În sus şi-n jos pe Rambla

Faimoasa La Rambla – numită deseori şi  Les Rambles –  este o stradă (de fapt, o suită de 5 străzi) de promenadă din Barcelona, în lungime totală de 1,2 km.  La Rambla  uneşte Placa de Catalunya de mare, separând cartierele centrale Barri Gotic şi El Raval.

La Rambla seara târziu

O alee pietonală centrală, lată, mărginită de copaci, urmează două artere de circulaţie pentru maşini de o parte şi de alta a aleii pietonale, apoi câte un trotuar şi clădirile impunătoare ce mărginesc strada, având la parter baruri, restaurante si magazine cu vitrine elegante – asta ar fi La Rambla. Pe aleea pietonală centrală sunt amplasate  chioşcuri ce vând ziare, ilustrate, suveniruri, sunt şi standuri cu flori, păsări şi animale mici;  nenumărate  statui vii stau înşirate de-a lungul aleii atrăgând mulţi curioşi, sunt apoi portretişti şi caricaturişti la lucru şi mulţi-mulţi trecători şi gură-cască mişunând permanent. Probabil şi destui hoţi de buzunare,  atenţi la neatenţia turiştilor.

La Rambla e un furnicar de oameni la orice oră din zi şi din noapte. Te impresionează zgomotul străzii: trecătorii vorbesc între ei cu voce tare, urlă fără jenă şi claxoanele. Mulţimea de trecători debordează de energie, exuberanţă, vitalitate.

Mie, Rambla mi-a amintit imediat  de Via Toledo din Napoli, care, la fel,  e strada de promenadă principală a oraşului, aceeaşi senzaţie de vitalitate, probabil genul ăsta de străzi e  caracteristic oraşelor mediteraneene, unde localnicii  ies la plimbare  seara,  mai ales în weekend; dacă mai adaugi şi imigranţii şi turiştii,  strada pare un furnicar şi se umple de o rumoare pe care n-am mai auzit-o altundeva. Dat fiind că Via Toledo din Napoli am văzut-o întâi, apoi fiind mai îngustă, efectul de mişcare browniană a trecătorilor şi vuietul străzii  mi s-a părut mai impresionant, poate dacă adaug şi faptul că napolitanii sunt oameni cu un comportament mai expresiv, pot spune că m-a impresionat mai mult ca Rambla din Barcelona, de fapt întreg oraşul Napoli mi s-a părut mai spectaculos decât Barcelona. Iarăşi, în privinţa statuilor vii, cu un jumătate de an înainte de a merge la Barcelona fusesem la Londra unde văzusem tot ce nici nu-mi trecea prin cap că ar exista în materie de artişti stradali aşa că aici,  în Barcelona, nimic nu mă mai putea impresiona şi blazată fiind, nici nu cred că m-am oprit la vreo statuie vie. Astfel că, trebuie s-o recunosc, Rambla m-a dezamăgit oarecum, aveam aşteptări mai mari de la una din cele mai vestite străzi ( dacă nu cumva cea mai…) din Europa.  În plus (sau poate mai ales), nici clădirile de pe margine nu m-au prea impresionat, adevărul e că modernismul catalan categoric nu e printre preferinţele mele în materie de arhitectură. Dar cu toate astea mişunam şi eu zilnic cam de două ori pe Rambla, mai ales în interes de aprovizionare şi shopping, apoi şi pentru că preferam să cobor din metrou la staţia Liceu de pe Rambla, staţie foarte aglomerată, decât la staţia Jaume I.  de pe Via Laietana, pustie mai mereu.

Numele de „rambla”  provine dintr-un cuvânt vechi arab ce semnifică „albia secată  a unui curs de apă temporar” – demult de tot, pe aici curgeau pâraie de pe dealurile învecinate.

La Rambla începe, cum spuneam,  în Placa de Catalunya, un important centru al oraşului (nod feroviar, staţie metrou şi de  autobuze). Unul din reperele pieţei este enormul magazin universal Corte Ingles în stil art-deco târziu,  numit şi stil Streamlined Deco sau stilul „pachebot” – seamănă, nu-i aşa?  În faţa magazinului e staţia autobuzului direct ce leagă oraşul de aeroport.

