Probabil cel mai original şi mai fantezist parc care a fost amenajat vreodată, Parcul Guell face parte din obiectivele turistice de vârf ale oraşului Barcelona, ca una din cele mai definitorii creaţii ale marelui arhitect catalan Antonio Gaudi.
Zona centrală din Parcul Guell – Barcelona
Alături de celelalte creaţii de arhitectura ale lui Gaudi, Parcul Guell din Barcelona a fost inclus în Patrimoniul mondial UNESCO.
Un viaduct din Parcul Guell
De unde-i vine numele şi puţină istorie
Numele parcului vine de la numele proprietarului terenului, Guell, un „dezvoltator imobiliar” de început de secol 20 care şi-a dorit să construiască pe un teren sterp de 15 hectare, în pantă, un cartier rezidenţial luxos şi exclusivist, împrejmuit de un zid înalt şi cu porţi de intrare păzite. Sub influenţa oraşelor-grădină englezeşti care erau la modă în acele vremuri, Guell-finanţatorul l-a angajat pe Gaudi, arhitectul momentului în Barcelona, care i-a proiectat un parc bine gândit, cu alei separate pentru pietoni şi maşini, cu spaţii publice şi un număr de 60 de loturi pentru construcţia de case particulare. Gaudi a construit, amenajat şi decorat spaţiile publice ale parcului, însă proiectul imobiliar nu a avut succes, astfel că în parc a locuit doar Guell proprietarul terenului, Gaudi arhitectul, care a primit gratuit un lot şi Trias, cumpărătorul singurului lot vândut.
Casa Trias din Parcul Guell
Pe lotul atribuit lui Gaudi, unul din colaboratorii lui a construit o casă ca model, un show-room – cum ar veni azi. Burghezia barceloneză însă a fost sedusă de celălalt ambiţios proiect imobiliar în vogă pe atunci: Eixample – extinderea centrului oraşului.
Casa – muzeu Gaudi din Parcul Guell, Barcelona
De la amenajarea lui, Parcul Guell a fost însă folosit continuu pentru evenimente publice şi a devenit unul din punctele de atracţie ale oraşului Barcelona.
Viziunea lui Gaudi
Construit în perioada 1900-1914, Parcul Guell este o reflectare a viziunii marelui arhitect Gaudi asupra arhitecturii, care trebuia să dea impresia că e o parte organică a naturii; în conceperea parcului, Gaudi şi-a utilizat cunoştinţele din domeniul botanicii precum şi experienţa ca arhitect peisagist, dobândită în munca lui din tinereţe la amenajarea primului parc public al oraşului Barcelona, Parcul Ciutadella.
Rezultatul? Un parc cu vegetaţie bogată şi alei sinuoase, cu viaducte din piatră în forme inspirate din natură şi construcţii cu forme ondulate, acoperite cu ceramică smălţuită, spartă mărunt şi inegal, înglobată într-o masă de ciment – tehnica numită trencadis, dând naştere la ornamentaţii delicate sau sofisticate.
Mozaic trencadis pe un acoperiş în Parcul Guell din Barcelona
Ca şi la alte opere de arhitectură ale lui şi la decorarea Parcului Guell, Gaudi a lucrat cu câţiva buni colaboratori, printre care arhitectul şi decoratorul Josep Maria Jujol, rezultând adevărate bijuterii create prin tehnica decorativă trencadis.
Cum se ajunge la Parcul Guell
Parcul se găseşte pe Carrer Olot la nr. 7, se poate ajunge acolo cu metroul – staţia Lesseps – sau cu autobuzul 24 luat din Placa de Catalunya (19 staţii); eu am circulat însă doar cu metroul în Barcelona. De la staţia de metrou Lesseps se fac 15-20 de minute pe jos până la parc, ultima parte pe o stradă în urcuş abrupt; sunt indicatoare spre parc şi mulţi turişti pe traseu, majoritatea celor ce coboară din metrou la acea staţie îndreptându-se spre Parcul Guell.
Plimbare prin Parcul Guell şi impresii
Intrarea în parc e liberă, ca şi în celelalte parcuri ale Barcelonei. E un parc destul de mare, se întinde pe 15 ha şi lungimea însumată a aleilor este de 30 km, dar obiectivele principale sunt oarecum grupate în partea centrală; durata vizitei: între 3 ore (o vizită rapidă) şi 5 ore.
Poarta din fier forjat de la intrarea principală a Parcului Guell
După ce treci de porţile din fier forjat cu motive de frunze de palmieri, porţi provenite de la Casa Vicenc – o altă operă de arhitectură a lui Gaudi, ai senzaţia că pătrunzi direct în poveste, trecând pe lângă cele două construcţii neobişnuite ce-ţi amintesc de basmul Hansel şi Gretel. De sus, din interiorul parcului se pot vedea însă cel mai bine acoperişurile lor ondulate, îmbrăcate în ceramică trencadis, cu pinacluri ca nişte pălării de ciuperci otrăvitoare.
Casa paznicului şi clădirea administraţiei parcului văzute din interiorul Parcului Guell, Barcelona
Mai jos, detalii din acoperişul Casei paznicului, cu ceramică trencadis.
Detaliu din acoperişul Casei paznicului de la intrarea în Parcul Guell, Barcelona
Detaliu trencadis dintr-un acoperiş din Parcul Guell, Barcelona
Chiar din faţa celor două construcţii începe în parc o scară dublă în trei segmente, cu spaţii de odihnă între segmente, care urcă spre Piaţa Teatrului grec, trecând pe lângă Sala hipostil aflată la baza pieţei. Jos, la baza scării, o fântână şi o construcţie îmbrăcată în ceramică trencadis.
