Apărută la Editura All, Michelangelo, o viaţă neliniştită este o biografie a marelui artist al Renaşterii, scrisă de Antonio Forcellino, restaurator, istoric şi scriitor, specializat în artă renascentistă. Forcellino a lucrat o perioadă lungă la restaurarea sculpturii Moise a lui Michelangelo, parte din mormântul lui Iuliu al II-lea aflat în biserica San Pietro in Vincoli din Roma.
Sculptura Moise din bazilica San Pietro in Vincoli - Roma
Partea centrală a mormântului papei Iuliu al II-lea
Cartea urmăreşte cronologic atât procesul de făurire a inegalabilelor picturi, sculpturi şi proiecte de arhitectură ale genialului Michelangelo, cât şi tribulaţiile, viaţa personală neîmplinită a artistului şi pendulările lui periodice între Florenţa şi Roma, de-a lungul întregii sale vieţi. În acelaşi timp, cartea e o frescă a vieţii artistice, sociale şi politice din Florenţa şi Roma – Florenţa de-a lungul guvernării a familiei Medici şi în vremea lui Savonarola, iar Roma, cât timp în fruntea bisericii catolice s-au perindat nu mai puţin de 13 papi (Michelangelo a trăit aproape 90 de ani).
Statuia lui David din Piazza del Signoria din Florenta
În paginile cărţii suntem iniţiaţi în tehnici de pictare a frescelor şi tehnici de sculptură, ni se explică dificultăţile tehnice apărute pe parcurs şi modul în care Michelangelo le-a depăşit. Suntem martori la naşterea sculpturilor: Bachus, David, Pieta, Sclavii, mormântul lui Iuliu al II-lea (Moise) – mormânt care a constituit “tragedia vieţii” artistului, după spusele lui, mormintele din Sacristia nouă de la Capelele familiei Medici, apoi la crearea picturilor şi frescelor: Madona din Manchester, Tondo Doni, Bătălia de la Cascina, Capela Sixtină şi la realizarea proiectelor de arhitectură: San Lorenzo din Florenţa şi San Pietro din Vatican.
Sculptura Bachus a lui Michelangelo, din Muzeul Bargello din Florenta
Ce mi s-a părut uluitor: fără a avea experienţă de arhitect, lui Michelangelo, ca cel mai mare artist în viaţă, i se propune la 70 de ani conducerea şantierului de la San Pietro de care se va ocupa cu succes până la sfârşitul vieţii, la aproape 90 de ani.
Sculptura Pieta din bazilica San Pietro din Vatican
Mai citisem anterior despre toate aceste lucruri într-o altă carte-album, scrisă tot de un autor italian. Ce a adus însă cartea Michelangelo, o viaţă neliniştită nou, este portretul psihologic prea puţin măgulitor, “pictat” artistului de Antonio Forcellino şi demonstrat de el în carte la tot pasul, cu documente ale vremii.
O mare putere de muncă, focalizare exclusiv asupra muncii, anularea propriilor nevoi trupeşti, conştiinţa propriei valori, o precoce şi uriaşă stimă de sine, tensiunea continuă în care trăia, reprimarea propriei homosexualităţi, individualismul, zgârcenia, şiretenia, comportamentul necinstit în relaţia cu papii – principalii lui clienţi, o relaţia aproape nevrotică cu propria familie, fire singuratică, neîncrezătare, bănuitoare, într-un cuvânt o personalitate suferindă – constante de-a lungul întregii lui vieţi, dovedind, încă o dată, că un uriaş artist nu e neapărat „uriaş” şi pe plan personal. M-a surprins neplăcut felul în care se purta cu ceilalţi artişti-colaboratori, modul în care-i folosea până era convins că a depăşit dificultăţile lucrării şi o va putea finaliza de unul singur, din dorinţa de-a nu împărţi nici măcar fărâme şi altora din gloria lui. Alt gust amar mi-a lăsat amânarea timp de 40 de ani a execuţiei mormîntului papei Iuliu al II-lea (unde e sculptura Moise), deşi primise la început o sumă uriaşă de bani pentru acest proiect, papa însă murind la scurtă vreme după contractarea lucrării de către Michelangelo şi între timp, apărând mereu alte şi alte lucrări ambiţioase pe care artistul nu ar fi vrut să le refuze, ele însemnând faimă şi alte şi alte sume de bani câştigate. A fost, până la urmă, obligat să-l finalizeze, datorită proceselor intentate de urmaşii papei Iuliu al II-lea.
Mormântul lui Michelangelo din biserica Santa Croce din Florenta
Trist mi s-a părut şi că Michelangelo, lăsând în urma lui o avere, a avut parte de un mormânt mediocru în Florenţa, încropit de Vasari şi elevii lui din nişte sculpturi de-ale lor – şi asta pentru că rapid, la moartea marelui artist, toate sculpturile lui chiar neterminate au fost sechestrate, luate de Putere, el fiind recunoscut încă din timpul vieţii ca fiind cel mai mare artist al omenirii. Ciudată ironie a sorţii, în acest timp, mediocrii Giuliano, duce de Nemours şi Lorenzo, duce de Urbino ambii din familia Medici, au parte de nemurire graţie emoţionantelelor sculpturi ale lui Michelangelo făcute pentru mormintele lor în Sacristia nouă de la Capelele Medici din aceeaşi Florenţa.
Mormântul lui Giuliano, duce de Nemours din Sacristia nouă, Capelele familiei Medici de la biserica San Lorenzo din Florenţa
Cele două statui aşezate oblic sunt Noaptea şi Ziua (neterminată)
Mormântul lui Lorenzo, duce de Urbino, din Sacristia nouă de la Capelele familiei Medici, biserica San Lorenzo - Florenţa
Cele 2 statui aşezate oblic sunt Crepusculul şi Aurora
Cartea conţine 510 pagini de text şi 34 pagini de fotografii nu toate de înaltă calitate, suficient de relevante însă. Este recomandată tuturor celor interesaţi de artă sau de istoria Italiei.
Capela Sixtină din Vatican
Articolul de mai sus a fost scris pentru campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, campanie ce îşi propune să promoveze lectura şi voluntariatul.
MicileVacante 