Prima zi: Sosirea la Napoli

Am scris aici  despre pregătirile pe care le-am făcut în vederea micii mele vacanţe la Napoli şi în împrejurimile lui. Prima zi din vacanţă a fost destinată călătoriei de la Cluj la Napoli. Aşadar, trei segmente:

• Cluj – Fiumicino cu compania aeriană Wizz Air
  Plecare din Cluj pe la miezul zilei, aşa cum era orarul în mai 2010, acum însă, plecarea e seara.
  Zborul plăcut, fără probleme, ca de obicei. Aeroportul Fiumicino e unul din aeroporturile cele mai mari din Europa, până ajungi să ieşi din el, ai parte de e o întreagă călătorie şi cam de fiecare dată am fost conduşi  pe alt traseu, în funcţie de pista pe care am aterizat. Durează cam 40 de minute -dacă te grăbeşti şi nu ai bagaj de cală-  până ajungi la ieşire sau  la gara din aeroport.
  
  
• Fiumicino Aeroporto – Roma Termini cu trenul Leonardo Express
  Pentru a ajunge cât mai repede la gara Termini din Roma sunt mai multe variante, pe care le-am trecut în revistă  aici. Em am ales trenul Leonardo Express, luat din aeroport; aeroportul Fiumicino are gară (în Italia, doar el şi aeroportul din Pisa au). Acest tren pleacă din jumătate în jumătate de oră, călătoria durează tot o jumătate de oră şi în mod normal, e cea mai rapidă soluţie pentru a ajunge de la aeroportul Fiumicino la gara Termini din Roma, dar şi cea mai scumpă -14euro, dacă exceptăm taximetrul.
  Gara din aeroport e o gară mică, cu vreo 3 linii de cale ferată, aflată  la alt nivel, se ajunge acolo urmând indicaţiile ai treni (la trenuri) din aeroport. Mi-am luat de la tutungeria din gară bilet pentru tren, se poate cumpăra însă  bilet de călătorie până la Napoli de la automat sau de la ghişeu.
  Ghinion, am aşteptat pe peron cam o oră şi jumătate şi trenul tot n-a venit. Din timp în timp,  la megafoane, o voce empatică îşi cerea scuze în italiană şi în engleză şi ne dădea asigurări că în 10 minute soseşte trenul. N-am mai văzut în viaţa mea atâţia călători să coboare dintr-un tren, cum am văzut atunci când, în fine, trenul a apărut dinspre Roma. Şi nici nu am înţeles atunci pe moment unde au încăput atâţia, dar urma să înţeleg după ce am urcat noi în tren, că ne strânsesem deja cât de  3 garnituri. Eu am prins loc de şezut, dar pe culoarul trenului se stătea ca-ntr-o cutie de sardele. Ăsta da, transport de 14 euro! În fine, ajung în gara Termini unde trenul Leonardo Express ne lasă la 400 de metri de capătul liniilor, locul unde-s afişajele şi casele de bilete, aşa că mai trebuie calculat vreo 10 minute până ajungi acolo.
• Roma Termini – Napoli Centrale cu tren regional
  Există o mulţime de trenuri pe ruta asta, de obicei alternate:  o Frecciarossa ( Săgeata roşie), un Intercity, un Regionale veloce (regional rapid, cum e Leonardo Express)  sau un Regionale (un personal ca pe la noi), vezi Trenitalia.  Sunt diferenţe mari de preţ între un tren şi altul: Frecciarossa (1,10 ore, 45 euro), Intercity (2,05 ore, 22 euro), Regionale  (2,40-2,50ore, 10,50-12,40euro).
  Când am ajuns eu la gara Termini, tocmai plecase Intercity şi următorul tren care pleca era Regionale, cel mai ieftin, cu 10,50 euro. Am cumpărat bilet de la automat şi m-am urcat în tren, după ce am validat biletul în cutia galbenă de pe peron. Ca regulă generală, se validează înaintea urcării în tren orice bilet care nu are tipărit pe el data şi ora plecării trenului, logic, nu?
  La un moment dat, pe câmp, trenul a oprit şi ne-a ţinut acolo cam o oră şi ceva, apoi s-a târât până în gara următoare unde a înţepenit. Noi am stat în tren, aşteptând, până a venit un zvon, cum că iute să fugim la altă linie, că tocmai intră un alt tren în gară, care ne preia pe toţi. Am fugit peste linii, am ocupat noul tren, care însă nu s-a lăsat dus vreo 20 de minute, până când a fost inspectat vechiul tren, probabil în căutarea unor posibili adormiţi. Până la urmă, pe la 9,30 seara, pe întuneric, am ajuns în Napoli.

  În Napoli nu am găsit niciun bar deschis în gară, iar la barurile din piaţa gării nu aveau bilete de autobuz. În staţie, o mare de tineri, toţi ridicau din umeri când îi întrebam de bilet. Aşa că am luat un taximetru, care m-a dus cu 15 euro (cam mult) până la hostel, măcar am scăpat de orbecăitul după străduţa şi clădirea căutată. Şi, după ce am trecut de două interfoane, am ajuns în fine la hostel (situat într-o clădire ridicată în curtea interioară a altei clădiri), unde am achitat restul de plată aferent cazării şi mi-am luat în primire patul, într-o cameră minusculă cu 4 paturi şi o baie mai mare decât camera. Curăţenie, un living mare în care dădeau toate dormitoarele. Recepţionerul, un napolitan vorbăreţ cam de 40 de ani m-a surprins; amabil e puţin spus, simţeai că se implică, că-i pasă, că vrea să ai parte în Napoli de-o vacanţă memorabilă.
  Încă supărată pe Trenitalia, pentru că în loc să ajung pe la ora 5 după-masă am ajuns la 10 seara, am mâncat ceva din bagaj, mi-am luat o Birra Moretti de la automat şi mi-am pregătit lucrurile pentru a doua zi.

Cheltuieli făcute în avans şi în prima zi

bilet avion dus-întors: 27,50 euro, cazare: 105 euro, trenuri: 24,50 euro, taxi: 15 euro

Total: 172 euro.

Am scris în total 20 de articole despre vacanţa la Napoli şi în împrejurimi, un Cuprins al lor găseşti  aici.