Venetia – Piazza San Marco

Cel mai elegant salon de recepţie al Europei cum a numit-o Napoleon, Piazza San Marco este principala piaţă din Venetia şi singura care poartă numele de piazza (piaţa înţeleasă ca centru civic, festiv, religios, politic), restul pieţelor Venetiei poartă numele de campo, campi (la plural). Şi-a luat numele după numele Bazilicii San Marco, capelă a dogilor în trecut, acum catedrala Venetiei. Se găseşte în sestiere San Marco, în inima Venetiei, acolo unde Canal Grande se întâlneşte cu Canal Giudecca, în Bazinul San Marco.

Pe latura estică, Piazza San Marco este mărginită de două construcţii vestite în întreaga lume: Bazilica San Marco ( Basilica di San Marco ) şi Palatul Dogilor ( Palazzo Ducale ), asupra cărora voi reveni în următoarele postări.
Bazilica San Marco
Palatul Dogilor
 Pe latura nordică a pieţei se află Turnul Orologiului, o frumoasă clădire renascentistă a lui Mauro Codussi.
„Număr doar orele fericite” scrie în latină pe turn  şi sus de tot, doi mauri lovesc clopotul cu ciocanul la ore fixe, la sărbători declanşându-se o scenetă specială cu magi şi un înger. Legenda spune că s-a încercat copierea acestei opere de artă şi vinovaţii au orbit.

Latura de nord continuă cu Procuratie Vecchie, clădire administrativă sobră, atribuită arhitectului Sansovino.

Napoleon a contribuit la desăvârşirea pieţei San Marco, demolând o veche biserică de pe latura vestică a pieţei, în locul ei construindu-se aripa napoleonică, care închide piaţa spre vest, acolo unde se află acum Muzeul Correr. L-am vizitat în 2009, îmi amintesc marea Sală de bal Correr construită pentru Napoleon, sculpturile lui Canova şi Galeria de pictură cu lucrări de-ale familiei de pictori Bellini precum şi cunoscuta pictură Două curtezane (titlu abuziv) a lui Carpaccio.
Piazza San Marco continuă pe latura de sud cu Procuratie Nuove, altă clădire administrativă construită de arhitectul Scamozzi faţă în faţă cu Procuratie Vecchie, la parterul căreia se află celebra Cafe Florian.

Este un loc animat la orice oră din zi, mii de turişti  se opresc să admire clădirile ce mărginesc Piazza San Marco, în special Bazilica San Marco şi Palatul Ducal, să se joace cu porumbeii, să savureze o cafea sau o băutură la terasele din piaţă sau să asculte muzică de cafe concert.

În continuare, pe latura pieţei dinspre sud se află Campanila (clopotniţa) San Marco pe care aţi văzut-o în prima fotografie,  cu Loggetta lui Sansovino de la baza ei, împodobită cu decoraţiuni inspirate din Antichitate, Sansovino fiind primul arhitectul renascentist care a înlocuit faţadele plate ale palatelor şi clădirilor importante din Venetia cu faţade extrem de decorate inspirate din tradiţia locală şi mai ales din Antichitate.

Spre chei, spre Bazinul San Marco, (faţă în faţă cu aripa Palatului Ducal dinspre piaţă) se află Biblioteca Marciana sau Biblioteca Sansoviniana, după numele aceluiaşi Sansovino, arhitectul  clădirii ( a cam avut de tras în urma acestei lucrări, bolta sălii de lectură s-a prăbuşit, el a fost o vreme închis, apoi eliberat ca s-o termine).  

Piazza San Marco se prelungeşte în sud spre chei cu Piazzetta, situată între Biblioteca Marciana şi Palatul Ducal, o piaţetă pavată, cu felinarele binecunoscute şi cu două coloane din granit, coloanele Sf. Marcu şi Sf. Teodor. Coloana Sf. Marcu are în vârf un leu înaripat, emblema sfântului.

Piazzetta e locul unde odinioară se sosea în Venetia triumfal şi nu prin uşa din dos, aşa cum se întâmplă acum, când se soseşte la Venetia în Piazzale Roma sau la Ferrovia sau Tronchetto, în funcţie de mijlocul de transport ales. Thomas Mann, în romanul Moarte la Venetia aşa şi spune: …„Şi văzând acest spectacol, gândi că sosirea la Venetia pe uscat, prin gară înseamnă să pătrunzi într-un palat prin intrarea de serviciu şi că numai cu vaporul, adică pe mare, trebuie să pătrunzi în cel mai neverosimil din oraşele lumii”.

O altă clădire ce se află pe chei, imediat după Biblioteca Marciana este Zecca (Monetăria), atribuită aceluiaşi arhitect Sansovino.

