Mormântul unui om singur

Publicitate

Mormântul lui Vasile Bogrea

Îl remarcasem de multă vreme, situat fiind pe una din aleile principale din Cimitirul Hajongard sau Cimitirul Central din Cluj, chiar vizavi de mormântul familiei mele. Mi-a plăcut placa veche din piatră, sculptată cu motive vegetale, urna de la creştet şi vegetaţia care năpădeşte totul, deloc deranjantă,  aş zice că dimpotrivă.

E, cu siguranţă, genul meu preferat de mormânt:  cu patină, singular, de-o eleganţă simplă, neostentativă –  doar un nume pe o placă din piatră sculptată şi erodată de vreme, având un aer părăsit graţie vegetaţiei de jur-împrejur,  sălbatică,  veşnică, biruitoare.

Mormantul lui Vasile Bogrea din Cimitirul Hajongard –  Cluj

Mă apropiasem ieri să-l fotografiez, pentru o viitoare colecţie de morminte „aşa da”, printre betoanele şi marmorele uniformizante care au năpădit în ultimele decenii cimitirul.
În momentul în care am văzut numele scris pe placă, surpriza a fost mare: Vasile Bogrea, filolog şi lingvist român, 1881-1926. La Filologie pe str. Horea, parcă şi la sediul Universităţii Babeş-Bolyai şi la Biblioteca Centrală Universitară – toate trei din Cluj, sunt săli şi amfiteatre care-i poartă numele.

Iată o poezie de-a marelui lingvist şi filolog, publicată în Neamul românesc literar 1925-1926.
Vasile Bogrea a murit în 1926, la 45 de ani.

Suntem datori pământului

Pământ avar,
E-aşa puţin din tine în noi
Şi aşa curând
Ne ceri puţinul înapoi.
Aşa curând,
Pământ avar!
Ţi-l dăm sfinţit de suferinţi
Transfigurat de vis
De fericiri, de paradis,
De prăbuşiri şi năzuinţi,
Şi sfâşieri
Şi-atât amar.
Ţi-l dăm,
Căci tu mereu ni-l ceri
Pământ avar.

Top 10 Locuri de vizitat în Cluj

Am primit o leapşă de la Kadia cu subiectul Top 10 locuri de vizitat în oraşul tău de reşedinţă. În general evit topurile în domeniul turistic,  dar accept ideea că pot fi totuşi utile cuiva care alocă  puţin timp vizitării unui oraş sau zone. N-o să alcătuiesc  niciodată un Top 10 pentru un oraş ca Roma sau Londra  dar, hai să admit, pentru oraşe de mai mică importanţă turistică,  cum e şi Clujul, merge. Nici ghiduri turistice pentru Cluj nu prea sunt de găsit, poate nici nu vrei să-ţi cumperi unul pentru câteva ore sau zile petrecute într-un asemenea oraş, dar ai vrea totuşi să ştii care îi sunt obiectivele turistice mai căutate.

Am făcut o listă cu Top 10 locuri de vizitat în Cluj – obiective turistice ce mi se par mie mai atrăgătoare pentru un turist ajuns în oraşul meu, apoi am mai adăugat şi tăiat, astfel ca să ajung la numărul zece. Ordinea în care prezint locurile – obiective turistice  este dată de distanţa (de la cea mai mică la cea mai mare) faţă de kilometrul zero al oraşului.

Piaţa Unirii

Este piaţa centrală a oraşului Cluj, una din cele mai vechi pieţe de talie mare din oraşele central şi est-europene. Pe cele patru laturi ale sale  se găsesc case şi palate (neo)renascentiste, baroce şi eclectice, cum sunt Palatul Banffi (Muzeul de Artă, azi) şi fostul Hotel Continental. În mijlocul pieţei sunt amplasate biserica gotică Sf. Mihail şi grupul statuar Matei Corvin; un alt grup statuar închinat eroilor-martiri ai Revoluţiei de la 1989, care au murit în această piaţă, se află într-un colţ.  Piaţa Unirii este locul preferat pentru desfăşurarea adunărilor publice, festivalurilor, concertelor,  a sărbătorilor în aer liber.

