Excursie pe Coasta Amalfitană (III)

De la Villa Rufolo am plecat spre Villa Cimbrone, celălalt important obiectiv turistic din Ravello. Drumul îţi ia  cam 15-20 de minute, trecând la început pe străduţe mai populate, cu prăvălioare ce vând ceramică tradiţională din zonă, apoi pe nişte drumeaguri mai liniştite. Atenţie la indicator, e destul de mic şi  dacă nu-l zăreşti poţi alege greşit drumul în intersecţii şi coborî spre Amalfi, prin livezi de măslini şi lămâi, fără a mai vizita Villa Cimbrone.
 
Villa Cimbrone: un castel medieval în mijlocul unei grădini luxuriante cu arbori şi flori, statui presărate pe alei, ici-colo mici temple şi pavilioane şi, cel mai important, o terasă de belvedere mărginită de sculpturi romane, deasupra prăpastiei, numită Terasa Infinitului. Astăzi, Villa Cimbrone este hotel, dar grădina ei e publică şi se poate vizita; intrarea costă  6 euro.
Ravello, Villa Cimbrone, grădina
Ravello, Villa Cimbrone, în grădină
Ravello, Villa Cimbrone
Ravello, Villa Cimbrone
Ravello, Villa Cimbrone, spre Terasa Infinitului
Ravello, Villa Cimbrone, Terasa Infinitului

Panorama spectaculoasa asupra golfului, de sus de pe Terasa Infinitului  conturul  ţărmului pare incredibil!

Ravello – Imagini de pe Terasa Infinitului de la Villa Cimbrone
Villa Cimbrone a fost vizitată şi locuită de o mulţime de personalităţi de-a lungul timpului, printre care Greta Garbo şi W. Churchill. Evident, şi despre panorama ce se deschide de pe Terasa Infinitului s-a afirmat că ar fi cea mai frumoasă din lume.

În Ravello ar mai merita vizitat şi Domul, eu nu am avut timp şi după cele vreo 30-40 de minute petrecute la Villa Cimbrone m-am îndreptat spre parcarea de unde am luat, din nou, autobuzul turistic pentru a mă întoarce în Amalfi. În Ravello am petrecut exact două ore, cam atât şi în Amalfi.

În postarea trecută am povestit pe unde m-am plimbat prin Amalfi; revenind din Ravello în Amalfi am luat din nou autobuzul SITA pentru a mă întoarce in Napoli. La înapoierea spre Sorrento, deşi am stat de data asta în autobuz pe partea stângă, adică tot pe partea dinspre mare – diferenţa e că ne-am întors pe banda de mers interioară, dinspre munte – priveliştea nu e nici pe departe la fel de frumoasă sau spectaculoasă ca cea de pe banda de mers dinspre mare. Poate eram şi eu blazată, după atâta frumuseţe.
Între Sorrento şi Amalfi, atât la dus cât şi la întors, autobuzul a fost aglomerat, s-a stat în picioare pe interval. Între Sorrento şi Napoli am fost doar câţiva în autobuz, pe unele segmente, chiar singură.

Cheltuieli în ziua a patra

Transport Napoli-Amalfi şi înapoi cu SITA: 6,80 euro
Transport Amalfi-Ravello şi înapoi cu autobuzul turistic: 6 euro
Intrări la obiective: 5 euro la Villa Rufolo, 6 euro la Villa Cimbrone
Îngheţată, suc, fructe: aprox. 6,20 euro
Total: aprox. 30 euro

Concluzii
O zonă extraordinar de frumoasă. M-am întors cu regretul că n-am avut timp să vizitez Positano şi că n-au circulat  vaporaşe (începeau să circule în anul 2010 doar spre sfârşitul lui iunie), ca să pot admira Coasta Amalfitană şi din vaporaş, mai ales că toate construcţiile din localităţile de pe coastă sunt întoarse cu faţa spre mare.