Vreţi sa vedeţi Piazza San Marco pustie? Noaptea târziu sau mai degrabă la orele mici ale dimineţii. Pe la ora 5 dimineaţa încep să apară fotografii cu trepiede şi când îşi termină ei treaba apar măturătorii.

Anunțuri
De Ioana Mureşan Publicat în Venetia

Burano

O surpriză plăcută, acestă insulă! Situat la aproximativ o oră de mers cu vaporetto din Venetia, pe linia LN (Laguna Nord), staţia de plecare Fondamente Nuove ( http://www.actv.it/ ), Burano e un sat de pescari ale căror case, în culori vesele, pastelate şi diferite unele de altele, se înşiră de-a lungul canalelor ce-l străbat. Încântător.

Burano e vestit şi pentru dantela făcută aici prin tehnica punto in aria, folosind doar acul şi aţa, fără suport de pânză. E o dantelă scumpă (sute de eur, în funcţie de dimensiunile broderiei) ce se poate vedea prin prăvăliile din piaţa mare, alături de dantele mai accesibile ca preţ, de provenienţă asiatică. Există în centrul satului şi un Muzeu al dantelei – Museo del merletto, pe care nu l-am vizitat.
Clopotniţa bisericii înclinată, în genul celei din Pisa.

Cît timp am stat pe insulă, am fost toată un zâmbet, atât în interior cât şi  la exterior. Extraordinar ce efect poate avea coloritul străzii, al caselor şi m-am gândit, prin contrast, la cenuşiul blocurilor noastre.
Pentru mine, Burano stă cu cinste alături de alte sate sau insule care m-au surprins plăcut prin pitoresc, efect scenografic sau prin spectaculos: satele din Cotswolds, Cinque Terre,  Tirol şi insula Procida.
Recomand oricui stă măcar trei zile în Venetia să meargă şi la Burano, 2-3 ore acolo şi încă vreo 2-3 pe drum.
De Ioana Mureşan Publicat în Venetia

Cinci zile în Venetia

Întoarsă de câteva zile dintr-o mică vacanţă de cinci zile petrecute în Venetia, oraşul de poveste al sufletului meu,  cum i-a spus Lord Byron.
La Venetia am mai fost in 2009, am plănuit să reîncep  cu Venetia călătoriile mele în străinătate, era oraşul care mă atrăgea cel mai tare şi fireşte, nici nu m-a dezamăgit când am ajuns acolo, a fost  locul în care am simţit cea mai intensă emoţie: aflându-mă pe Podul Rialto şi privind Canal Grande am avut senzaţia că mă aflu în alt timp şi am privit  cu un sentiment de nesiguranţă în jur, însă teleobiectivele din mâinile turiştilor de lângă mine m-au liniştit, eram în secolul corect.

Avion

Călătoria am făcut-o cu Wizz Air, ca de obicei, cu bilet cumpărat direct de pe site-ul lor  http://www.wizzair.com/ cam cu trei luni în urmă, ieftin, 100 lei dus-întors cu taxele incluse, plata prin card. Îmi rezervasem şi o cameră single în sestiere (cartierul)  San Polo, dar Wizz Air a anulat cursa de întoarcere şi mi-a propus întoarcerea cu o zi mai devreme. Neplăcându-mi ideea, am optat să schimb datele călătoriei, profitând de posibilitatea asta (poţi alege în astfel de cazuri alte date pentru dus şi întors, într-un interval de plus/minus o lună faţă de datele iniţiale, fireşte la acelaşi preţ) şi am ales să merg în Venetia în timpul Festei del Redentore, cea mai iubită sărbătoare a veneţienilor.