El Corte Ingles din Placa de Catalunya

Spuneam că Rambla e o suită de străzi, de fapt segmentele ei au nume diferite: Rambla de Canaletes segmentul dinspre Placa de Catalunya, urmează Rambla de Estudis şi apoi Rambla de Sant Josep, unde se află pitoreasca piaţa La Boqueria sau Mercat de Sant Josep, cu piramide de fructe exotice, legume, peşti şi fructe de mare, mezeluri, seminţe şi bomboane… aici veneam eu o dată sau de două ori pe zi.

La Boqueria

Pe cele două laturi ale străzii se află palate sau case impozante, cele mai multe cu o arhitectură Modernista (modernismul catalan), dar există şi câteva în stil  baroc sau neoclasic. Poate cea mai importantă clădire de pe Rambla este Gran Teatre del Liceu, opera din Barcelona, cu o sală uriaşă pe şase niveluri, cu capacitatea de  2300 spectatori, construcţie care se află pe următorul segment, Rambla dels Caputxins  – era în renovare faţada operei, aşa că nu am fotografiat-o.

Printre cele mai interesante clădiri în stilul modernismului catalan de pe Rambla sunt  Casa Figueras şi Casa Bruno Quadros:

Casa Figueras

Casa Bruno Quadros

Aceasta din urmă,  un fost magazin de umbrele. Observaţi umbrela atârnată ostentativ în colţ – şi aceeaşi clădire, privită de după colţ:

Casa Bruno Quadras

Cam pe la mijlocul străzii, pe Rambla de Sant Josep înspre staţia de metrou Liceu, se află un mozaic de-al lui Joan Miro pe aleea pietonală centrală:

Mozaic Miro pe La Rambla

Din Rambla dels Caputxins, pe la mijloc, o străduţă în stînga duce la cea mai frumoasă piaţă – după părerea mea – din Barcelona, Placa Reial, cu o arhitectură deloc reprezentativă pentru Barcelona, mai degrabă italienească. Poate şi de aceea mi-a plăcut mie atât de mult 😛

Placa Reial

Şi iată mai jos unul din stâlpii cu felinar în stil Modernista, proiectat în tinereţe de Gaudi:

Felinar conceput de Gaudi pentru Placa Reial

Ultimul segment al Ramblei este Rambla de Santa Monica, unde e şi staţia de metrou Drassanes, segment care se termină la monumentul dedicat lui Cristofor Columb.

Urmează apoi o prelungire a Ramblei propriu-zise, Rambla del Mar, spre magazinul universal Maremagnum, acvariu şi cinematograful Imax, care se află deja în incinta portului Vell. Nu departe de aici se află şi clădirea World Trade Center şi Torre (turnul) Jaume, care leagă prin telegondole portul Vell de dealul Montjuic.

Dar Rambla se continuă, în sensul celălalt, prin Rambla de Catalunya ce porneşte din Placa de Catalunya spre cartierul Eixample până la Avinguda Diagonal, mergând în paralel cu Passeig de Gracia.

Şi n-am epuizat toate ramblele, aflaţi că  mai există şi Rambla del Raval, o arteră modernizată recent ce străbate cartierul El Raval, un cartier central, oarecum mai rău famat, locuit de mulţi imigranţi, localnici de condiţie mai modestă, hoţi, prostituate.
M-am plimbat pe aici dimineaţa devreme, puţini oameni mergeau la muncă, cred că hoţii şi prostituatele dormeau duşi. Bănci, palmieri şi o pisică uriaşă, sculptură a unui artist columbian care locuieşte pe această stradă:

Pe Rambla del Raval

Prea mare mâţă  ca să poată fi furată. 😀

Multe ramble deja. Pe bună dreptate ar fi mai corect Les Rambles decât La Rambla, nu-i aşa?