Doi arhitecţi unguri, două morminte

Că tot e agitaţie zilele astea cu tentativa de ceremonie de înhumare din Odorheiu Secuiesc, mi-am amintit de mirarea mea, de Ziua Morţilor de anul trecut,  în legătură cu mormântul arhitectului Pakey Lajos, din Cimitirul Central – sau Hajongard – din Cluj.

Cum scriam în postarea anterioară, Pakey Lajos (1853-1921) a fost arhitectul Clujului la sfârşitul secolului al XIX-lea, când s-a construit, în stil eclectic, o mare parte din arhitectura oraşului. Pakey a proiectat câteva din cele mai reprezentative clădiri ale Clujului: Hotelul New York (Continental) – emblema oraşului, Pavilionul de patinaj (Restaurantul Chios) şi Chioscul (Cazino) în Parcul Central, Liceul Brassai, Facultatea de Electrotehnică, Facultatea de Construcţii şi multe altele.

Acesta e mormântul lui…

Mormântul arhitectului Pakay Lajos din cimitirul Hajongard din Cluj

simplu, fără flori, fără coroniţe, fără cocarde ungureşti…

…iar acesta e mormântul altui arhitect (dar şi scriitor, etnograf şi politician) ungur, Kos Karoly (1883-1977), foto din acelaşi cimitir, aceeaşi zi, aceeaşi oră:

Mormântul arhitectului Kos Karoly din cimitirul Hajongard din Cluj

Ciudat  de selectivi, ungurii care veniseră în pelerinaj la Cimitirul Hajongard din Cluj, dar, în acelaşi timp, nici cei autohtoni nu trecuseră pe la mormântul lui Pakey  şi chiar am întâlnit în cimitir două grupuri de elevi de şcoală cu profesoarele lor, altele erau însă mormintele lângă care poposeau. Le puteai distinge uşor după cocarda legată pe cruce sau pe piatra funerară.

Concluzia mea? Nu arhitectura  sau  valoarea în sine a ceea ce lasă înaintaşii lor în urmă  îi mână pe unguri în pelerinaj pe la morminte.

Anul ăsta,  de Ziua Morţilor, mă duc eu să-i pun o floare lui Pakey Lajos  şi să agăţ o cocardă.

Reclame

Parcul Central şi Cazinoul din Cluj

Azi a început a doua ediţie a Zilelor Municipiului Cluj-Napoca ce vor dura până în 1 iunie.  Vor avea loc în următoarele zile peste 80 de evenimente în 25 de locuri sau zone diferite din oraş. Să sperăm că o să avem vreme bună să ne putem bucura de ele!

Sărbătoarea a debutat cu inaugurarea clădirii Cazinoului din parc, Parcul Central şi Cazinoul fiind reabilitate din fonduri europene nerambursabile. În parc s-au refăcut aleile (acoperite cu pietriş fin), podeţele în forma lor veche, s-au montat peste 200 de bănci noi cu platformă sub ele (împotriva noroiului şi băltoacelor). Am zărit, cu surprindere,  şi cişmele prin parc!

Aleea principala a Parcului Central

Statuia lui Octavian Goga din Parcul Central

Parcul Central sau Parcul Simion Barnuţiu este unul din primele parcuri orăşeneşti din Europa Centrală, a fost inaugurat în anul 1830, iar 40 de ani mai târziu a fost amenajat lacul din mijlocul lui. Clădirile din parc au fost construite însă la sfârşit de secol, în anul 1897, după proiectul arhitectului clujean Pakey Lajos, cel căruia i se datorează şi clădirea emblematică a Clujului, hotelul Continental sau New York –  cum i se spunea înainte.

Revenind la parc, Pakey a proiectat  Pavilionul de Patinaj (azi  restaurantul Chios), Chioscul (sau Cazinoul) şi Fântâna Arteziană din spatele Chioscului (spre Pavilionul de Patinaj). Tot ansamblul este în stil eclectic, stilul la modă spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, când s-a realizat mare parte din arhitectura Clujului, pe care o avem şi azi.

Pavilionul de Patinaj, azi Restaurant Chios – Cluj

Mă leagă multe amintiri din copilărie de lacul ăsta, iarna veneam aici la patinaj, vara închiriam o barcă şi vâsleam, să fac muşchi la braţe, că luasem nota 4 la flotări. Îmi plăcea insula din mijlocul lacului, unde vieţuia o familie de lebede.