Baza scării ce duce la Teatrul grec – Parc Guell, Barcelona
Zid decorat cu pătrate din ceramică trencadis – Parcul Guell, Barcelona
Pătrate decorative din ceramică – Parcul Guell, Barcelona
Decoraţie trencadis – Parcul Guell, Barcelona
Nu am urcat scara spre Teatrul grec, am preferat s-o iau în sus pe deal pe una din aleile sinuoase cu pantă mai domoală, alei ce pornesc de la bază, tot din zona intrării în parc.
Urcând pe una din aleile din Parcul Guell
Unul dintre viaductele Parcului Guell
Unul din viaductele din piatra din Parcul Guell – Barcelona
Coloanele înclinate ce susţin viaductul – Parc Guell, Barcelona
Viaductele sunt construite din piatră cioplită grosier şi sunt inspirate (printre altele) din formele cuiburilor de păsări. În fotografia de mai jos ne întâlnim cu aceleaşi arce catenare inversate inspirate tot din natură (cuib de pasăre sau lanţ atârnat în două puncte) ca şi la Casa Batllo şi la Casa Mila, de data asta însă înclinate, mi s-a părut remarcabil şi original porticul înclinat lateral de mai jos.
Porticul cu arce catenare înclinate de sub unul dintre viaductele din Parcul Guell – Barcelona
Există nenumărate puncte din parc, mai ales pe aleile din partea superioară, de unde se deschid panorame impresionante asupra Barcelonei, cu Sagrada Familia în mijloc, până hăt la Montjuic. Vegetaţia bogată se împleteşte cu formele construite din piatră.
La plimbare pe unul din viaductele din Parcul Guell – Barcelona
Toate aleile duc în final spre Piaţa Teatrului grec din zona centrală, cel mai atractiv loc al parcului, o zonă pătrată înconjurată de o bancă sinuoasă în forma unui şarpe de apă, care, se crede, este o reprezentare simbolică a Mării Mediterane.
Banca in formă de şarpe de apă din Piaţa Teatrului Grec – Parcul Guell, Barcelona
Banca are o mulţime de bucle şi enclave care încurajează intimitatea; forma ei anatomică a fost perfecţionată de Gaudi care a cerut în acest scop unui muncitor să se aşeze succesiv în mai multe puncte ale ei. Balustrada băncii este decorată cu ceramică trencadis, este opera decorativă a arhitectului-decorator Jujol şi, se spune, anticipează lucrările artiştilor Miro, Picasso şi Braque.
Turişti pe banca din Piaţa Teatrului grec
Turişti odihnindu-se pe banca trencadis
Turişti într-o clipă de răgaz pe banca şerpuindă cu ceramică trencadis – Parc Guell, Barcelona
Balustrada trencadis a băncii
Sub această încântătoare bancă se află o construcţie pe care eu nu am înţeles-o, este vorba de Sala hipostil (hipostil, adică plin cu coloane). S-o privim împreună, întâi cornişa dintre banca ce mărgineşte Piaţa Teatrului grec şi Sala hipostil aflată cu 17 metri mai jos, apoi Sala hipostil cu coloanele dorice şi tavanul cu valuri sau norişori albi şi din loc în loc medalioane din trencadis reprezentând sori.
Cornişa de sub banca şerpuindă din Piaţa Teatrului grec şi de deasupra Sălii hipostil – Parcul Guell, Barcelona
Se pot observa în foto de mai sus garguiele cap de leu din cornişă (garguie= burlane prin care se arunca apa de ploaie de pe o terasă, cât mai departe de zid, în arhitectura clasică -adică greacă sau romană- ele erau de obicei capete de lei).
Acum fotografia Sălii hipostil de dedesubt:
Sala hipostil din Parcul Guell – Barcelona
Tavanul Sălii hipostil – Parcul Guell, Barcelona
După mine, alăturarea de Clasic (coloane dorice, garguie – cap de leu) şi Art Nouveau (tavanul ondulat, medalioanele de pe tavan şi banca ondulată cu balustradă trencadis) nu se-npupă, ca să zic aşa. Gaudi nu avea nevoie de coloane dorice, avea alternative pe care le-am văzut la alte lucrări de arhitectură de-ale sale, care s-ar fi potrivit, cred eu, infinit mai bine: coloane ramificându-se sub forma unor trunchiuri de arbori spre tavan sau arce catenare.
Scara dublă dintre intrarea in Parcul Guell şi Sala hipostil – sus de tot se observă banca cu balustrada trencadis din Piaţa teatrului grec
Şi acum, de la Sala hipostil, coborând pe scara dublă de care aminteam la început, pe lângă simpatica iguană decorată – cum altfel, decât – în trencadis, lângă care toată lumea ţine să se pozeze, se ajunge jos, de unde am plecat, la intrarea în parc.
Iguana trencadis din Parcul Guell -simbol al oraşului Barcelona
Mi-a fost imposibil să fotografiez satisfăcător iguana trencadis, o mulţime de vizitatori bulucindu-se să-şi facă în acel loc poză, convinsi pesemne toţi că proximitatea strălucitoarei şopârle îi avantajează.
Am ieşit din parc trecând din nou printre cele două case ce-ţi sugerează (brrr…) basmul Hansel şi Gretel, gândind că dacă aş fi fost burghezie barceloneză şi eu aş fi preferat să mă mut în Eixample în loc de Parcul Guell, cu toate că mi-a plăcut foarte mult ceramica trencadis, forma băncii şerpuinde şi a arcelor catenare de la baza viaductelor.
Tu, dacă ai fost burghez din Barcelona începutului de secol 20, te-ai fi mutat în Parcul Guell?
MicileVacante 