Piata Unirii cu biserica Sf. Mihail şi grupul statuar Matei Corvin

Biserica Sfântul Mihail

Este cea mai mare biserică gotică din România, după Biserica Neagră din Braşov. Construcţia bisericii  a început în anul  1316, pe vremea regelui Carol Robert de Anjou, în anul în care Clujul a devenit oraş  şi a durat mai bine de un secol.
Interiorul bisericii a fost bogat decorat cu fresce şi statui, din păcate, cea mai mare parte a lor  a fost distrusă în timpul reformei religioase, astfel că, acum, interiorul e destul de auster. Vitraliile sunt însă, splendide. Turnul bisericii, neogotic, are 80 metri ânălţime şi este cel mai înalt turn de biserică din România.

Timpanul uşii  sacristiei de la Biserica Sf. Mihail

Piaţa Muzeului şi străduţele adiacente

Piaţa Muzeului a fost prima piaţă a oraşului medieval. În piaţă şi pe străduţele adiacente sunt clădiri gotice (printre care Casa Matei – casa natală a lui Matei Corvin), baroce (Biserica Franciscanilor) şi monumentul neo-baroc Karolina, cel mai vechi monument laic din Cluj. Numele actual al pieţei vine de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, care se află pe una din laturile sale. Zona Pieţei Muzeului, pietonală acum, e înţesată cu terase şi tarabe ale micilor meşteşugari locali (suveniruri, artizanat, bijuterii handmade, delicatese).

Monumentul Karolina din centrul Pieţei Muzeului

Piaţa Avram Iancu

O a doua piaţă mare a Clujului, amplasată ultracentral. Clădiri cu arhitectură eclectică şi Secession  pe cele patru laturi ale pieţei, printre care amintesc clădirea Teatrului Naţional şi clădirea Tribunalului Cluj.  În mijlocul pieţei, Catedrala Ortodoxă şi statuia lui Avram Iancu (statuie pe drept controversată) în mijlocul unei fântâni arteziene muzicale. În partea nordică a pieţei este amplasat  încă un grup statuar,  închinat eroilor români din război. Piaţa se prelungeşte în partea sudică cu Piaţa Ştefan cel Mare, astfel că ansamblul celor două pieţe dă naştere, din nou, unei mari deschideri – probabil una din caracteristicile îndrăgite la oraşul Cluj). În colţul de sud-vest al Pieţei Ştefan cel Mare se află Turnul (Bastionul) Croitorilor şi statuia lui Baba Novac, pe locul unde acesta, căpitan şi sol al lui Mihai Viteazul,  a fost ucis de nobilii unguri clujeni.

Teatrul National din Cluj

Catedrala Ortodoxă

Este amplasată pe insula  din mijlocul Pieţei Avram Iancu şi reprezintă un exemplu reuşit de arhitectură în stil neo-românesc transilvănean. Este o biserică după  modelul  bizantin,  construită şi decorată în stilul naţional românesc de la începutul secolului al XX-lea,  cu trimiteri la arhitectura romanică şi cea renascentistă. Construcţia ei a început în anul 1923 şi a durat zece ani. Înălţimea totală a construcţiei este de 64 metri, iar diamentrul cupolei de 12 metri.

Catedrala Ortodoxa şi statuia lui Avram Iancu din Cluj

Piaţa Mihai Viteazul şi zona podului de peste Someş

Este a treia mare piaţă ultracentrală a Clujului. Clădiri interesante pe cele patru laturi şi în zona podului: palate şi case  neogotice, Secession, eclectice. În mijlocul pieţei  o insulă pe care se află un părculeţ cu statuia ecvestră impozantă a  lui Mihai Viteazul, o fântână arteziană şi un bloc construit în anii socialismului, la parterul căruia se află Cinematograful Florin Piersic (fost Republica), un reper al Clujului. Este cea mai mare sală de cinematograf a oraşului, unde au loc de obicei spectacolele de deschidere ale festivalului TIFF, cel mai important festival cultural ce se desfăşoară la Cluj.

Blocul Republica din Cluj, la parterul căruia se află Cinematograful Florin Piersic

Cimitirul Hajongard sau Cimitirul Central din Cluj

Considerat panteonul Transilvaniei, pentru că o mulţime de personalităţi ale Clujului şi Transilvaniei  sunt înhumate aici,  Cimitirul Hajongard,  aşezat pe unul din dealurile oraşului ce porneşte imediat din centru, este o colecţie de monumente funerare, mausolee şi cripte în stil neoclasic, neogotic, neorenascentist, neobaroc, Art Nouveau sau moderniste, presărate printre morminte şi pietre funerare banale, uniformizante, specifice perioadei comuniste.