Rate sălbatice pe lacul din Parcul Central, Cluj

Fantana Arteziana din Parcul Central, Cluj

Şi acum fotografii ale Cazinoul restaurat, după o perioadă de circa 25 de ani în care a fost închis, abandonat:

Cazinoul ( Chioscul) din Parcul Central, Cluj

Intrarea principală în Cazino va fi cea iniţială, dinspre răsărit (dinspre Opera Maghiară), în fotografia de mai sus este în dreapta, şi nu cea dinspre Fântâna Arteziană, considerată doar ca o ieşire în spate, spre  grădină.

Intrarea principală a Cazinoului (Chioscului) din Parcul Central, Cluj

Totuşi, părerea mea e că s-a omis să se amenajeze o alee în parc care să vină direct (perpendicular) spre intrarea principală să nu rămână alee de acces doar cea care înconjoară clădirea. Probabil se va amenaja ulterior, altfel tot intrarea dinspre fântână va fi considerată cea mai de impact, cea mai căutată.

Festivitatea de inaugurare a fost surprinzător de scurtă, vreo 4-5 minute în care cineva din Primărie a schiţat istoria clădirii, niciun cuvânt în plus. Mi-a plăcut, mă aşteptasem la bla-bla-uri oficiale.  Apoi publicul a fost  invitat   să pătrundă înăuntru şi să admire  noua faţă a Cazinoului.

Emil Boc, in public, la deschiderea oficială a Cazinoului

Interiorul Cazinoului din parc

Sala de bal privită de sus

Înainte, clădirea Chiosc avea parter şi etaj; acum s-a demolat etajul obţinându-se o sală mare, somptuoasă, un spaţiu generos potrivit pentru expoziţii, recepţii, întruniri, bal, spectacole,  iar „la etaj”  s-a construit doar o pasarelă pe deasupra sălii mari,  care dă într-o mică sală cu vedere spre Fântâna Arteziană.

După stilul de decorare şi după dimensiuni, sala aminteşte de parterul hotelului Continental din centrul Clujului şi nu e de mirare, fiind vorba de acelaşi arhitect, Pakey Lajos, Cazinoul fiind alternativa din parc a sălii mari din centrul oraşului.

Vedere din interiorul Cazinoului, cu  pasarela

Etajul Cazinoului

Chiar de la inaugurare, clădirea Chiosc a întâmpinat vizitatorii cu două expoziţii de fotografie şi una de pictură.

Expozitie de pictura în galeria exterioară a Cazinoului

Expozitie de fotografie în interiorul Cazinoului

Cladirea Cazino va fi folosită şi în cadrul TIFF-ului ce va începe în 2 iunie, imediat cum se termină Zilele Clujului.

Noaptea Muzeelor 2012 la Cluj

Noaptea trecută a  fost  Noaptea albă a muzeelor şi anul ăsta mi-am făcut timp pentru o tură scurtă prin două  muzee din centrul Clujului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei  şi Muzeul de Artă,  pe care nu le mai vizitasem de multă vreme.

La Muzeul Etnografic al Transilvaniei, o surpriză plăcută: pe lângă colecţia permanentă,  aveai acces la o mare expoziţie de Lego.  O mulţime de vizitatori de toate vârstele priveau încântaţi trenuleţele electrice, vaporaşele şi toate maşinăriile şi construcţiile expuse pe mese largi în sala mare.

Muzeul de Artă promitea accesul la balconul restaurat şi la câteva expoziţii temporare, nu şi la galeria permanentă de pictură.
Din păcate, balconul era în beznă aşa că nu puteai admira unicul putto cu care se lăudau, iar în faţa balconului (spre exterior) era trasă o plasă, n-am înţeles raţiunea, în orice caz  din cauza ei nu puteai privi prea bine şi fotografia piaţa. Expoziţiile…hmmm…artă contemporană. Le-ar fi stat bine acelor opere de artă  la gară sau la aeroport, prin pasajele de trecere, nu în Muzeul de Artă, zic şi eu. În orice caz, prin expoziţii se trecea ca prin pasaje. Printre fotografii am remarcat un singur portret, mai jos fotografia fotografiei.

Nu scria ce reprezintă, poate un pătrat gigantic de gresie? mi s-a părut că se asortează la ţinuta mea 😀

Astăzi, oamenii au din ce în ce mai puţin timp şi bani pentru cultură şi atunci ideea Nopţii era să le fie oferită o seară prelungită,  în care pot vizita gratuit muzee  şi expoziţii. Astfel, ar fi atraşi cei extrem de ocupaţi care nu-şi găsesc timp pe parcursul zilei pentru asemenea activităţi, precum  şi  cei ce nu vizitează muzee mai ales din cauza preţului intrării.
Dar, evident, ideea Nopţii nu le-a venit alor noştri, cred că nimeni nu-i bănuieşte de aşa ceva.  Ideea provine din Europa şi s-au aliniat şi ei, culturnici sau nu, mai de voie, de nevoie. Mai mult sau mai puţin. Că, nu-i aşa? de ce să dai acces gratuit o noapte pe an la bruma de pictură valoroasă pe care o deţii, le trebuie pictură? hai că le dam oareşceva.

