Villa Adriana din Tivoli – video-

Pentru cei ce vor să-şi facă o idee şi mai bună despre Villa Adriana din Tivoli, în completarea postării mele de   aici ,  postez acum un videoclip conţinând o prezentare a complexului arheologic, însoţit de imagini filmate la Villa Adriana.

Text în italiană, subtitrare în engleză.

Sursa video : youtube.com  (user: studiamoitaliano)

Publicitate

Miercurea fără cuvinte – Cinque Terre, Vernazza

Italia, Cinque Terre, Vernazza

Italia, Cinque Terre, Vernazza văzută de pe poteca dinspre Monterosso al Mare

Postare alăturată proiectului Miercurea fara cuvinte .

Castel Sant’Angelo din Roma (Mausoleul lui Hadrian)

S-au păstrat puţine construcţii din perioada imperială în Roma, în primul rând din cauza jafurilor invadatorilor, luptelor şi războaielor din perioada medievală. Cele ce au supravieţuit, cu toată  vitregia vremurilor, au fost câteva cărora li s-a putut găsi o nouă întrebuinţare în circumstanţele istorice date. Astfel a fost Panteonul, care a fost transformat din templu păgân în bazilică creştină. O altă construcţie monumentală care s-a păstrat până în zilele noastre este Mausoleul lui Hadrian, cunoscută acum sub numele de Castel Sant’Angelo.

 Roma, Castel Sant’Angelo, Ponte Sant’Angelo

Construcţia a fost proiectată de împăratul Hadrian şi arhitecţii lui în prima parte a secolului al II-lea, după modelul Mausoleului lui Augustus din Campus Martius (cam pe lângă Ara Pacis, dar demolat între timp). Să nu uităm că  Hadrian, pasionat arhitect amator, s-a evidenţiat mai ales prin copierea construcţiilor preferate din lumea antică civilizată.  (Nu văd ceva neapărat rău în asta, dimpotrivă, eu chiar mi-aş dori mult de tot ca azi, cei mai mulţi din arhitecţii de pe la noi, care oricum nu au ceva de spus în arhitectură, să se limiteze la a copia cât mai exact, fără contribuţii personale, ce e mai frumos prin alte părţi).

La origine, Mausoleul lui Hadrian a avut multe ornamente, care însă au fost prădate sau distruse de-a lungul timpului. Chiar şi aşa cum arată acum ca o fortăreaţă rece şi sinistră, mausoleul -devenit  Castel Sant’Angelo- e una din clădirile cu cel mai mare impact vizual din Roma, beneficiind de o amplasare de excepţie,  chiar pe malul Tibrului, într-o poziţie înălţată.  Mesajul construcţiei monumentale era limpede: Împăratul este şi va rămâne în eternitate deasupra tuturor locuitorilor Romei.

Efectul scenic dat de amplasare este amplificat de podul care duce spre mausoleu, pod străjuit azi de sculpturi baroce reprezentând îngeri, care îndulcesc într-o oarecare măsură răceala şi severitatea fortăreţei.

…cam greu, când vezi masiva construcţie-mausoleu care domină şi înfricoşează oarecum, să admiţi că autorul proiectului e una şi aceeaşi persoană cu Hadrian – poetul şi filosoful –  care, pe patul de moarte, scria versurile următoare,  ce sunt inscripţionate pe cavoul lui :

Animula vagula blandula…

 în traducere:

Suflet mic, rătăcitor, fermecător,
Oaspete şi însoţitor al trupului,
Către ce locuri te îndrepţi acum?
Spre locuri întunecate, reci şi mohorâte-
Şi nu te vei mai juca şi râde, ca altădat’.

…dar, să nu uităm, cronicarii din antichitate vorbesc despre multiplele faţete ale personalităţii împăratului Hadrian.

După ce a fost finalizat, Mausoleul a adăpostit, aşa cum a dorit Hadrian, cenuşa lui, a împărătesei şi a unuia din favoriţii săi, desemnat de Hadrian să-l succeadă la conducerea imperiului, mort însă puţin înaintea împăratului – favorit despre care  Dio Cassius spune că avea o singură calitate, frumuseţea. Cenuşa împăraţilor care i-au urmat la conducerea imperiului, până la Caracalla  inclusiv, a fost depusă în acelaşi mausoleu.