Cazare

Toate frumoase, dar în noua perioadă n-am mai găsit nicio cameră single relativ ieftină şi convenabilă ca amplasare, aşa că, dat fiind că Festa del Redentore se desfăşura pe insula Giudecca de unde se spune şi că se poate privi cel mai bine focul de artificii de la miezul nopţii, am ales să stau pe Giudecca într-un hostel chiar pe chei, la trei minute de staţia de vaporetto Zitelle. Ieftin (25eur/noapte) şi curat. Am mai stat în hosteluri în micile mele vacanţe şi n-am fost aproape niciodată nemulţumită de alegere, mă interesează în primul rând amplasarea cât mai centrală sau într-o zonă bună şi lângă o staţie de transport în comun, apoi  curăţenia, o priză să-mi pot încărca acumulatorul camerei foto…şi cam atât, restul sunt neesenţiale. De dormit, dorm excelent după 14-15 ore de umblat prin oraş şi chiar dacă se întâmplă să mă trezească câte o turistă revenită la ore târzii (stau numai în dormitoare de femei), adorm pe loc înapoi. Evit camerele cu mai puţine paturi, de câte ori am stat în camere de 3 sau 4 paturi am dat peste nişte colege de cameră fiţoase (ba una se culca la 10 seara şi nu putea dormi dacă aprindeai lumina sau făceai vreun zgomot, ba la 6-7 dimineaţa le stricai somnul dacă te mişcai din pat, am păţit-o de două ori), din punctul meu de vedere e preferabil să aleg o cameră de 8-12 paturi, mi-e mai confortabil aşa, dacă nu-mi pot permite una single. Turistele  ce aleg sa stea in camere de  8-12 paturi sunt nepretenţioase şi au un somn sănătos. Ei, de data asta am stat într-un fost hambar, dormitoarele erau de câte 16 paturi dar comunicau pe sus între ele, de fapt era o singură sală dormitor pe etaj, cu separeuri. Am dormit buştean, deşi salteaua patului nu era prea bună.
Hostelul de pe cheiul insulei Giudecca

Prin urmare, am renunţat la prima rezervare (camera single din sestiere San Polo) făcută gratis prin http://www.venere.com/ şi am făcut una nouă, prin http://www.hostelworld.com/ , aici însă trebuie să plăteşti la rezervare, prin card, 10% din tariful total al cazării. Am mai plătit încă 1 eur taxa pentru o eventuală anulare şi a acestei rezervări, caz în care suma plătită deja prin card îmi rămânea disponibilă pentru o ulterioară rezervare tot prin Hostelworld. Am mai fost de multe ori prin http://www.hostelworld.com/ , cu excepţia unui hostel prăpădit din Roma unde n-aveau nicio evidenţă a rezervărilor online dar totuşi ne-au cazat, peste tot a fost totul în regulă. Restul de 90% din tariful total al cazării se plăteşte la sosirea la hostel.

Transport de la/la aeroport

Din Cluj, Wizz Air aterizează la Venetia pe aeroportul din Treviso, dar acum, din cauză unor lucrări la aeroport, am fost mutaţi pe aeroportul principal al oraşului, Marco Polo, mai mare şi mai elegant.
De la aeroport am plecat cu un shuttle bus care m-a dus direct în Piazzale Roma, autogara din Venetia. 5eur biletul, luat direct de la şofer şi validat pe peron, la uşa autocarului. http://www.atvo.it/
La întoarcere, am venit la aeroport cu autobuzul nr. 5 luat din aceeaşi Piazzale Roma, vreo 4 opriri până la aeroport, tot 5 eur biletul, luat din Piazzale Roma de la ghişeul ATVO şi validat în autobuz. De pe net rezultase că ar fi mai ieftin cu autobuzul nr. 5 decât cu autocarul direct, dar la faţa locului s-a dovedit că e tot 5 eur drumul cu oricare din ele. Cumpărând iniţial un bilet dus-întors faci o mică economie, dar trebuie să te încadrezi într-un interval de 3 zile, pare-mi-se.

Transport în Venetia şi împrejurimi

Dat fiind că legătura între  Insula Giudecca unde aveam cazarea şi Venetia propriu-zisă (doar 300 de metri peste „gârlă”) n-o poţi face decât cu vaporetti, am ales un abonament pentru 7 zile (există variantele: o zi, trei şi şapte), la preţul de  50eur. http://www.actv.it/ . Dacă-l cumperi cu ceva timp înainte, online, pe http://www.veniceconnected.com/ , ieşi mai ieftin, eu evit însă cumpărarea în avans, nu pot şti până în ultimul moment dacă voi pleca sau nu. Şi dacă tot am avut abonament pe toată perioada, mi-am zis să profit de asta şi să văd cât mai multe din insuliţele din jur şi, fireşte, să mă dau cu vaporetto cât de mult pe Canal Grande, cel mai uluitor bulevard văzut vreodată.

Pe unde m-am plimbat şi ce-am vizitat

În primul rând m-am plimbat cu vaporetto pe  Canal Grande, străbătut de vreo 10-20 de ori într-un sens sau în celălalt, de obicei dis-de-dimineaţa pe răcoare, până nu apăreau turiştii, iar veneţienii ce mergeau la muncă nu se înghesuiau să ocupe locurile din afara cabinei. Am admirat şi fotografiat aproape toate palatele şi clădirile interesante de pe canal.
Vedere de pe podul Accademia
Am bătut sistematic sestiere Dorsoduro, în care n-am ajuns data trecută. M-am plimbat pe Zattere, pe lângă şantierul de reparat gondole San Trovaso. Am vizitat Galleria dell’Accademia, Ca’ Rezzonico, Scuola Grande dei Carmini, bisericile San Pantaleone, dei Gesuati şi Santa Maria della Salute.