Am citit opinii critice  pe unele bloguri la adresa celor ce vizitează muzee în această noapte.  Eu zic  să nu fim orbi sau ipocriţi, mulţi dintre  semenii noştri îşi drămuiesc banii pentru hrana zilnică şi poate pentru medicamente, ca să le ajungă cumva până la salariul,  pensia sau bursa următoare, asta într-un caz fericit, că sunt destui care nu au nicio sursă de venit – nu mai vorbim de tratamente medicale – stomatologice de exemplu, că de astea tot omul sănătos sau bolnav are nevoie – aţi văzut emisiunile „Românii au talent”? suntem un popor de ştirbi, ăştia suntem şi nici nu-i de mirare,  cu banii noştri şi tarifele doctorilor. Prin urmare, de unde bani să mai intri şi într-un muzeu dacă nu eşti pasionat de ceea ce  e expus acolo? Şi câţi dintre noi suntem pasionaţi de pictură, de minerale, sau de istorie, ca să plătim biletul ăla de intrare plus taxa de fotografiere? Când mai e vorba şi de o familie cu 3-4 persoane, deja se simte. Astfel, Noaptea muzeelor poate fi pentru mulţi o bună ocazie de-a vizita  muzeele şi expoziţiile din oraşul în care locuiesc şi de-a  fotografia exponatele.

Poate mai mult decât exponatele, mie mi-a plăcut să privesc vizitatorii: o mulţime de tineri, probabil studenţi sau deja ieşiţi din universităţi (câţi dintre ei oare au un serviciu stabil?), familii cu 1-2 copii, bătrânei împreună sau singuri… Mi-a plăcut o fată de braţ cu bunica ei, am surprins-o întrebând-o cu voce tare (probabil nu auzea bine bătrânica)  la ieşire dacă mai vrea să meargă la un muzeu sau e obosită. Cred că s-ar fi bucurat bătrânica să (re)vadă pânzele lui Tonitza, dar nah, la câte dezamăgiri o fi avut într-o viaţă, Noaptea Muzeului de Artă din Cluj nu mai contează, cu siguranţă.

Santa Maria del Mar – Barcelona

În postarea anterioară scrisesem despre un detaliu ornamental gotic  de pe clădirile  din Barri Gotic -cartierul medieval din centrul Barcelonei, dar nu numai acolo întâlneşti clădiri gotice ci şi în cartierul alăturat La Ribera (ce include zona numită El Born). Astăzi am ales să scriu  despre o frumoasă biserică gotică din Barcelona şi anume  Santa Maria del Mar (patroana marinarilor), biserica supranumită Biserica Poporului sau Catedrala din Ribera (deşi nu e catedrală),   probabil datorită mărimii ei, nu doar frumuseţii. Este o biserică îndrăgită de barcelonezi, aleasă de mulţi dintre ei ca loc de cununie.

Biserica Santa Maria del Mar din Barcelona

Faţada vestică a bisericii Santa Maria del Mar

Locul în care e amplasată biserica Santa Maria del Mar e strâmt, un păienjeniş de străduţe înguste din cartierul  La Ribera,  nu ai de unde să faci o poză satisfăcătoare. Faţada principală (vestică) nu are nimic deosebit, e o faţadă obişnuită pentru o biserică gotică: un singur portal sculptat în piatră, două statui în nişe de o parte şi de alta a portalului (Sf. Petru şi Pavel), un timpan sculptat deasupra porţii de intrare şi deasupra, o frumoasă rozetă.

O imagine din faţă, atât cât mi-a permis locul:

Biserica Santa Maria del Mar Barcelona

Biserica Santa Maria del Mar, faţada principală (vestică)

Interiorul însă m-a surprins plăcut prin două lucruri: senzaţia neaşteptată de aerisit, spaţios  şi apoi  lipsa ornamentelor  şi a  icoanelor de pe pereţi.
Senzaţia de aerisit vine de la zveltele coloane din nava centrală, care, am aflat ulterior, se află la cea mai mare distanţă una faţa de alta – dintre bisericile gotice din Europa, dând impresia mai degrabă a unei biserici de tip hală în genul celor întîlnite în Germania,  decât a unei biserici de tip bazilică ( cu o navă centrală şi 2 sau 4 nave laterale de-o parte şi de alta a navei centrale). Lipsa sau puţinătatea  icoanelor este pusă pe seama unui incendiu din timpul războiului, dar mie îmi spune că în oraşul modernismului catalan, atât de încărcat ornamentat, multă lume preferă, totuşi, un stil mai simplu de decorare.

