Festivaluri şi sărbători tradiţionale în zona Napoli din Italia

Pentru iubitorii de tradiţii şi atmosferă de sărbătoare, am ales, din mulţimea festivalurilor şi sărbătorilor  tradiţionale – religioase sau laice din regiunea Campania,  trei dintre ele, care mi s-au părut mai interesante:

• Regata Istorică a Republicilor Maritime

Regata Istorică a Republicilor Maritime este o competiţie de conotaj, precedată de procesiuni ce evocă perioada istorică apusă, când cele patru oraşe-state medievale: Amalfi, Genova, Pisa şi Veneţia erau mari puteri maritime, uneori aliate în faţa duşmanilor comuni, alteori rivale.
Anual, prin rotaţie,  cele patru oraşe sunt gazdele acestei regate care are loc în prima duminică din iunie şi în anul 2012, ea se desfăşoară în Amalfi.

• Festivalul Ravello

Despre Festivalul Ravello, cunoscut şi sub numele de Festivalul Wagner am scris nu demult   aici.

Festivalul are loc în 2012 în lunile iulie-august-septembrie la Villa Rufolo din Ravello, pe Coasta Amalfitană, în sălile castelului medieval şi  pe o scenă amplasată spectaculos la marginea prăpastiei, într-o zonă a grădinii  renumită pentru impresionanta panoramă asupra golfului.

• Procesiunea Misterelor

În fiecare an primăvara, în Vinerea Mare,  pe insula Procida  are loc o procesiune religioasă numită Procesiunea Misterelor, când localnicii, îmbrăcaţi tradiţional, poartă care alegorice ce pun în scenă într-un mod artistic, momente din viaţa lui Hristos. Procesiunea se desfăşoară începând din nucleul istoric al insulei, Terra Murata şi până la portul Marina Grande.

Am scris în total 20 de articole despre vacanţa la Napoli şi în împrejurimi, un Cuprins al lor găseşti  aici.

Publicitate

Excursie pe Coasta Amalfitană (III)

De la Villa Rufolo am plecat spre Villa Cimbrone, celălalt important obiectiv turistic din Ravello. Drumul îţi ia  cam 15-20 de minute, trecând la început pe străduţe mai populate, cu prăvălioare ce vând ceramică tradiţională din zonă, apoi pe nişte drumeaguri mai liniştite. Atenţie la indicator, e destul de mic şi  dacă nu-l zăreşti poţi alege greşit drumul în intersecţii şi coborî spre Amalfi, prin livezi de măslini şi lămâi, fără a mai vizita Villa Cimbrone.

 

Villa Cimbrone: un castel medieval în mijlocul unei grădini luxuriante cu arbori şi flori, statui presărate pe alei, ici-colo mici temple şi pavilioane şi, cel mai important, o terasă de belvedere mărginită de sculpturi romane, deasupra prăpastiei, numită Terasa Infinitului. Astăzi, Villa Cimbrone este hotel, dar grădina ei e publică şi se poate vizita; intrarea costă  6 euro.

Ravello, Villa Cimbrone, grădina

Ravello, Villa Cimbrone, în grădină

Ravello, Villa Cimbrone

Ravello, Villa Cimbrone

Ravello, Villa Cimbrone, spre Terasa Infinitului

Ravello, Villa Cimbrone, Terasa Infinitului

Panorama spectaculoasa asupra golfului, de sus de pe Terasa Infinitului  conturul  ţărmului pare incredibil!

Ravello – Imagini de pe Terasa Infinitului de la Villa Cimbrone

Villa Cimbrone a fost vizitată şi locuită de o mulţime de personalităţi de-a lungul timpului, printre care Greta Garbo şi W. Churchill. Evident, şi despre panorama ce se deschide de pe Terasa Infinitului s-a afirmat că ar fi cea mai frumoasă din lume.

În Ravello ar mai merita vizitat şi Domul, eu nu am avut timp şi după cele vreo 30-40 de minute petrecute la Villa Cimbrone m-am îndreptat spre parcarea de unde am luat, din nou, autobuzul turistic pentru a mă întoarce în Amalfi. În Ravello am petrecut exact două ore, cam atât şi în Amalfi.

În postarea trecută am povestit pe unde m-am plimbat prin Amalfi; revenind din Ravello în Amalfi am luat din nou autobuzul SITA pentru a mă întoarce in Napoli. La înapoierea spre Sorrento, deşi am stat de data asta în autobuz pe partea stângă, adică tot pe partea dinspre mare – diferenţa e că ne-am întors pe banda de mers interioară, dinspre munte – priveliştea nu e nici pe departe la fel de frumoasă sau spectaculoasă ca cea de pe banda de mers dinspre mare. Poate eram şi eu blazată, după atâta frumuseţe.
Între Sorrento şi Amalfi, atât la dus cât şi la întors, autobuzul a fost aglomerat, s-a stat în picioare pe interval. Între Sorrento şi Napoli am fost doar câţiva în autobuz, pe unele segmente, chiar singură.