La doar un secol distanţă de la construirea lui,  Mausoleul lui Hadrian a devenit fortăreaţă,  făcând parte din Zidul aurelian de apărare; mai apoi a fost reşedinţă şi fortăreaţă papală (fiind amenajat şi un coridor secret ce lega Bazilica Sf. Petru de ea) şi i s-a schimbat numele în cel de azi, Castel Sant’Angelo ; chiar şi închisoare (aici a fost încarcerat Giordano Bruno).

În prezent,  Castel Sant’Angelo se poate vizita în interior, este muzeu.

Luceau stelele

E lucevan le stelle, arie din opera Tosca de Puccini, interpretată de Placido Domingo, videoclip  filmat la Castel d’Angelo în Roma. În fundal, Bazilica Sf. Petru.

Sursa video : youtube.com   (user : castellaccia2008)

Villa Adriana din Tivoli

Villa Adriana este un complex arheologic aflat în Tivoli  -sau Tibur, cum i se spunea în Antichitate – o staţiune de vacanţă aflată la  30 de km de Roma.
Cum se ajunge din Roma la Villa Adriana,  într-o postare viitoare.

Villa a fost reşedinţa de vară a împăratului Hadrian, care prefera să stea aici  şi nu la Roma, pe Palatin, unde locuia împărăteasa, soţia lui.
Hadrian, personalitate complexă, a avut multe talente, preocupări şi pasiuni, printre care şi arhitectura, el fiind un entuziast arhitect amator. Mare iubitor al culturii şi civilizaţiei greceşti, Hadrian şi-a dorit ca şi în scurtul răstimp în care se întorcea la Roma din lungile lui turnee prin imperiu – mai ales în estul elen – să locuiască în ambianţe evocând lumea elenă, prin urmare şi-a proiectat el însuşi împreună cu arhitecţii lui, clădirile şi grădinile din villa, prin copierea construcţiilor preferate de pe întinsul imperiului, marea majoritate din Grecia, câteva din Egipt şi câteva din Roma. O adunătură de clădiri în stiluri diferite, evocând lumi diferite, dar fiecare în parte remarcabilă şi reprezentativă pentru arhitectura lumii din care provenea.

Astfel, Villa Adriana s-a constituit într-un index al arhitecturii lumii antice civilizate. Pentru acest motiv, cât şi pentru faptul că aşa cum erau strânse laolaltă,  acele remarcabile construcţii ale lumii antice  au reprezentat o bună şcoală pentru arhitecţii din Renaştere şi Baroc şi au influenţat mult şi  arhitectura din ultimele două secole, Villa Adriana a fost inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO.

Câteva din cele mai remarcabile construcţii şi realizări peisagistice:

Teatrul maritim, un exemplu extraordinar de arhitectură peisagistică: o insuliţă artificială rotundă înconjurată de un bazin circular, înconjurat şi acesta, la rândul lui, de un peristil (colonadă). Pe insuliţă se afla apartamentul împăratului, se presupune că aici se retrăgea Hadrian pentru a se dedica picturii şi arhitecturii.

În bazinul circular, Hadrian obişnuia să înoate.

Tivoli, Villa Adriana, Teatrul Maritim

Piazza d’Oro, un complex arhitectonic unde Hadrian a experimentat mai multe tipuri de cupolă în formă de dovleac sau dom dovleac (în interior seamănă cu o jumătate de dovleac scobit cu linguriţă, scobitură lângă scobitură – marginile scobiturilor jucând rolul nervurilor dintr-o cupolă). Mulţi arhitecţi din Roma s-au perindat după un mileniu şi jumătate pe la Villa Adriana să studieze cupolele  în formă de dovleac ale lui Hadrian, printre ei a fost cu siguranţă şi Borromini, care a construit şi el o interesantă cupolă în dovleac la biserica Sant ‘Ivo alla Sapienza din Roma. Referitor la aceste cupole, circulă o legendă consemnată de cronicarii vremii, Dio Cassius şi alţii: se spune că pe când era tânăr, Hadrian întrerupsese o discuţie pe teme de arhitectură dintre împăratul Traian şi arhitectul său, Apollodor din Damasc. Enervat de imixtiunea arhitectului amator, Apollodor l-a trimis, ironic, să-şi deseneze în continuare dovlecii lui, cerându-i să nu se amestece în „chestiuni pe care nu le înţelege”, afront pe care Hadrian, viitor împărat, n-o să-l uite.