Postări pe blog cu fotografii din Cimitirul Hajongard: Luminaţia la Cimitirul Hajongard, Personalităţi ale scenei clujene, Două morminte de arhitecţi unguri, Personalităţi române înhumate în Cimitirul Hajongard.

Piatră funerară veche din Cimitirul Hajongard

Gradina Botanică

Unul dintre cele mai îndrăgite obiective turistice din  Cluj, grădina botanică se întinde pe o suprafaţă de 14 hectare cu relief variat, mare parte în pantă. O colecţie dintr-o  mare varietate de plante (11 mii de specii) din toate continentele. Este considerată una din cele mai frumoase grădini botanice din sud-estul Europei.

În sera cu plante acvatice din Gradina Botanica Cluj

Parcul Central

Alei umbroase, lac  populat cu raţe sălbatice, plimbări cu bărci şi hidrobiciclete, clădiri cu arhitectură eclectică   – Pavilionul de patinaj şi Chioscul,  parc de joacă pentru copii şi noul stadion al oraşului, o creaţie arhitecturală din ultimul deceniu.

Cazinoul din Parcul Central – Cluj

Parcul Etnografic Naţional Romulus Vuia

Este secţia în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, primul muzeu etnografic din România. Un Muzeu al Satului transilvănean, parcul se întinde pe 16 hectare şi are aspectul unui sat, în care casele componente sunt exemplare superbe ale arhitecturii tradiţionale din diferitele zone ale Transilvaniei, cu biserici din lemn specifice acestor locuri  precum şi instalaţii tehnice ţărăneşti şi ateliere meşteşugăreşti.

În Parcul Etnografic din Cluj

Acestea  au fost alegerile mele pentru un Top 10 Locuri de vizitat în Cluj.
Pentru amatorii de cocoţat şi panorame, există dealul Cetăţuia şi el pornind tot din centru, de pe malul Someşului, deal de unde se pot privi şi fotografia apusuri superbe deasupra Clujului.

Dau leapşa mai departe lui Adrian L, Aliceee Traveler, Cora, Nickro, VulpitaCalatoare şi oricui altcuiva doreşte să ne  prezinte cele mai interesante locuri de vizitat din oraşul său.

Cimitirul Hajongard – Câteva morminte ale personalităţilor scenei clujene

În Cimitirul Hajongard, considerat un panteon al Transilvaniei, nu există, la fel ca în Cimitirul Bellu, alei ale scriitorilor sau artiştilor, aici  personalităţile au fost înhumate amestecat, pe întinsul întregului cimitir. Mai mult,  nu există nici măcar o listă a lor şi o hartă a cimitirului, astfel încât descoperirea câte unui mormânt sau monument ce-ţi aminteşte de o mare personalitate clujeană ţine, de obicei, de hazard.

A trecut ceva timp de când v-am arătat câteva morminte ale personalităţilor clujene ( aici şi aici) şi cum între timp am mai făcut câteva incursiuni prin Cimitirul Hajongard înarmată cu camera foto, m-am gândit să vă arăt şi vouă câteva descoperiri din sfera teatrului, operei şi cinematografului.

Dimitrie Popovici – Bayreuth (1860-1927) – al doilea director al Operei Naţionale din Cluj – a condus Opera între anii 1920-1927 (înaintea lui, pentru o perioadă scurtă a organizat lucrurile şi le-a condus primul director, Constantin Pavel); Popovici Bayreuth a fost concomitent şi directorul Conservatorului din Bucureşti.  În acei ani, Bucureştiul încă nu avea Operă de Stat, aceasta s-a înfiinţat mai întâi la Cluj  în sediul Teatrului Maghiar construit cu puţin timp în urmă, în perioada austro-ungară. Dimitrie Popovici Bayreuth a fost o personalitate artistică de talie europeană, el cânta pe marile scene ale Europei (Weimar, Bayreuth, etc.), în Cluj a cântat foarte puţin, ocupându-se aici mai mult de probleme organizatorice: repertoriu, cooptarea de interpreţi şi dirijori renumiţi. Deschiderea festivă a Operei Române din Cluj a avut loc imediat după numirea lui ca director cu spectacolul Aida şi a fost o mare sărbătoare culturală pentru locuitorii Clujului, martorii vremii povesteau că, de la personalităţile oraşului aşezate în fotolii şi până la ultimul student de la balcon, toată sala a fost extrem de emoţionată  şi entuziasmată.