Am revenit de câteva ori în Piazza San Marco şi am revizitat Basilica San Marco, m-am plimbat pe Riva degli Schiavoni şi în apropiere am vizitat Biserica San Zaccaria, care m-a surprins plăcut.

Am trecut prin zona Mercerie cunoscută atât de bine, situată între Piazza San Marco şi Podul Rialto, zonă unde am avut data trecută cazarea, m-am plimbat prin sestiere San Marco printre sutele de prăvălii cu mărgele de Murano, măşti de carnaval şi printre magazine de firmă, prin sestiere San Polo unde am vizitat Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari şi  prin sestiere Cannaregio unde am vizitat Galeria  Franchetti de la Ca d’Oro.
Vedere spre Plazza San Marco

Pe insula Giudecca m-am plimbat zilnic de-a lungul cheiului şi am intrat şi în cartier să văd cum trăiesc veneţienii, aflând că Giudecca a rămas cel mai veritabil veneţian cartier al oraşului. Fireşte, Biserica Il Redentore a fost în centrul atenţiei în weekend cu ocazia Festei del Redentore, Sărbătoarea Mântuitorului, care a început prin asamblarea unui pod peste canalul Giudecca între cheiul Zattere şi Giudecca, a continuat cu o slujbă festivă în biserică, apoi masa comună a localnicilor (familii, prieteni) pe diverse ambarcaţiuni plutind pe canal şi în bazinul San Marco sau pe mesele întinse pe chei, apoi la miezul nopţii un foc de artificii deosebit de spectaculos, deasupra bazinului. A doua zi, din nou slujbe festive în prezenţa oficialităţilor oraşului şi o regată pe canal.
Insula Giudecca
Canal Giudecca străbătut zilnic de câteva ori, pe podul festiv asamblat anume pentru sărbătoare  sau tot cu vaporetto,  ocolind apoi pe la staţia Tronchetto spre Piazzale Roma, pe sub noul People Mover.
People Mover


Pe insula San Giorgio Maggiore am coborât de două ori, am vizitat biserica şi am urcat în campanilă, de unde ai parte de o panoramă splendidă în toate cele patru zări.

San Giorgio Maggiore

O excursie de o zi cu vaporetto în insulele San Michelle (vizitat cimitirul oraşului), Murano (vizitat Muzeul sticlei), Burano (superb!) şi Torcello (vizitat Catedrala Santa Maria Assunta şi Biserica Santa Fosca).
Burano


Şi o după-amiază pe plaja de la Lido, la bălăceală.
Oh…am făcut 1700 poze, ca de obicei, trebuie să le aleg şi sortez.

Masa

Stând într-un hostel, ai, de obicei, acces la o bucătărie utilată şi la o sală de mese. Aici nu era bucătărie, in schimb era sala de mese şi un bar-enotecă care servea şi pizza şi paste.
Micul dejun, inclus în preţul cazării a fost bun şi liber, mâncai cât voiai şi puteai. Eram printre primii la masă dimineaţa la ora şapte, apoi seara  când mă întorceam la hostel treceam pe la Billa sau un magazin discount ambele în staţiile de vaporetto din apropiere (Billa la staţia San Basilio şi Discount-ul la staţia Redentore) şi-mi cumpăram mâncare şi bere, sau mâncam pizza şi beam un pahar de prosecco la hostel sau la pizzeria de lângă hostel (cea mai bună pizza din Venetia, nu se laudă ei degeaba şi costa doar 5,5eur!). Prin oraş înfulecam de obicei felii de pizza la mână, banane şi îngheţată. Pe Zattere am savurat un tiramisu – prăjitura Venetiei, undeva la o terasă din Dorsoduro am mâncat fegato alla veneziana şi în Burano am pohtit sarde in saor.

Cumpărături

Oh… nu se putea fără mărgele de Murano, mai ales că în weekend a fost ziua mamei, dar şi fiica mea aştepta „ceva frumos”. Prin urmare: mărgele, brăţară şi inele din sticlă de Murano. Acuma, serios…de la 130 eur în sus găseşti zdrăngănele faine, în rest…compromisuri.
Şi nişte pahare tot de Murano, pentru mama şi pentru mătusă-mea.
Şi alte stecluţe, nu de Murano de astă dată: 6 borcănaşe cu anşoa (acciughe sau alici cum le spun italienii), exact ca cele de la Cora, dar mult mai ieftine, merită să le aduci de acolo.

De Ioana Mureşan Publicat în Venetia