Santa Maria del Mar Barcelona interior

Interiorul bisericii Santa Maria del Mar

S-a întâmplat să intru în biserica Santa Maria del Mar  chiar înainte de-a începe un concert  şi astfel, o altă surpriză plăcută a fost acustica deosebită a sălii. Nu am putut să mă plimb prin biserică, m-am mulţumit  să trag repede câteva cadre, să mă aşez într-o bancă  şi să ascult muzica.

Biserica Santa Maria del Mar bolta

Detaliu de pe bolta bisericii

Vitraliul rozetă

Din câte am reuşit să-mi dau seama – era în renovare atât la exterior cât şi în interior, plin de schele –  interiorul catedralei Sf. Eulalia din Barcelona  seamănă într-o oarecare măsură cu cel al bisericii Santa Maria del Mar.

Garguie şi himere

Cum a tot plouat în ultimele zile şi tocmai mi-am bătut capul  ce ar fi de făcut  să protejez  de ploaie un zid exterior, am rămas cumva cu gândul la subiectul garguielor din postarea despre Parcul Guell din Barcelona, mi-am zis să revin asupra lui şi vă arăt câteva fotografii cu garguie gotice văzute de mine în ultimii ani  în  Barcelona şi în  Siena.

Scriam despre garguie că sunt un tip de burlane ornamentale prin care apa de pe cornişa acoperişurilor  sau teraselor  este aruncată cât mai departe de zid. Garguiele au luat în arhitectura clasică greacă şi romană (adică în Antichitate)  formă de cap de leu, în timp ce în arhitectura gotică (adică mai târziu,  în Evul mediu) şi în arhitectura neogotică (secolul XIX) au luat forme mai variate, de animale fioroase, monştri, demoni sau călugări. Apa se scurge prin jgheaburi montate în aceste sculpturi sau statui şi ţâşneşte afară prin gura animalului, monstrului sau demonului.

După cum spuneam mai sus, garguiele nu au doar un rol practic (îndepărtarea apei) ci şi unul decorativ, de atragere a atenţiei asupra detaliilor acelei faţade, probabil şi unul persuasiv (răul e în afara zidurilor, ia poftiţi şi intraţi, voi, cei salvabili, în biserică, în mănăstire) şi educativ (uite ce vi se poate întâmpla dacă sunteţi răi). Statui sau sculpturi similare cu garguiele, poziţionate tot pe faţade şi ziduri,  DAR care nu au rolul de a scurge şi îndepărta apa,  se numesc himere.

Până la urmă, e cam greu de jos, de pe trotuar, să-ţi dai seama care dintre statuile de pe o faţadă  sunt garguie şi care himere, mai ales dacă nu plouă când eşti tu acolo şi le priveşti. În Barcelona ca şi în Siena nu a plouat, aşa că mă veţi ierta dacă în pozele de mai jos nu-s garguie aşa cum cred eu, ci himere.

În postarea despre Parcul Guell din link-ul de mai sus am o fotografie cu garguie în stil grec, de pe cornişa de sub Piaţa teatrului grec (deasupra Sălii hipostil), acum postez fotografia unui singur gargui de acolo,  pentru cei ce nu şi le amintesc:

Gargui inspirat din arhitectura clasică greacă, în Parcul Guell din Barcelona

Acum,  garguie ( sau himere) tot din Barcelona, de data asta din cartierul Barri Gotic (arhitectură gotică) din zona catedralei:

Garguie (în stânga)  înşirate pe un zid din Barri Gotic, Barcelona

Şi acum unul din garguiele de mai sus, cu zoom:

Gargui în Barri Gotic, Barcelona

Pare a fi un călăgăr având încolăcit în jurul lui un şarpe. Interpretarea mea: călugării (sau oamenii) răi şi păcătoşi (şarpele simbolizează păcatul) să iasă afară din clădire, în interior să locuiască doar cei fără păcat.

