fara a fi fortat altfel.
Intotdeauna s-a putut comenta, Vladimir, vezi ce incompleta si uneori deformata e comunicarea online? si mai ales blogspot-ul de baza nu permite nici folosirea emoticoanelor, inca nu stiu ce e in wordpress, trebuie sa testez.
:), :)), 😉
Interesanta viziune, „vad” ce spui tu!
Asta se intampla cu multe mari opere de arta si probabil e si atragator la ele, se si cauta: permit multiple interpretari, fiecare vede altceva, nu-ti dau totul mura-n gura (adica de-a gata), sunt controversate.
Si pana la urma, mai bine sa ai in orasul tau o catedrala considerata de jumatate din mapamond hidoasa, iar de cealalta jumatate frumoasa, armonioasa, dar convenind toti ca e cea mai fantastica biserica vazuta vreodata, decat sa ai una de care nu-i nimeni interesat, nu-ti vine nimeni s-o vada, una cuminte si la locul ei.
Mie, cum spuneam, cel mai mult mi-a placut geometria, incepuse sa fie la moda in anii aceia structurile parabolice – vezi ca si un rus s-a remarcat cu ele, atunci.
Atentie la cacofonii: „adica ca o” 🙂
Promit sa ma stradui. Dar situatia e disperata, uneori nu stiu cum sa reformulez in asa fel incat sa pastrez sensul dar sa elimin cacofonia.. :D.
Mie mi-a placut ideea de musuroi. Ca sa vedeti ce gen de trairi superficiale poate genera arta adevarata, sa va spun ceva :). Sunt generatia care a crescut cu jocuri pe computer si unul dintre ele, StarCraft avea o rasa de extraterestrii foarte similari insectelor ce traiau in musuroaie si formau o inteligenta colectiva guvernata de o matca (overlord). M-a fascinat civilzatia lor cand eram mic. Iar catedrala m-a dus cu gandul la constructiile lor. Bineinteles acum stiu de unde s-au inspirat cei din joc :D. Dar tot mi-a oferit acea clipa de placere de a vedea la scara mea o asa constructie. Probabil bunica-miu ar mai muri o data sa citeasca superficialitatea a ceea ce am scris mai sus. Plus corelatia Gaudi-StarCraft :))). Dar eu zic ca analizand la rece, asta e inca o dovada a geniului lui Gaudi: eu eram oricum material usor de atras, fiindca aveam oarecum instructia si atractia, nu mai avea ce castiga la mine, eram deja fascinat, dar reactia si analogia mea arata ca poate atrage si masele astea compacte de pustani, cu inteligenta colectiva, care de alta arta decat ce-au vazut la joc, n-au avut parte. Ca sa nu mai vorbim ca serveste ca inspiratie pentru atati altii. Fie ei si game-designeri :D.
Tocmai că pe mine mă sperie o mulţime de furnici sau de albine, ceva în genul Pasărilor lui Hitchcock, simt repulsie pentru ele. Păi nu? o furnică e inofensivă, dar ia aşază-te în pădure pe un muşuroi 🙂
Ah, bandele de hoţi din Barcelona, era s-o încurc cu una, dar n-a fost prea inteligentă colectiv, eu eram singură, ei patru şi tot m-am scos 🙂
Hehehehe, bine ca au fost doar multi, nu si inteligenti, ca atunci chiar ar fi problematic :D. Al doilea avantaj cred ca au fost genele de Est European. Indiferent de tara, noi avem un al saselea simt in legatura cu astia, nu ne pacalesc prea usor. Cine a mers cu autobuzul in est nu-i usor de furat :))
Asta-i replica pe care le-o dadeam eu pe forumuri ălora care se temeau să meargă la Roma sau Barcelona, exact aşa le răspundeam, le spuneam că-s doar hoţii noştri, nu are de ce să le fie frică de Barcelona, dacă acasă nu le-a fost până acum frică 🙂
Mie mi-au aplicat o tehnică nouă, am citit după ce m-am întors acasă, avertiza poliţia din Barcelona despre tehnica asta nouă la metrou. O să povestesc pe blog în curând.