Mormântul lui Dimitrie Popovici – Bayreuth

Este un mormânt interesant, original, nu am mai văzut o atât de masivă urnă sau vază, amplasată pe mijlocul  unui  mormânt. Pare cam părăsit, însă.

Janovics Jeno este considerat cea mai mare personalitate teatrală maghiară din Transilvania  secolului al XX-lea (actor, regizor-peste 1000 de spectacole, critic şi istoric de teatru, director al Teatrului Maghiar în două rânduri); în plus, el a înfiinţat şi condus între 1914-1920 în Cluj studioul cinematografic Transilvania care la ora aceea rivaliza cu cel din Hollywood şi studiourile pariziene; a regizat şi produs 48 de filme, la studioul lui  şi-a făcut ucenicia şi Michael Curtiz, regizorul ce a devenit ulterior celebru cu filmul Casablanca.
Este înmormântat în Cimitirul Hajongard din Cluj împreună cu soţia lui, actriţa Poor Lili,   în mormântul din dreapta fotografiei de mai jos, cel din din piatră  albă cu urnă la cap.

Mormintele  Szentgyorgyi Istvan şi Kovacs Gyorgy – stânga şi al lui Janovics Jeno – dreapta

În partea stângă a fotografiei de mai sus se află un alt mormânt – cel cu piatră funerară neagră, din marmură, în care sunt înhumaţi Szentgyorgyi Istvan (1842-1932) actor de teatru,  Institutul de Teatru din Târgu-Mureş îi poartă numele şi Kovacs Gyorgy actor de teatru (Cluj şi Târgu-Mureş) şi film; el a jucat în filme româneşti  predominant istorice primind de obicei roluri de nobili maghiari  (Pădurea spânzuraţilor – Liviu Ciulei, Serata, Dacii, Mihai Viteazul, Serbările galante).

Un foarte frumos mormânt are Nicolae Bretan (1887-1968),  solist, compozitor, regizor şi director al Operei Române din Cluj. El a preluat ca director  sediul Operei Române de la maghiari când Opera română din Cluj s-a întors acasă, după anii refugiului la Timişoara. Nicolae Bretan susţinea că numele lui de familie ar fi fost maghiarizat în perioada ocupaţiei, că în realitate acesta ar fi fost Brătianu.

Mormântul lui Nicolae Bretan

Şi în final vă mai arăt un monument în stil istorist, construit de arhitectul oraşului Cluj, Pakey Lajos,  la o răspântie din Cimitirul Hajongard pentru actriţa Keler Ilona, moartă de tânără în 1880,  care, se pare, fusese iubită mult de public.

Mormântul Keler Ilona construit de arhitectul Pakey Lajos

Poftiţi de cumpăraţi clădirea emblemă a Clujului!

Hotelul  Continental –  cunoscut în Cluj  sub numele  Conti – este, din nou, de vânzare.

Aflată în plin centru al oraşului Cluj, în colţul de sud-vest al Pieţei Unirii (Matei Corvin), clădirea hotelului a  fost construită de un arhitect clujean, Pakey (sau Pakei)  Lajos în anul 1894 în stil arhitectural  eclectic, stilul sfârşitului de secol XIX, ca o mixtură de elemente clasice, renascentiste şi baroce.

Arhitectul Pakey, despre care am mai scris,  a proiectat şi clădirile din Parcul Central (Pavilionul de patinaj – Restaurantul Chios  şi Chioscul – Casino), cele două clădiri ale Universităţii Tehnice de pe strada Bariţiu şi fostul Liceu Brassai – actualul Liceu Unitarian  de pe strada 21 Decembrie – toate în acelaşi stil eclectic, stilul în care sunt construite cele mai multe clădiri din zona centrală a oraşului Cluj.