Mergem acum la Domul din Siena (Italia, Toscana), unul din cele mai frumoase şi mai reprezentative domuri gotice ale Italiei. Întâi o imagine de ansamblu a faţadei principale, se pot observa pe ambele laterale câteva garguie:

Domul din Siena, se văd pe laterale câteva garguie

Şi acum cu zoom, garguiele gotice din stânga:

Două garguie pe  Domul din  Siena

Şi zoom pe încă un gargui, din dreapta:

Gargui gotic pe faţada Domului din Siena

Leapşă cu de toate

Am primit de la Vladimir o leapşă, Vladimir este unul din comentatorii cei mai consecvenţi ai blogului meu în ultima vreme, aşa că  nu am cum să mă sustrag 🙂

1. Dacă ai putea să intri şi să trăieşti într-o carte, care ar fi aceasta ? Motivează alegerea făcută! (dar într-un film? dar într-un cântec?)

Dacă aş putea…aş refuza s-o fac.  Nu sunt omul unei singure cărţi, al unui singur film sau cântec.

2. Dacă ai putea să-ţi alegi prenumele care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus

Dacă ai putea?  Păi, poţi oricând să ţi-l alegi şi schimbi.  Mie îmi place al meu.
Dacă aş fi bărbat, aş alege unul scurt, mi se pare mai practic să ai unul scurt. Dan – poate.

3. În ce altă ţară ai vrea să trăieşti pentru un an şi de ce?

În Franţa! Un an e deja o perioadă mai lungă faţă de scurtele mele vacanţe şi nu m-aş putea mulţumi doar cu vizitare de obiective turistice, prin urmare trebuie să interacţionezi cu băştinaşii, iar eu am o problemă cu limbile străine  vorbite (mai puţin cu cititul, ăsta merge), singura limbă pe care pot să mă bazez ar fi franceza şi asta după o lună-două de stat acolo şi vorbit zilnic. Am fost în Franţa demult, am stat vreo 5-6 zile şi m-am simţit nemaipomenit de bine, aşa că ştiu că nu risc nimic, ar fi şi acum la fel.

4. Care e visul cel mai neobişnuit ce l-ai avut şi ţi-l aminteşti?

Visez foarte rar şi cam fără detalii. Ei bine, ultimul vis pe care mi-l amintesc, de acum vreo 2-3  ani, a fost şocant de-a dreptul:  coboram cu schiurile o pârtie şi am retrăit în vis tot-tot, cu toate senzaţiile şi plăcerea aferentă. În „adevărăciune”, nu am mai schiat de foarte mulţi ani.

5. Povesteşte o zi din viaţa ta imaginându-ţi că eşti un animal.

Nu-mi pot imagina. Serios, nu pot. Dacă, totuşi, ar fi obligatoriu să mă transform într-un animal, mi-aş alege ceva mare şi zburător pe deasupra, cât mai sus. Un avion e bine? Păi ce m-aş mai  fâţâi dintr-o parte în alta… aş prefera să fiu avion de low-cost ca să zbor în cât mai  multe părţi  într-o zi  😀

6. Dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioadă limitată de timp, cine ar fi această persoană şi de ce ai ales-o?

Păi… mi-ar plăcea să fiu un nabab, un rentier, un ceva să am bani fără număr, fără număr şi să profit din plin de perioada aia limitată de timp, să văd cât mai mult din lumea asta. Un ocol al pământului – dacă încape, sau măcar continente cât mai îndepărtate. Să nu-mi refuz niciun avion,  tren de viteză, vapor de croazieră. Să stau în hoteluri butic, să pap cele mai exotice mâncări, să merg la spectacole pe cele mai mari scene ale lumii, să iau la rând toate trenurile panoramice existente, să văd tot ce e mai remarcabil în arhitectură pe toate continentele, chestii de-astea.

7. Dacă te-ai trezi singur pe lume, care crezi că ţi-ar fi primele gânduri şi ce ai face prima dată?

Primele gânduri? Adăpost. Apă.  Hrană. Excursii prin împrejurimi. Un creion şi o hartă.

Astea au fost întrebările, astea răspunsurile mele. Oricine mai are dorinta sa se manifeste, să preia leapşa. 🙂

Ce iaste cladirea? Ce iaste arhitectura?

Exemple de clădiri sau zone arhitectonice compacte,  nominalizate pentru a se alcătui  un  top al minunilor arhitectonice ale României  (din propunerile bloggerilor-călători, de aici  sau de pe  alte bloguri  cu călătorii):

-Statuia lui Decebal de la Cazane

-Vulcanii noroioşi

-Delta Dunării

-Cimitirul vesel din Săpânţa

-Transfăgărăşanul, Transalpina

-Salina din Turda

-Gheţarul Scărişoara

-Peştera Vânturilor

-Sfinxul şi Babele

-Parcul Retezat

-Galeriile de la Roşia Montană

-Podul lui Dumnezeu din Ponoare

-Sfinţii martiri de la Niculiţel (moaşte!)

