Despre


Adeptă a turismului pe cont propriu, mă încântă să colind oraşe în micile mele vacanţe, admirând mai ales capodopere ale arhitecturii. Mai urmăresc şi specificul local, farmecul unui oraş sau a unei zone turistice, locuri pitoreşti, peisaje spectaculoase, artă, gastronomie specifică.

Scurte vacanţe (între 3 şi 8 zile) pe cont propriu, organizate în prealabil până în cele mai mici detalii (cazare, transport, obiective turistice). Am mai călătorit de câteva ori în Europa şi înainte, totuşi, de-abia de curând, de când am descoperit transportul low-cost cu avionul, am început să umblu mai mult: în 2008 o dată, în 2009 de 2 ori, în 2010 de 5 ori şi în 2011 de 4 ori.

Probabil că mi-am greşit cariera, trebuia să mă fac turist sau măcar ghid turistic, dar m-a bătut tata în copilărie când i-am mărturisit ce planuri am.

Studii de matematică-informatică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj; am lucrat mulţi ani ca analist-programator la o fabrică şi o instituţie; în prezent lucrez în imobiliare  (închirieri spaţii comerciale) la propria mea firmă, Stilux.

Contact: micilevacante [at] gmail.com

3 comentarii la “Despre

  1. Felicitari! Ti-am descoperit de curand blogul, imi place foarte mult. Iti impartasesc ideile – si mie imi place sa fotografiez elemente de arhitectura (n-am studii de specialitate in acest domeniu). Mai mult decat atat, sunt absolvent al UBB Cluj, Facultatea de Matematica si Informatica (sectia matematica) promotia 1995. Oare ne cunoastem?

  2. Multumesc! Ma bucur sa aud ca avem puncte comune, chiar mai multe decat crezi! Am locuit pana in 2000 in Zalau si am lucrat ca informatician la Armatura (IAIFO) si apoi la Romsilva.

    Cobarzan mai e? Am fost in prima lui promotie de clasa speciala de matematica la liceul ala din centru, teoretic, sau cum. Te-as mai intreba de un prof sau de altul, daca ii cunosti si mai exista.

    Nu ne cunoastem, ca eu am terminat sectia Informatica in 1979!

    O sa-ti citesc si eu blogul. Acuma, cinstit vorbind, nu ti se pare ca noi, mate-informaticienii ne cam asemanam?

  3. Am nimerit întâmplător pe pagina asta şi am parcurs toate postările despre Barcelona, căci mâine plec şi eu acolo. Mi-au plăcut foarte mult comentariile pe marginea obiectivelor principale, în general stilul tău la obiect şi concis, care nu m-a obosit deloc şi care mi-a dat, în linii mari, repere importante. Am văzut că eşti mai legată de Italia şi, recunosc, rătăcindu-mă într-un an pe nişte rute secundare, am descoperit locuri absolut încântătoare. Când m-am întors din Olanda, anul trecut, vizitând o mare parte din nordul ei, m-am gândit la a face public impresiile mele de călătorie, dar, recunosc, sunt leneşă… Poate acu, când mă voi întoarce din Barcelona va fi altfel!

Lasă un comentariu