Biblioteca greacă şi cea romană:

Villa Adriana, Sala Filosofilor

Canopus, după un celebru cuib al plăcerilor din Alexandria Egipt, faimos  pentru desfrâu în lumea antică; azi se mai vede doar un portic graţios ce înconjoară o piscină.

Vedeţi în poza de mai jos un exemplu timpuriu de arce deasupra unor coloane, este începutul arcadei.

 

Tivoli, Villa Adriana, Canopus

Pe marginea piscinei sunt  înşirate cariatide:

În fotografia de mai sus se vede ruina  Templului lui Serapis, Serapeum, o construcţie absidală la capătul Canopusului; Serapeum reprezenta Egiptul şi Canopis reprezenta lumea mediteraneană.

Stoa Poikile sau Pecile,  faimos în Atena pentru picturile lui şi asocierea cu filozofii stoici:

 

Academie, temple, terme şi alte construcţii înşirate pe 120 hectare. Se sapă în continuare la Villa Adriana, e şantier arheologic.

În urmă cu 13 ani s-a descoperit Antinoieon, vestigiile unui complex de monumente funerare dedicate lui Antinous, favoritului împăratului Hadrian, la moartea căruia Hadrian i-a construit un intreg cult, o revărsare nebunească a unei dureri cam deplasate.  De aici a fost luat şi dus obeliscul lui Antinous în diverse locuri, până a ajuns în Piazza Bucarest din Grădinile Pincio din Roma.

Pe una din alei se află o sculptură ce-o reprezintă pe  Marguerite Yourcenar, autoarea  romanului Memoriile (fictive ale) lui Hadrian.

Hadrian al ei a împrumutat doar latura pozitivă a personalităţii adevăratului Hadrian, dar Memoriile lui Hadrian e un roman, o operă de ficţiune, romancierul are dreptul să-şi construiască personajul aşa cum vrea el, poate să semene sau nu cu modelul real şi  faptul  că Marguerite Yourcenar a fost lesbiană şi Hadrian homosexual e o simplă coincidenţă, nu cred că are vreo legătură cu simpatia romancierei pentru el.

Din păcate, situl nu e prea prietenos cu vizitatorii. Nu ţi se dă nicio hartă nici gratuit nici altfel, că n-au.

Există o hartă mare imediat cum intri în sit, vă recomand să v-o desenaţi măcar în palmă, dacă n-aveţi o hârtie la îndemână. Nu există indicatoare pe alei, nu ştii pe care drum s-o apuci şi ce-o să găseşti la capătul lui. Sigur, cum se spune, dacă mergi suficient de mult, undeva tot o să ajungi, dar e vorba totuşi de 120 de hectare.
Nu există nici terase sau restaurante, nici măcar toalete. Vă puteţi duce mâncare cu voi, e loc destul pentru picnic.
Villa Adriana -video

Transport de la Roma la Tivoli 

Miercurea fără cuvinte – Laocoon şi Fiii

Roma, Muzeele Vaticanului, Laocoon şi Fiii

…doar artă.
Postare alăturată proiectului Miercurea fara cuvinte .

Fresce din Casa dei Misteri din Pompeii

Culori atât de vii şi proaspete, păstrate de 2000 de ani  într-o casă de vacanţă din Pompei,i oraşul adormit pe vecie sub un strat gros de material vulcanic provenit din erupţia vulcanului Vezuviu.

Fresce din triclinium, sufrageria romanilor din antichitate, în care aceştia luau masa aşezaţi pe paturi dispune de-a lungul a trei din cei patru pereţi.

Frescele descriu un ritual de iniţiere feminin în tainele mariajului.