-Totemurile din cimitirul Satu Nou

-Ansamblul sculptural  Brâncuşi – sau  Brâncuş(!) de la Târgu-Jiu

-Palate  „medievale” de secol 20.

O mică extravaganţă

Nu cred că întâmplător, în Pavilionul German, proiectat şi realizat de arhitectul Mies van der Rohe la Barcelona în 1929 sunt atât de multe aluzii transparente la arhitectura clasică greacă, părerea mea e că a arhitectul a vrut să facă, în oraşul marelui Gaudi, o demonstraţie strălucită  de cum se fac  trimiteri la stilul clasic  pornind de la un stil arhitectural modern, asta în replică la zona Teatrului Grec + Sala hipostil din Parcul Guell amenajat de Gaudi cu  20 ani înainte.
Şi mă gândesc în primul rând la elegantele „coloanele dorice” stilizate din oţel cromat ale lui Mies van der Rohe din Pavilion, comparativ cu cele ale lui Gaudi din Sala hipostil din Parcul Guell, care-mi par cumva ca nuca-n perete în decorul modernist.

Şi mă gândesc acum că e cumva excentric să te întorci din Barcelona – categoric oraşul lui Gaudi (ce-ar fi Barcelona fără Gaudi?) şi să afirmi că cel mai mult ţi-a plăcut acolo Pavilionul German al lui Mies van der Rohe.
Sau nu?   🙂

Parcul Guell din Barcelona

Probabil cel mai original şi mai fantezist parc care a fost amenajat vreodată, Parcul Guell face parte din obiectivele turistice de vârf ale oraşului Barcelona, ca una din cele mai definitorii creaţii ale marelui arhitect catalan Antonio Gaudi.

Parcul Guell Barcelona

Zona centrală din Parcul Guell – Barcelona

Alături de celelalte creaţii de arhitectura ale lui Gaudi, Parcul Guell din Barcelona a fost inclus în Patrimoniul mondial UNESCO.

Parc Guell Barcelona

Un viaduct din Parcul Guell

De unde-i  vine numele şi puţină istorie

Numele parcului vine de la numele proprietarului terenului, Guell, un „dezvoltator imobiliar” de început de  secol 20  care şi-a dorit să construiască pe un teren sterp de 15 hectare, în pantă, un cartier rezidenţial luxos şi exclusivist, împrejmuit de un zid înalt şi cu porţi de intrare păzite. Sub influenţa oraşelor-grădină englezeşti care erau la modă în acele vremuri, Guell-finanţatorul l-a angajat pe Gaudi, arhitectul  momentului în Barcelona, care i-a proiectat un parc bine gândit, cu alei separate pentru pietoni şi maşini, cu spaţii publice şi un număr de 60 de loturi pentru construcţia de case particulare.  Gaudi a construit, amenajat şi decorat spaţiile publice ale parcului, însă proiectul imobiliar nu a avut succes, astfel că în parc a locuit doar Guell proprietarul terenului, Gaudi arhitectul, care a primit gratuit  un lot  şi Trias, cumpărătorul singurului lot vândut.

Casa Trias din Parcul Guell

Pe lotul atribuit lui Gaudi, unul din colaboratorii lui a construit o casă  ca model, un show-room – cum ar veni azi. Burghezia barceloneză însă a fost sedusă de celălalt ambiţios proiect imobiliar în vogă pe atunci:  Eixample – extinderea centrului oraşului.

Casa muzeu Gaudi Parcul Guell

Casa – muzeu Gaudi din Parcul Guell, Barcelona

De la amenajarea lui, Parcul Guell a fost însă folosit continuu pentru evenimente publice şi a devenit unul din punctele de atracţie ale oraşului Barcelona.

Viziunea lui Gaudi

Construit în perioada 1900-1914, Parcul Guell este o reflectare a viziunii marelui arhitect  Gaudi asupra arhitecturii, care  trebuia să dea impresia că e o parte organică a naturii; în conceperea parcului, Gaudi şi-a utilizat  cunoştinţele  din domeniul  botanicii precum şi experienţa ca arhitect peisagist, dobândită în munca lui din tinereţe la amenajarea primului parc public al oraşului Barcelona, Parcul  Ciutadella.

Rezultatul? Un parc cu vegetaţie bogată şi alei sinuoase, cu viaducte din piatră în forme inspirate din natură şi construcţii cu forme ondulate, acoperite cu ceramică smălţuită, spartă mărunt şi inegal,  înglobată într-o masă de ciment – tehnica numită trencadis, dând naştere la ornamentaţii delicate sau sofisticate.