În opinia mea, trebuie cel puţin două zile pentru vizitarea Coastei Amalfitane. Ideal ar fi să găseşti cazare acolo sau în oraşele din apropiere (Sorrento sau Salerno), dar şi din Napoli se poate ajunge uşor şi costul călătoriei e neaşteptat de mic, cu autobuzul sau trenul. Totul e să ai cel puţin două zile la dispoziţie pentru Coasta Amalfitană.

Anunțuri

Excursie pe Coasta Amalfitană (II)

Din Amalfi am plecat spre Ravello cu autobuzul turistic. Există şi autobuz normal, pleacă regulat la 30 de minute, dar se aştepta la coadă pentru el şi am preferat să-l iau, fără coadă, pe cel descoperit, ca să văd locurile prin care treceam în toată splendoarea lor;  nu era o diferenţă atât de mare de preţ: 6 euro cel turistic, 2,20 euro cel obişnuit (preţuri pentru drum dus-întors). Se merge pe şoseaua de pe coastă în acelaşi sens ( de la vest spre est) ca şi la sosirea în Amalfi,  prin urmare cine vrea să vadă marea ar fi bine să stea tot pe partea dreaptă, în autobuz.
Se trece întâi pe lângă o  localitate mică, Atrani, cu o arhitectură  pitorească…
Coasta Amalfitană, Atrani
…apoi se părăseşte şoseaua de pe coastă şi se pătrunde pe o vale, în urcare. M-am felicitat că am luat autobuzul descoperit, ai astfel o perspectivă de vis asupra văii, cu localităţi presărate între terase cultivate cu lămâi, măslini şi viţă de vie.
În urcare spre Ravello
Coasta Amalfitană, Scala
Cam 15 minute durează drumul şi ajungi în Ravello, mai demult o suburbie aristocratică a orasului Amalfi, mai nou oraş de sine stătător. Ravello, un oraş mai aproape de cer decât de mare cum spunea despre el romancierul Andre Gide, e vestit pentru panorama asupra golfului si localităţilor de pe Coasta Amalfitană, panorama despre care cunoscătorii spun ca ar fi cea mai frumoasă din lume, pentru liniste si atmosfera de relaxare. Dolce far niente e deviza celor ce vin să se  relaxeze aici, la fel ca pentru  întreaga coastă şi insulele din jur,  o deviză ce datează de multe secole: se spune că însuşi împăratul Augustus ar fi numit insula Capri  l’Isola del dolce far niente.
Ravello e  faimos pentru cele două vile, Villa Rufolo şi Villa Cimbrone, cele două obiective turistice principale, prin care s-au perindat  unii dintre cei mai vestiti artisti si politicieni ai lumii.
Villa Rufolo, este situată aproape de centru si de parcarea unde te lasa autobuzul.  Intrarea costă  5 euro.
 A fost construită în secolul al XIII-lea şi se spunea despre ea că are aproape tot atâtea camere câte zile are anul. Ca arhitectură, Villa Rufolo este o sinteză între stilurile islamic, sicilian şi normand; în secolul al XIX-lea i s-a amenajat o grădină în stil romantic cu ruine, plante exotice, chiparoşi şi pini. Dar atracţia principală a vilei este panorama extrem de romantică asupra golfului şi localităţilor Minori şi Maiori de pe coastă, cu pinul şi turnuleţele maure din apropierea grădinii.
Ravello, Villa Rufolo, grădina
Ravello, Villa Rufolo, turnuleţele maure şi pinul
Ravello, Villa Rufolo, panorama asupra golfului cu celebrul pin din dreapta
Ravello, Villa Rufolo, panorama asupra golfului şi a localităţilor de pe coastă
Ravello, Villa Rufolo, colonadă
Ravello, Villa Rufolo, grădina pe marginea căreia se instalează scena festivalului
În locul acesta din grădină se amenajează o scenă parţial suspendată deasupra prăpastiei, folosită pentru concertele din cadrul Festivalului Ravello – cunoscut şi sub numele de Festivalul  Wagner în memoria compozitorului care şi-a iubit mult reşedinţa de aici, unde a creat o parte din Parsifal – festivalul fiind principalul eveniment cultural din Ravello. Scenă e construită anume în acest loc pentru a pune în valoare panorama, considerată una din cele mai minunate din lume.
Villa Rufolo, scena improvizată pentru Festivalul Ravello, sursa: wikipedia, autor:Jeffmatt
Ravello Festival, 2009, Concertul inaugural – Sursa:youtube,autor:russogiovanni
Nefiind perioada festivalului, eu am avut parte doar de muzică de cameră, înregistrată, care provenea dintr-o cameră mai îndepărtată a vilei, am cercetat tenace prin toate cotloanele în căutarea sursei muzicii.
Vila şi mai ales grădina şi panorama mi-au plăcut mult. Am petrecut acolo cam 40 de minute.