Artă de acum 2000 de ani.

 

Columna lui Traian

După ce a Traian a cucerit Dacia prin cele două războaie cunoscute, arhitectul său, Apollodor din Damasc  a demarat un ambiţios proiect de construcţii  în Roma, ale căror vestigii se mai văd şi azi.

Între Piazza Venezia cu masivul  Il Vittoriano şi Via Nazionale  se află Columna lui Traian, o coloană de marmură cu reliefuri sculptate ce se continuă în spirală,  înfăţişând scene din războaiele romanilor cu dacii.

Roma, Columna lui Traian

Scenele erau astfel concepute încât să aibă continuitate atât în spirală cât şi pe verticală,  privite din oricare parte a Columnei. Fireşte, sunt greu de urmărit de pe trotuar. Cine vrea să privescă pe îndelete scenele sculptate poate s-o facă în Roma la Museo della Civilta Romana din cartierul EUR, staţia de metrou EUR Fermi, muzeu unde se află mulaje luate după reliefurile de pe Columna lui Traian.

Se spune că supravieţuirea Columnei se datorează unuia dintre papi care, la câteva sute de ani de la moartea lui Traian, a fost atât de impresionat de  o scenă  de pe Columnă în care împăratul se arăta omenos, încât s-a rugat lui Dumnezeu să-l elibereze pe Traian din iad.  Dumnezeu i-a îndeplinit ruga, dar i-a zis şi că GATA, adică să nu mai intervină de acum înainte şi pentru alţii. Iar statuia din vârful Columnei ce-l reprezintă pe împăratul Traian  a rămas neatinsă încă  1000 de ani, până a fost înlocuită cu una a Sf. Petru.

Lângă Columna lui Traian se pot vedea ruine din  Forul lui Traian, care a fost la vremea lui cel mai mare şi mai complex for imperial din Roma…

Roma, Forul lui Traian

…din păcate, cea mai mare parte din  Forul lui Traian e îngropată sub bulevardele trasate ulterior.

În imediata apropiere, la intersecţia dintre Via IV Novembre şi Via Nationale se află  o construcţie impresionantă, Mercati Traianei sau Mercati di Traiano, un complex construit ca o prelungire a forului, pentru nevoi administrative şi  de management. I se spune astfel deoarece până nu demult s-a crezut că era un complex comercial de tip shopping mall, dar descoperirile arheologice de ultimă oră infirmă acest lucru.

Roma, Mercati Traianei

Muzică veche romană – Simfonia Panica

sursa: youtube, user: generalpatton3

Obeliscul lui Antinous din Piazza Bucarest din Roma – sau Cum se spune "coş de gunoi" în româneşte

Dacă urci din Piazza di Popolo pe strada în serpentine şi intri în Parcul  Pincio, în scurtă vreme ajungi în Piazza Bucarest, în mijlocul căreia se află un obelisc în stil egiptean inscripţionat cu hieroglife.  Inscripţia a fost compusă de însuşi împăratul Hadrian, în memoria lui Antinous.

Roma, Piazza Bucarest

Dar pentru care fapte… şi cine a fost   acest Antinous despre care nu mulţi dintre noi am auzit până acum?

Am googălit pe net…am scotocit în biblioteci…şi iată ce am aflat:

Împăratul Hadrian, un filoelen convins, iubea tot ce ţinea de civilizaţia greacă, inclusiv stilul de-a face amor, aşa-numitul amor grec, adică relaţiile homosexuale dintre un bărbat matur şi un copilandru. Într-unul din desele lui turnee prin imperiu şi mai ales prin estul elen, Hadrian s-a înamorat  de Antinous, un adolescent izbitor de frumos, de care nu s-a mai despărţit  în anii care au urmat, nutrind pentru el o pasiune dezlănţuită.