S-a numit la început  Hotelul New-York şi a fost, la vremea lui, cel mai mare hotel din Transilvania, având camere mai elegante şi confortabile pe cele două faţade dinspre străzile Napoca şi Universităţii şi camere mai puţin confortabile spre curtea interioară.  Pakey a gândit însă construcţia nu doar ca un hotel reprezentativ pentru Cluj, la parter a prevăzut spaţii somptuoase, pentru o cafenea destinată atât oaspeţilor hotelului cât şi localnicilor. Cafeneaua era frecventată de jurnaliştii, scriitorii şi universitarii oraşului, dat fiind că era  situată exact la kilometrul zero al oraşului, la doi paşi de sediile publicaţiilor locale şi de universitate jucând pentru Cluj, multă vreme, rolul pe care l-a avut Capşa în Bucureşti.

Dar astea au fost vremurile de glorie ale construcţiei, hotelul s-a închis demult, la parter  au  funcţionat însă în continuare spaţii de alimentaţie publică (restaurant, cafenea şi cofetărie). După revoluţie, clădirea a fost cumpărată de o firmă dar nu s-a întâmplat nimic acolo.  Proprietarul a încercat s-o vândă de prin 2007, în prezent este dispărut şi urmărit internaţional pentru datorii mari, firma lui fiind în faliment. Clădirea ar merita o soartă mai bună,  decât să rămână în continuare în paragină şi Clujul, la fel, ar merita o asemenea clădire renovată şi reamenajată.

Hotelul Continental, monument istoric,  va fi scos la licitaţie în Cluj  în data de 15 iunie, preţul de pornire fiind de 8 milioane euro. Fireşte, clădirea fiind deteriorată,  cei interesaţi în cumpărarea ei vor ţine seama şi de suma necesară renovării şi reamenajării ei.

Ei, ce spuneţi?

Tablouri vivante la Cluj

Aproape în toate micile mele vacanţe prin Europa am avut ocazia să văd măcar o statuie vie sau statuie vivanta. Pentru cei ce nu au văzut încă aşa ceva, statuia vivanta este un actor machiat şi costumat, care stă nemişcat  zeci de minute sau poate ore în şir, într-o anumită postură sugestivă. Unele statui vivante  se mişcă,  chiar se plimbă, nu e totuşi obligatoriu să stea nemişcate. De obicei machiajul şi costumaţia statuilor vivante sunt în alb sau auriu metalic, probabil pentru un impact mai puternic asupra privitorului.

Primele statui vivante le-am remarcat în Florenţa, Roma şi Napoli, apoi în Londra am văzut cele mai neaşteptate lucruri în materie de statui vivante,  astfel că, atunci când am ajuns pe La Rambla din Barcelona eram deja blazată şi nu mă mai surprindea nimic, drept pentru care nu mi-a mai atras atenţia nici măcar o statuie vie, n-am pozat nimic.

Îmi imaginez că nu e totuşi uşor să stai nemişcat cu orele într-o anumită postură, fără să clipeşti, fără să zâmbeşti la glumele sau provocările  trecătorilor, cred că trebuie un antrenament atât fizic cât şi psihic pentru asta. Dar, îmi inchipui că vivantele statui se „răzbună” pe trecători din când în când (măcar cele care pot fi uşor confundate cu o statuie adevărată din piatră)  şi fac o mişcare bruscă spre tine atunci când nu te aştepţi, să-ţi sară inima din piept, nu alta.

Când mai multe statui vivante stau împreună într-o imagine, fac un tablou nemişcat împreună,  se cheamă că alcătuiesc un  tablou vivant.

Tablourile vivante au fost la modă în perioada medievală, renascentistă şi în secolele următoare, chiar în secolul al XIX-lea  erau un gen de artă căutat, atât pentru spectacolul în sine cât şi ca model pentru pictori. În secolul al XX-lea, tablourile vivante au fost folosite mai ales ca subiect de eseuri fotografice. Iar azi, statuile şi tablourile vivante sunt din nou redescoperite în Europa, sunt nelipsite la festivaluri, ba au organizate chiar festivaluri ale lor. Spectacolul tablourilor vivante este considerat o formă de teatru alternativ, un teatru  de gesturi, una din multiplele faţete ale spectacolului de stradă, acel aşa-numit street performance sau busking.