Cheltuieli în ziua a patra

Transport Napoli-Amalfi şi înapoi cu SITA: 6,80 euro
Transport Amalfi-Ravello şi înapoi cu autobuzul turistic: 6 euro
Intrări la obiective: 5 euro la Villa Rufolo, 6 euro la Villa Cimbrone
Îngheţată, suc, fructe: aprox. 6,20 euro
Total: aprox. 30 euro

Concluzii

O zonă extraordinar de frumoasă. M-am întors cu regretul că n-am avut timp să vizitez Positano şi că n-au circulat  vaporaşe (începeau să circule în anul 2010 doar spre sfârşitul lui iunie), ca să pot admira Coasta Amalfitană şi din vaporaş, mai ales că toate construcţiile din localităţile de pe coastă sunt întoarse cu faţa spre mare.

În opinia mea, trebuie cel puţin două zile pentru vizitarea Coastei Amalfitane. Ideal ar fi să găseşti cazare acolo sau în oraşele din apropiere (Sorrento sau Salerno), dar şi din Napoli se poate ajunge uşor şi costul călătoriei e neaşteptat de mic, cu autobuzul sau trenul. Totul e să ai cel puţin două zile la dispoziţie pentru Coasta Amalfitană.

Excursie pe Coasta Amalfitană (I)

A venit şi ziua a patra a  micii mele vacanţe petrecute la Napoli şi în împrejurimile lui dedicată excursiei pe Coasta Amalfitană (sau Coasta Amalfi), renumită ca fiind cea mai frumoasă şi spectaculoasă coastă a Italiei.

E inclusă în Patrimoniul cultural mondial  UNESCO.

Coasta amalfitană, Positano

Coasta Amalfitană se întinde între Peninsula Sorrento la vest şi Golful Salerno la est şi cuprinde 13 localităţi, cea mai din vest fiind Positano şi cea mai din est Vietri sul Mare  (între  Amalfi şi Salerno pe harta de mai jos).

Harta Coastei Amalfitane, sursa: goItaly autor: James Martin

Cum se ajunge pe Coasta Amalfitană

Te-ai aştepta să circule numeroase vaporaşe pe acolo, ei bine, în 2010 circulau  Metro del Mare şi Caremar, dar numai vara în sezonul de vîrf; la sfârşit de mai  când am fost eu, nu.

Circulau, în schimb, autobuzele SITA. Erau două rute spre Amalfi cu plecare din Napoli de la autogara Porta Immacolatella: una mai lungă, ce trecea prin Sorrento şi apoi parcurgea Coasta Amalfitană dinspre Positano spre Amalfi, cealaltă rută cu plecare din  Napoli era mai scurtă şi parcurgea Coasta Amalfitană în sens invers,  dinspre Vietri sul Mare spre Amalfi. Am ales-o pe prima, dorind să văd şi Sorrento şi Positano măcar din mersul autobuzului; acum, uitându-mă pe site-ul SITA nu găsesc ruta parcursă de mine, posibil să se fi desfiinţat între timp. Cu plecare din Sorrento există însă curse dese SITA pe Coasta Amalfitană şi înapoi în Sorrento. Cum din Napoli se poate ajunge la Sorrento cu trenul (cam două curse pe oră) pe linia Circumvesuviana, ai deja mai multe variante de-a ajunge pe Coasta Amalfitană din Napoli; din Sorrento rămânând însă doar SITA. Vorbesc de transportul în comun că, dacă mergi cu automobil propriu sau închiriat se schimbă socoteala, dar nu cred că se simplifică, gândind la locurile de parcare.
Însă, vorbind de tren, ai şi altă variantă de-a ajunge din Napoli pe Coasta Amalfitană: tren Napoli-Salerno şi din Salerno autobuz SITA spre coastă.

În privinţa costului transportului, am fost uimită cât de ieftin e să călătoreşti în zonă. Funcţionează în regiunea Campania un sistem integrat de transport  cu bilete comune atât pe tren cât şi pe autobuz care costă foarte-foarte puţin, pe mine biletul Napoli-Amalfi m-a costat 3,40 euro şi călătoria a durat 3-4 ore. Detalii despre bilete şi preţuri găseşti aici: UnicoCampania şi UnicoCostiera.