 British Museum, Antinous

Într-o nefastă zi, în timpul unei popas mai lung în Egipt, favoritul împăratului este găsit înecat în Nil, prilej de imensă şi fără margini jale imperială. Nu s-a ştiut niciodată ce s-a întâmplat acolo, dar se presupune că ori Antinous a fost sacrificat, ori s-a autosacrificat pentru Hadrian. În sprijinul acestor supoziţii  stau următoarele: Hadrian se îmbolnăvise de curând şi boala lui, care îi va fi fatală până la urmă, îl îngrijora şi pe el, dar cu siguranţă şi pe Antinous care-l adora; Hadrian, amator de ştiinţe şi practici oculte, tocmai era iniţiat în Egipt  în misterele eleusine, practici esoterice ce utilizau, ca şi misterele orfice, sacrificiile în scopul obţinerii favorurilor zeilor, printre care favoruri era şi redobândirea sănătăţii pierdute; Antinous  împlinise deja 20 de ani şi cam venise timpul să iasă din scenă, deoarece, dacă romanii tratau cu îngăduinţă amorul grec, relaţiile homosexuale dintre doi bărbaţi maturi erau puternic dezaprobate; probabil ca Antinous, neavând altă soluţie acceptabilă de a-şi continua existenţa, a ales eternitatea, ştiind că sacrificiul lui îl va lega sufleteşte pe Hadrian de memoria lui, cunoscându-i  împăratului personalitatea şi intuindu-i reacţiile;  ziua morţii nu a fost una întâmplătoare: potrivit credinţelor locului, cine murea în acea zi înecat în Nil, devenea nemuritor… 

…cert este că această enigmatică Moarte pe Nil a rămas neelucidată până în zilele noastre,  una din cele mai mari tragice dispariţii din Antichitate. Asta,  judecând după durerea imposibil de disimulat a lui Hadrian, care, spun cronicarii vremii, l-a plâns pe Antinous îndelungat, ca o femeie. Şi impăratul nu era un bocitor din fire, cu puţin înainte îi murise, în aceeaşi călătorie,  sora, Paulina, dar el, ca un dur luptător ce era,  trecuse uşor peste pierdere şi Paulina fusese îngropată fără cine ştie ce onoruri şi regrete.

În memoria lui Antinous,  Hadrian a construit un întreg oraş în Egipt, pe locul unde acesta murise,  şi i-a creat un cult, cu temple şi statui de-a lungul şi de-a latul imperiului. La reşedinţa lui din Tivoli, de lângă  Roma,  Hadrian a construit un complex întreg, Antinoieon, în mijlocul căruia era înălţat şi obeliscul despre care vorbim aici.

Vatican, Muzeul Pio-Clementin, Antinous

Buunn…deci acesta a fost marele Antinous, al cărui statui pot fi văzute în toate marile muzee ale Europei, de la Luvru, British Museum şi până la Ermitaj, nu doar în muzeele Romei. Dar noi, noi românii, de ce nu am prea auzit de el, de ce strămoşii noştri nu-l venerau şi nu se găsesc şi pe la noi cioburi de antinouşi?

Pentru că Hadrian decise, spre nemulţumirea Romei, că teritoriile cucerite de Traian nu merită să fie apărate în continuare de invaziile barbarilor  şi, prin urmare, a neglijat teritoriile de pe malul stâng al Dunării şi a distrus suprastructura Podului lui Traian, o altă minune arhitectonică a mileniului, construită de „rivalul” lui în arhitectură, genialul inginer şi arhitect Apollodor din Damasc. I-a lăsat, deci,  pe strămoşii noştri,  în plata sorţii şi bătaia vântului, el concentrându-se pe reconstruirea Atenei, marea lui iubire, pe construirea de oraşe şi temple în Roma şi lumea elenă, şi pe cultul lui Antinous.

După moartea lui Hadrian, obeliscul cu hieroglife a fost mutat de ici-colo, mai întreg, mai bucăţi. Printre ultimele popasuri au fost Palatul Barberini din Roma şi Vatican, de unde un papă l-a exilat în Grădinile Pincio, unde e acum. Şi locul unde a fost reaşezat, s-a fost numit  apoi, Piazza Bucarest.
Generoşi, italienii, fraţii noştri, vor probabil să răscumpere greşelile din vechime.

Zilele trecute am auzit un banc spus la televiziunea franceză:
Întrebare: Cum se spune la „coş de gunoi” în româneşte?
Răspuns: Bucureşti.