În fotografia de mai jos e românul Silviu Caraba într-unul din tablourile vivante pe care le compunea pe Promenada Reginei din Londra. Chema din public o persoană doritoare şi în 20-30 de secunde o punea într-o postură, apoi se aşeza şi el instantaneu în „tablou”. Era aplaudat frenetic.

În Cluj tocmai s-a sfârşit festivalul Zilele Clujului, în cadrul căruia  au avut loc şi spectacolele trupei Silence Teatro din Italia,  constând din tablouri vivante. Eu am asistat la spectacolul numit  Sugestii baroce, la celelalte a plouat şi n-am avut chef să ies din casă. O oră de încântare şi amuzament, în jurul şi pe urmele actorilor, în Piaţa Muzeului şi pe străduţele învecinate, vânând cu camera foto tot felul de posturi: comice, romantice, dramatice.

Doi arhitecţi unguri, două morminte

Că tot e agitaţie zilele astea cu tentativa de ceremonie de înhumare din Odorheiu Secuiesc, mi-am amintit de mirarea mea, de Ziua Morţilor de anul trecut,  în legătură cu mormântul arhitectului Pakey Lajos, din Cimitirul Central – sau Hajongard – din Cluj.

Cum scriam în postarea anterioară, Pakey Lajos (1853-1921) a fost arhitectul Clujului la sfârşitul secolului al XIX-lea, când s-a construit, în stil eclectic, o mare parte din arhitectura oraşului. Pakey a proiectat câteva din cele mai reprezentative clădiri ale Clujului: Hotelul New York (Continental) – emblema oraşului, Pavilionul de patinaj (Restaurantul Chios) şi Chioscul (Cazino) în Parcul Central, Liceul Brassai, Facultatea de Electrotehnică, Facultatea de Construcţii şi multe altele.

Acesta e mormântul lui…

Mormântul arhitectului Pakay Lajos din cimitirul Hajongard din Cluj

simplu, fără flori, fără coroniţe, fără cocarde ungureşti…

…iar acesta e mormântul altui arhitect (dar şi scriitor, etnograf şi politician) ungur, Kos Karoly (1883-1977), foto din acelaşi cimitir, aceeaşi zi, aceeaşi oră:

Mormântul arhitectului Kos Karoly din cimitirul Hajongard din Cluj

Ciudat  de selectivi, ungurii care veniseră în pelerinaj la Cimitirul Hajongard din Cluj, dar, în acelaşi timp, nici cei autohtoni nu trecuseră pe la mormântul lui Pakey  şi chiar am întâlnit în cimitir două grupuri de elevi de şcoală cu profesoarele lor, altele erau însă mormintele lângă care poposeau. Le puteai distinge uşor după cocarda legată pe cruce sau pe piatra funerară.

Concluzia mea? Nu arhitectura  sau  valoarea în sine a ceea ce lasă înaintaşii lor în urmă  îi mână pe unguri în pelerinaj pe la morminte.

Anul ăsta,  de Ziua Morţilor, mă duc eu să-i pun o floare lui Pakey Lajos  şi să agăţ o cocardă.

Parcul Central şi Cazinoul din Cluj

Azi a început a doua ediţie a Zilelor Municipiului Cluj-Napoca ce vor dura până în 1 iunie.  Vor avea loc în următoarele zile peste 80 de evenimente în 25 de locuri sau zone diferite din oraş. Să sperăm că o să avem vreme bună să ne putem bucura de ele!

Sărbătoarea a debutat cu inaugurarea clădirii Cazinoului din parc, Parcul Central şi Cazinoul fiind reabilitate din fonduri europene nerambursabile. În parc s-au refăcut aleile (acoperite cu pietriş fin), podeţele în forma lor veche, s-au montat peste 200 de bănci noi cu platformă sub ele (împotriva noroiului şi băltoacelor). Am zărit, cu surprindere,  şi cişmele prin parc!

Aleea principala a Parcului Central

Statuia lui Octavian Goga din Parcul Central

Parcul Central sau Parcul Simion Barnuţiu este unul din primele parcuri orăşeneşti din Europa Centrală, a fost inaugurat în anul 1830, iar 40 de ani mai târziu a fost amenajat lacul din mijlocul lui. Clădirile din parc au fost construite însă la sfârşit de secol, în anul 1897, după proiectul arhitectului clujean Pakey Lajos, cel căruia i se datorează şi clădirea emblematică a Clujului, hotelul Continental sau New York –  cum i se spunea înainte.

