Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la grădinile englezeşti, la faţadele caselor din Londra şi Cotswolds împodobite atât de elegant cu flori, la explozia de culori din jardinierele şi balcoanele lor, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi Doamne, făcut-am orice, am adus de acolo nenumărate poze edificatoare, am cumpărat şi seminţe de la ei şi totuşi, jardinierele şi terasa imi aratau tot ca-n vremea copilăriei mele. Devenise evident că nu ajunge sămânţa şi dorinţa, mai trebuie şi ştiinţa englezilor în a face aranjamentele florale atât de elegante şi rafinate.
Astfel că, atunci când am văzut în oferta de carte a Editurii All la categoria Carte practică/ Hobby – Grădinărit cinci din cele peste 20 de titluri ale Dr. D.G. Hessayon, expert necontestat în cultivarea florilor, autorul celor mai populare manuale de grădinărit din Marea Britanie, cu 50 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume, m-am bucurat şi am optat pentru Expert în vase cu flori (nu flori tăiate, ci cultivate în vase), carte pe care vreau să v-o prezint în cele ce urmează.
După cum spune şi titlul, cartea se ocupă în primul rând de recipientele pentru cultivarea florilor: tipuri de ghivece, hârdaie, jardiniere, urne şi coşuri suspendate, precum şi recipiente mai neobişnuite. Este descris modul în care se face plantarea sau sădirea în ele, precum şi tipurile de plante recomandate pentru fiecare. Se prezintă apoi câteva recipiente insolite, improvizate din materiale neaşteptate: cauciucuri vechi de automobil, o chiuvetă pătrată, un mic bazin pentru plante acvatice construit din cărămizi şi multe altele.
Foarte ingenioase mi s-au părut tipurile de ghivece cu găuri laterale, special concepute pentru căpşuni, plante aromatice, brânduşe sau pătrunjel; aceste vase nu numai că sunt foarte practice, ci şi nemaipomenit de estetice, cu un aspect fermecător.
Următorul capitol prezintă plantele pentru recipiente, pe categorii: plante de răsad, plante perene, arbuşti, tufe şi bonsai, apoi plantele perene de rocărie, bulbii, plantele acvatice, legume, fructe şi plante aromatice. Capitolul este însoţit de zeci de fotografii, precum şi de informaţii utile pentru fiecare plantă în parte, unde şi care ii poate fi locul într-un aranjament floral. Înveţi care sunt plantele de centru sau spate în alcătuirea unui aranjament, care-s pentru mijloc-umplutură şi care pentru bordură, plantate anume să atârne peste marginile vasului.
Un alt capitol al cărţii este dedicat aranjamentelor florale, elementelor de compoziţie ale unui aranjament şi modul în care pot fi puse în valoare terasa, uşa de la intrare, ferestrele, balconul sau scările unei case prin diferite aranjamente florale de impact. Înveţi despre echilibrul unui aranjament floral, despre modurile de-a combina culorile florilor pentru diferite tipuri de aranjamente, despre modalităţile de-a grupa mai multe recipiente pentru a obţine efectul dorit.
Ultimele două capitole ale cărţii se ocupă de tehnicile de îngrijire a plantelor şi problemele ce pot apărea la recipiente sau plante (defecte, dăunători).
Cu un număr de 128 de pagini, cu sute de fotografii şi desene explicative, cu un text ce abundă în informaţii utile, cartea Expert în vase cu flori are un pronunţat caracter practic şi e recomandată tuturor ce vor să-şi înfrumuseţeze ambianţa în care trăiesc, prin intermediul florilor cultivate.
Articolul de mai sus este scris pentru campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, campanie ce îşi propune să promoveze lectura şi voluntariatul.
Fiecare comentariu al vostru la acest articol înseamnă 3 minute în plus de muncă voluntară prestată de Grupul Editorial ALL, poate în folosul unor copilaşi părăsiţi sau al unor bătrâni bolnavi şi fără prea multe bucurii.