Sorrento văzut de pe şosea

Călătoria cu autobuzul SITA pe şoseaua de pe Coasta Amalfitană

Şoseaua îngustă şi sinuoasă, săpată în stâncă, trece cam la 50-100 metri deasupra ţărmului, unde prăpastia adâncă se prăvale în mare. Sunt cam 45 de kilometri generatori de senzaţii tari, mai ales dacă stai, ca mine, pe scaunul din faţa autobuzului, în dreapta şoferului, la geam. La un moment dat, în curbă, văd cum zburăm afară de pe şosea, în văzduh!… şi în clipa următoare ne prăbuşim în mare!

Prăpastia dintre şosea şi mare pe Coasta Amalfitană

…în imaginaţia mea… că şoferul, impasibil, conduce mai departe conversând cu vecina mea de scaun, o localnică guralivă ce fusese la piaţă în Sorrento. Mă minunez continuu cum roata autobuzului nu loveşte parapetul scund şi nu plonjăm în mare, oricum cred că trece  la mustaţă pe lângă el. Distracţie maximă când vine un autobuz SITA din sensul invers şi ne întâlnim într-o curbă…. Ce mai, am ajuns în Amalfi cu palmele umede.

Coasta Amalfitană – şoseaua deasupra mării

Peisaj pe Coasta Amalfitană

Mică plajă pe Coasta Amalfitană, în stânga o fortificaţie normandă

Frumuseţea peisajului care-ţi taie răsuflarea, bogăţia vegetaţiei mediteraneene, albastrul neverosimil al mării,  eleganţa şi rafinamentul arhitecturii construite în trepte din orăşelele ce-ţi ies în cale, şoseaua spectaculoasă, opririle în curbă când rămâi suspendat deasupra prăpastiei,  turnurile şi fortificaţiile normande presărate ici-colo, turnuleţele maure, toate acestea fac din călătoria cu autobuzul SITA pe Coasta Amalfitană o experienţă de neuitat.

Localităţile de pe Coasta Amalfitană

Plecând din Sorrento, un elegant oraş-staţiune turistică,  cea mai importantă localitate în drumul spre Amalfi este Positano, perla Coastei Amalfitane. Din păcate nu am avut timp să cobor acolo, din fericire şoseaua face atât de multe meandre din momentul în care îl vezi şi până dispare, că ajungi să-ţi faci o părere despre el. Oraşul construit în trepte, cam aceeaşi arhitectură elegantă şi rafinată ca şi în insula Capri, case cubice îndreptate cu faţa spre mare, cu linii simple şi arce sau arcade rotunde; predomină albul şi ici-colo câte o casă colorată, mai ales în roşu.

Positano

Amalfi, punctul final al călătoriei mele cu autobuzul SITA, unde şoseaua coboară până la ţărm, este un orăşel cu istorie: în Evul Mediu a fost un stat independent cu o flotă puternică, a decăzut apoi după cucerirea lui de către Pisa, alt stat maritim; a urmat apoi un tzunami în anul 1343 care a distrus portul şi partea de jos a oraşului, iar Amalfi nu a mai revenit niciodată la faima dinainte.

Amalfi, parcarea SITA

Plaja din Amalfi

Amalfi, vedere de pe dig

Amalfi, strada principală

În afară de plimbarea pe chei şi străduţele liniştite şi pitoreşti care continuă cu scări ce urcă pe uriaşele blocuri de piatră care flanchează portul, Amalfi are câteva obiective turistice: 

– Morile pentru fabricarea hârtiei din Valle del Mulini (Valea Morilor) şi Muzeul hârtiei, Amalfi fiind, secole la rând,  un centru al fabricării hârtiei, meşteşug învăţat de la arabi.

– Catedrala Sant’Andrea, într-un stil arhitectural predominant islamic-normand cu adăugiri ulterioare romanice, bizantine, gotice şi baroce; o faţadă policromă, mozaic bizantin pe frontispiciul superior,  o fermecătoare clopotniţa decorată în stil maur cu ceramică în două culori şi, cel mai valoros element, Curtea Paradisului – Chiostro del Paradiso, cu arcade impletite susţinute de coloane, considerată o bijuterie arhitecturală a sudului Italiei.

Amalfi, Catedrala Sant‘ Andrea, Curtea Paradisului

Amalfi, Catedrala  Sant’Andrea

Se spune despre Coasta Amalfi că e scumpă…o fi, dar fructele, îngheţata şi sucul proaspăt de portocale pe care le-am luat acolo mi s-au părut chiar ieftine.

Despre Ravello,  în postarea următoare.