Mozaic trencadis pe un acoperiş în Parcul Guell din Barcelona

Ca şi la alte opere de arhitectură ale lui şi  la decorarea Parcului Guell,  Gaudi a lucrat cu câţiva buni colaboratori, printre care arhitectul şi decoratorul Josep Maria Jujol, rezultând adevărate  bijuterii create prin tehnica decorativă  trencadis.

Cum se ajunge la Parcul Guell

Parcul se  găseşte pe Carrer Olot la nr. 7, se poate ajunge acolo cu metroul – staţia Lesseps –  sau cu autobuzul 24 luat din Placa de Catalunya (19 staţii); eu am circulat însă doar cu metroul în Barcelona. De la staţia de metrou Lesseps se fac 15-20 de minute pe jos  până la parc, ultima parte pe o stradă în urcuş abrupt; sunt indicatoare spre parc şi  mulţi turişti pe traseu, majoritatea celor ce coboară din metrou la acea staţie îndreptându-se  spre Parcul Guell.

Plimbare prin Parcul Guell şi impresii

Intrarea în parc e liberă, ca şi în celelalte parcuri ale Barcelonei. E un parc destul de mare, se întinde pe 15 ha şi lungimea însumată a aleilor este de  30 km, dar obiectivele principale sunt oarecum grupate în partea centrală; durata vizitei: între 3 ore (o vizită rapidă)  şi 5 ore.

Poarta din fier forjat de la intrarea principală a Parcului Guell

După ce treci de porţile din fier forjat cu motive de frunze de palmieri, porţi provenite de la Casa Vicenc – o altă operă de arhitectură a lui Gaudi, ai senzaţia că pătrunzi direct în poveste, trecând pe lângă cele două construcţii neobişnuite ce-ţi amintesc de basmul Hansel şi Gretel. De sus, din interiorul parcului  se pot vedea însă cel mai bine acoperişurile lor ondulate, îmbrăcate în ceramică trencadis, cu pinacluri ca nişte pălării de ciuperci otrăvitoare.

Hansel si gretel Parcul Guell

Casa paznicului şi clădirea administraţiei parcului văzute din interiorul Parcului Guell, Barcelona

Mai jos,  detalii din acoperişul Casei paznicului, cu ceramică trencadis.

casa paznicului  parc guell

Detaliu din acoperişul Casei paznicului de la intrarea în Parcul Guell, Barcelona

trencadis parcul guell

Detaliu trencadis dintr-un acoperiş din Parcul Guell, Barcelona

Chiar din faţa celor două construcţii începe în parc o scară dublă în trei segmente, cu spaţii de odihnă între segmente, care urcă spre Piaţa Teatrului grec, trecând pe lângă Sala hipostil aflată la baza pieţei.  Jos, la baza scării,  o fântână şi o construcţie îmbrăcată în  ceramică trencadis.

parc guell barcelona 857

Baza scării ce duce la Teatrul grec – Parc Guell, Barcelona

trencadis parc Guell barcelona 941

Zid decorat cu pătrate din ceramică trencadis – Parcul Guell, Barcelona

parc Guell barcelona 944

Pătrate decorative din ceramică – Parcul Guell, Barcelona

parc Guell 942 barcelona

Decoraţie trencadis – Parcul Guell, Barcelona

Nu am urcat scara spre Teatrul grec, am preferat s-o iau în sus pe deal pe una din aleile sinuoase cu pantă mai domoală, alei ce pornesc de la bază, tot din zona  intrării în parc.

Urcând pe una din aleile din Parcul Guell

Viaduct din Parcul Guell

Unul dintre viaductele Parcului Guell

Parc Guell Barcelona viaduct

Unul din viaductele din piatra din Parcul Guell – Barcelona

Parc Guell Barcelona viaduct

Coloanele înclinate ce susţin viaductul – Parc Guell, Barcelona

Viaductele sunt construite din piatră cioplită grosier şi sunt inspirate (printre altele) din formele cuiburilor de păsări. În fotografia de mai jos ne întâlnim cu aceleaşi arce catenare inversate inspirate tot din natură (cuib de pasăre sau  lanţ atârnat în două puncte)  ca şi la Casa Batllo şi la Casa Mila, de data asta însă înclinate, mi s-a părut remarcabil şi original porticul înclinat lateral de mai jos.

arce catenare parc Guell Barcelona

Porticul cu arce catenare înclinate de sub unul dintre viaductele din Parcul Guell – Barcelona

Există nenumărate puncte din parc, mai ales pe aleile din partea superioară, de unde se deschid panorame impresionante asupra Barcelonei, cu Sagrada Familia în mijloc, până hăt la Montjuic. Vegetaţia bogată se împleteşte cu formele construite din piatră.