În postarea următoare: Villa Cimbrone.

Excursie pe Coasta Amalfitană (I)

A venit şi ziua a patra a  micii mele vacanţe petrecute la Napoli şi în împrejurimile lui dedicată excursiei pe Coasta Amalfitană (sau Coasta Amalfi), renumită ca fiind cea mai frumoasă şi spectaculoasă coastă a Italiei.

E inclusă în Patrimoniul cultural mondial  UNESCO.

Coasta amalfitană, Positano
Coasta Amalfitană se întinde între Peninsula Sorrento la vest şi Golful Salerno la est şi cuprinde 13 localităţi, cea mai din vest fiind Positano şi cea mai din est Vietri sul Mare  (între  Amalfi şi Salerno pe harta de mai jos).
Harta Coastei Amalfitane, sursa: goItaly autor: James Martin
Cum se ajunge pe Coasta Amalfitană

Te-ai aştepta să circule numeroase vaporaşe pe acolo, ei bine, în 2010 circulau  Metro del Mare şi Caremar, dar numai vara în sezonul de vîrf; la sfârşit de mai  când am fost eu, nu.

Circulau, în schimb, autobuzele SITA. Erau două rute spre Amalfi cu plecare din Napoli de la autogara Porta Immacolatella: una mai lungă, ce trecea prin Sorrento şi apoi parcurgea Coasta Amalfitană dinspre Positano spre Amalfi, cealaltă rută cu plecare din  Napoli era mai scurtă şi parcurgea Coasta Amalfitană în sens invers,  dinspre Vietri sul Mare spre Amalfi. Am ales-o pe prima, dorind să văd şi Sorrento şi Positano măcar din mersul autobuzului; acum, uitându-mă pe site-ul SITA nu găsesc ruta parcursă de mine, posibil să se fi desfiinţat între timp. Cu plecare din Sorrento există însă curse dese SITA pe Coasta Amalfitană şi înapoi în Sorrento. Cum din Napoli se poate ajunge la Sorrento cu trenul (cam două curse pe oră) pe linia Circumvesuviana, ai deja mai multe variante de-a ajunge pe Coasta Amalfitană din Napoli; din Sorrento rămânând însă doar SITA. Vorbesc de transportul în comun că, dacă mergi cu automobil propriu sau închiriat se schimbă socoteala, dar nu cred că se simplifică, gândind la locurile de parcare.
Însă, vorbind de tren, ai şi altă variantă de-a ajunge din Napoli pe Coasta Amalfitană: tren Napoli-Salerno şi din Salerno autobuz SITA spre coastă.

În privinţa costului transportului, am fost uimită cât de ieftin e să călătoreşti în zonă. Funcţionează în regiunea Campania un sistem integrat de transport  cu bilete comune atât pe tren cât şi pe autobuz care costă foarte-foarte puţin, pe mine biletul Napoli-Amalfi m-a costat 3,40 euro şi călătoria a durat 3-4 ore. Detalii despre bilete şi preţuri găseşti aici: UnicoCampania şi UnicoCostiera.
Sorrento văzut de pe şosea
Călătoria cu autobuzul SITA pe şoseaua de pe Coasta Amalfitană

Şoseaua îngustă şi sinuoasă, săpată în stâncă, trece cam la 50-100 metri deasupra ţărmului, unde prăpastia adâncă se prăvale în mare. Sunt cam 45 de kilometri generatori de senzaţii tari, mai ales dacă stai, ca mine, pe scaunul din faţa autobuzului, în dreapta şoferului, la geam. La un moment dat, în curbă, văd cum zburăm afară de pe şosea, în văzduh!… şi în clipa următoare ne prăbuşim în mare!
Prăpastia dintre şosea şi mare pe Coasta Amalfitană