Revenind la parc, Pakey a proiectat  Pavilionul de Patinaj (azi  restaurantul Chios), Chioscul (sau Cazinoul) şi Fântâna Arteziană din spatele Chioscului (spre Pavilionul de Patinaj). Tot ansamblul este în stil eclectic, stilul la modă spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, când s-a realizat mare parte din arhitectura Clujului, pe care o avem şi azi.

Pavilionul de Patinaj, azi Restaurant Chios – Cluj

Mă leagă multe amintiri din copilărie de lacul ăsta, iarna veneam aici la patinaj, vara închiriam o barcă şi vâsleam, să fac muşchi la braţe, că luasem nota 4 la flotări. Îmi plăcea insula din mijlocul lacului, unde vieţuia o familie de lebede.

Rate sălbatice pe lacul din Parcul Central, Cluj

Fantana Arteziana din Parcul Central, Cluj

Şi acum fotografii ale Cazinoul restaurat, după o perioadă de circa 25 de ani în care a fost închis, abandonat:

Cazinoul ( Chioscul) din Parcul Central, Cluj

Intrarea principală în Cazino va fi cea iniţială, dinspre răsărit (dinspre Opera Maghiară), în fotografia de mai sus este în dreapta, şi nu cea dinspre Fântâna Arteziană, considerată doar ca o ieşire în spate, spre  grădină.

Intrarea principală a Cazinoului (Chioscului) din Parcul Central, Cluj

Totuşi, părerea mea e că s-a omis să se amenajeze o alee în parc care să vină direct (perpendicular) spre intrarea principală să nu rămână alee de acces doar cea care înconjoară clădirea. Probabil se va amenaja ulterior, altfel tot intrarea dinspre fântână va fi considerată cea mai de impact, cea mai căutată.

Festivitatea de inaugurare a fost surprinzător de scurtă, vreo 4-5 minute în care cineva din Primărie a schiţat istoria clădirii, niciun cuvânt în plus. Mi-a plăcut, mă aşteptasem la bla-bla-uri oficiale.  Apoi publicul a fost  invitat   să pătrundă înăuntru şi să admire  noua faţă a Cazinoului.

Emil Boc, in public, la deschiderea oficială a Cazinoului

Interiorul Cazinoului din parc

Sala de bal privită de sus

Înainte, clădirea Chiosc avea parter şi etaj; acum s-a demolat etajul obţinându-se o sală mare, somptuoasă, un spaţiu generos potrivit pentru expoziţii, recepţii, întruniri, bal, spectacole,  iar „la etaj”  s-a construit doar o pasarelă pe deasupra sălii mari,  care dă într-o mică sală cu vedere spre Fântâna Arteziană.

După stilul de decorare şi după dimensiuni, sala aminteşte de parterul hotelului Continental din centrul Clujului şi nu e de mirare, fiind vorba de acelaşi arhitect, Pakey Lajos, Cazinoul fiind alternativa din parc a sălii mari din centrul oraşului.

Vedere din interiorul Cazinoului, cu  pasarela

Etajul Cazinoului

Chiar de la inaugurare, clădirea Chiosc a întâmpinat vizitatorii cu două expoziţii de fotografie şi una de pictură.

Expozitie de pictura în galeria exterioară a Cazinoului

Expozitie de fotografie în interiorul Cazinoului

Cladirea Cazino va fi folosită şi în cadrul TIFF-ului ce va începe în 2 iunie, imediat cum se termină Zilele Clujului.

No, viniţi la Cluuj?

Poimâne încep Zilele Clujului, sau Zi-le de Cluj,

aici programul evenimentelor,

şi cum să gată,

începe TIFF-ul (Transilvania International Film Festival):

😀 😀

Noaptea Muzeelor 2012 la Cluj

Noaptea trecută a  fost  Noaptea albă a muzeelor şi anul ăsta mi-am făcut timp pentru o tură scurtă prin două  muzee din centrul Clujului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei  şi Muzeul de Artă,  pe care nu le mai vizitasem de multă vreme.