Parc Guell Barcelona

La plimbare pe unul din viaductele din Parcul Guell – Barcelona

Toate aleile duc în final spre Piaţa Teatrului grec din zona centrală, cel mai atractiv loc al parcului, o zonă pătrată înconjurată de o bancă sinuoasă în forma unui şarpe de apă, care, se  crede, este o reprezentare simbolică a Mării Mediterane.

Banca trencadis parc Guell Barcelona

Banca in formă de şarpe de apă din Piaţa Teatrului Grec – Parcul Guell, Barcelona

Banca are o mulţime de bucle şi enclave care încurajează intimitatea; forma ei anatomică a fost perfecţionată  de Gaudi care a cerut în acest scop unui muncitor să se aşeze succesiv în mai multe puncte ale ei.  Balustrada băncii  este decorată cu ceramică trencadis, este opera decorativă a arhitectului-decorator Jujol şi, se spune, anticipează lucrările artiştilor Miro, Picasso şi Braque.

Turişti pe banca din Piaţa Teatrului grec

Turişti odihnindu-se pe banca trencadis

Turişti într-o clipă de răgaz pe banca şerpuindă cu ceramică trencadis – Parc Guell, Barcelona

Balustrada trencadis a băncii

Balustrada trencadis a băncii

Sub această încântătoare bancă se află o construcţie pe care eu nu am înţeles-o, este vorba de Sala hipostil (hipostil, adică plin cu coloane). S-o privim împreună, întâi cornişa dintre banca ce mărgineşte Piaţa Teatrului grec  şi Sala hipostil aflată cu 17 metri mai jos, apoi Sala hipostil  cu coloanele dorice şi tavanul cu valuri sau norişori albi şi din loc în loc medalioane din trencadis reprezentând sori.

cornisa hipostil parc Guell Barcelona

Cornişa de sub banca şerpuindă din Piaţa Teatrului grec şi de deasupra Sălii hipostil – Parcul Guell, Barcelona

Se pot observa în foto de mai sus garguiele cap de leu  din cornişă (garguie= burlane prin care se arunca apa de ploaie de pe o terasă, cât mai departe de zid, în arhitectura clasică -adică greacă sau romană- ele erau de obicei capete de lei).
Acum fotografia Sălii hipostil de dedesubt:

Sala hipostil Parc Guell Barcelona

Sala hipostil din Parcul Guell – Barcelona

Sala hipostil Parc Guell Barcelona

Tavanul Sălii hipostil  – Parcul Guell, Barcelona

După mine, alăturarea de Clasic (coloane dorice, garguie – cap de leu)  şi Art Nouveau (tavanul ondulat, medalioanele de pe tavan şi banca ondulată cu balustradă trencadis) nu se-npupă, ca să zic aşa. Gaudi nu avea nevoie de coloane dorice, avea alternative pe care le-am văzut la alte lucrări de arhitectură de-ale sale,  care s-ar fi potrivit, cred eu,  infinit mai bine: coloane ramificându-se sub forma unor trunchiuri de arbori spre tavan sau arce catenare.

Parc Guell Barcelona

Scara dublă dintre intrarea in Parcul Guell şi Sala hipostil – sus de tot se observă banca cu balustrada trencadis din Piaţa teatrului grec

Şi acum, de la Sala hipostil, coborând pe scara dublă de care aminteam la început, pe lângă simpatica iguană decorată – cum altfel, decât –  în  trencadis, lângă care  toată lumea ţine să se pozeze, se ajunge jos,  de unde am plecat, la intrarea în parc.

Iguana trencadis din Parcul Guell -simbol al oraşului Barcelona

Mi-a fost imposibil să fotografiez satisfăcător iguana trencadis, o mulţime de vizitatori  bulucindu-se să-şi facă în acel loc poză, convinsi pesemne toţi că  proximitatea strălucitoarei şopârle îi avantajează.

Am ieşit din parc trecând din nou printre  cele două case ce-ţi sugerează (brrr…) basmul Hansel şi Gretel, gândind că dacă aş fi fost burghezie barceloneză şi eu aş fi preferat să mă mut în Eixample în loc de Parcul Guell, cu toate că mi-a plăcut foarte mult ceramica trencadis,  forma băncii şerpuinde şi a arcelor catenare de la baza viaductelor.

Tu, dacă ai fost burghez din Barcelona începutului de secol 20, te-ai fi mutat în Parcul Guell?