…în imaginaţia mea… că şoferul, impasibil, conduce mai departe conversând cu vecina mea de scaun, o localnică guralivă ce fusese la piaţă în Sorrento. Mă minunez continuu cum roata autobuzului nu loveşte parapetul scund şi nu plonjăm în mare, oricum cred că trece  la mustaţă pe lângă el. Distracţie maximă când vine un autobuz SITA din sensul invers şi ne întâlnim într-o curbă…. Ce mai, am ajuns în Amalfi cu palmele umede.

Coasta Amalfitană – şoseaua deasupra mării
Peisaj pe Coasta Amalfitană
Mică plajă pe Coasta Amalfitană, în stânga o fortificaţie normandă

Frumuseţea peisajului care-ţi taie răsuflarea, bogăţia vegetaţiei mediteraneene, albastrul neverosimil al mării,  eleganţa şi rafinamentul arhitecturii construite în trepte din orăşelele ce-ţi ies în cale, şoseaua spectaculoasă, opririle în curbă când rămâi suspendat deasupra prăpastiei,  turnurile şi fortificaţiile normande presărate ici-colo, turnuleţele maure, toate acestea fac din călătoria cu autobuzul SITA pe Coasta Amalfitană o experienţă de neuitat.

Localităţile de pe Coasta Amalfitană

Plecând din Sorrento, un elegant oraş-staţiune turistică,  cea mai importantă localitate în drumul spre Amalfi este Positano, perla Coastei Amalfitane. Din păcate nu am avut timp să cobor acolo, din fericire şoseaua face atât de multe meandre din momentul în care îl vezi şi până dispare, că ajungi să-ţi faci o părere despre el. Oraşul construit în trepte, cam aceeaşi arhitectură elegantă şi rafinată ca şi în insula Capri, case cubice îndreptate cu faţa spre mare, cu linii simple şi arce sau arcade rotunde; predomină albul şi ici-colo câte o casă colorată, mai ales în roşu.
Positano
Amalfi, punctul final al călătoriei mele cu autobuzul SITA, unde şoseaua coboară până la ţărm, este un orăşel cu istorie: în Evul Mediu a fost un stat independent cu o flotă puternică, a decăzut apoi după cucerirea lui de către Pisa, alt stat maritim; a urmat apoi un tzunami în anul 1343 care a distrus portul şi partea de jos a oraşului, iar Amalfi nu a mai revenit niciodată la faima dinainte.

Amalfi, parcarea SITA
Plaja din Amalfi
Amalfi, vedere de pe dig
Amalfi, strada principală

În afară de plimbarea pe chei şi străduţele liniştite şi pitoreşti care continuă cu scări ce urcă pe uriaşele blocuri de piatră care flanchează portul, Amalfi are câteva obiective turistice: 

– Morile pentru fabricarea hârtiei din Valle del Mulini (Valea Morilor) şi Muzeul hârtiei, Amalfi fiind, secole la rând,  un centru al fabricării hârtiei, meşteşug învăţat de la arabi.

– Catedrala Sant’Andrea, într-un stil arhitectural predominant islamic-normand cu adăugiri ulterioare romanice, bizantine, gotice şi baroce; o faţadă policromă, mozaic bizantin pe frontispiciul superior,  o fermecătoare clopotniţa decorată în stil maur cu ceramică în două culori şi, cel mai valoros element, Curtea Paradisului – Chiostro del Paradiso, cu arcade impletite susţinute de coloane, considerată o bijuterie arhitecturală a sudului Italiei.

Amalfi, Catedrala Sant Andrea, Curtea Paradisului
Amalfi, Catedrala  Sant’Andrea
Se spune despre Coasta Amalfi că e scumpă…o fi, dar fructele, îngheţata şi sucul proaspăt de portocale pe care le-am luat acolo mi s-au părut chiar ieftine.
Despre Ravello,  în postarea următoare.