La Muzeul Etnografic al Transilvaniei, o surpriză plăcută: pe lângă colecţia permanentă,  aveai acces la o mare expoziţie de Lego.  O mulţime de vizitatori de toate vârstele priveau încântaţi trenuleţele electrice, vaporaşele şi toate maşinăriile şi construcţiile expuse pe mese largi în sala mare.

Muzeul de Artă promitea accesul la balconul restaurat şi la câteva expoziţii temporare, nu şi la galeria permanentă de pictură.
Din păcate, balconul era în beznă aşa că nu puteai admira unicul putto cu care se lăudau, iar în faţa balconului (spre exterior) era trasă o plasă, n-am înţeles raţiunea, în orice caz  din cauza ei nu puteai privi prea bine şi fotografia piaţa. Expoziţiile…hmmm…artă contemporană. Le-ar fi stat bine acelor opere de artă  la gară sau la aeroport, prin pasajele de trecere, nu în Muzeul de Artă, zic şi eu. În orice caz, prin expoziţii se trecea ca prin pasaje. Printre fotografii am remarcat un singur portret, mai jos fotografia fotografiei.

Nu scria ce reprezintă, poate un pătrat gigantic de gresie? mi s-a părut că se asortează la ţinuta mea 😀

Astăzi, oamenii au din ce în ce mai puţin timp şi bani pentru cultură şi atunci ideea Nopţii era să le fie oferită o seară prelungită,  în care pot vizita gratuit muzee  şi expoziţii. Astfel, ar fi atraşi cei extrem de ocupaţi care nu-şi găsesc timp pe parcursul zilei pentru asemenea activităţi, precum  şi  cei ce nu vizitează muzee mai ales din cauza preţului intrării.
Dar, evident, ideea Nopţii nu le-a venit alor noştri, cred că nimeni nu-i bănuieşte de aşa ceva.  Ideea provine din Europa şi s-au aliniat şi ei, culturnici sau nu, mai de voie, de nevoie. Mai mult sau mai puţin. Că, nu-i aşa? de ce să dai acces gratuit o noapte pe an la bruma de pictură valoroasă pe care o deţii, le trebuie pictură? hai că le dam oareşceva.

Am citit opinii critice  pe unele bloguri la adresa celor ce vizitează muzee în această noapte.  Eu zic  să nu fim orbi sau ipocriţi, mulţi dintre  semenii noştri îşi drămuiesc banii pentru hrana zilnică şi poate pentru medicamente, ca să le ajungă cumva până la salariul,  pensia sau bursa următoare, asta într-un caz fericit, că sunt destui care nu au nicio sursă de venit – nu mai vorbim de tratamente medicale – stomatologice de exemplu, că de astea tot omul sănătos sau bolnav are nevoie – aţi văzut emisiunile „Românii au talent”? suntem un popor de ştirbi, ăştia suntem şi nici nu-i de mirare,  cu banii noştri şi tarifele doctorilor. Prin urmare, de unde bani să mai intri şi într-un muzeu dacă nu eşti pasionat de ceea ce  e expus acolo? Şi câţi dintre noi suntem pasionaţi de pictură, de minerale, sau de istorie, ca să plătim biletul ăla de intrare plus taxa de fotografiere? Când mai e vorba şi de o familie cu 3-4 persoane, deja se simte. Astfel, Noaptea muzeelor poate fi pentru mulţi o bună ocazie de-a vizita  muzeele şi expoziţiile din oraşul în care locuiesc şi de-a  fotografia exponatele.

Poate mai mult decât exponatele, mie mi-a plăcut să privesc vizitatorii: o mulţime de tineri, probabil studenţi sau deja ieşiţi din universităţi (câţi dintre ei oare au un serviciu stabil?), familii cu 1-2 copii, bătrânei împreună sau singuri… Mi-a plăcut o fată de braţ cu bunica ei, am surprins-o întrebând-o cu voce tare (probabil nu auzea bine bătrânica)  la ieşire dacă mai vrea să meargă la un muzeu sau e obosită. Cred că s-ar fi bucurat bătrânica să (re)vadă pânzele lui Tonitza, dar nah, la câte dezamăgiri o fi avut într-o viaţă, Noaptea Muzeului de Artă din Cluj nu mai contează, cu siguranţă.