Parcul Central şi Cazinoul din Cluj

Azi a început a doua ediţie a Zilelor Municipiului Cluj-Napoca ce vor dura până în 1 iunie.  Vor avea loc în următoarele zile peste 80 de evenimente în 25 de locuri sau zone diferite din oraş. Să sperăm că o să avem vreme bună să ne putem bucura de ele!

Sărbătoarea a debutat cu inaugurarea clădirii Cazinoului din parc, Parcul Central şi Cazinoul fiind reabilitate din fonduri europene nerambursabile. În parc s-au refăcut aleile (acoperite cu pietriş fin), podeţele în forma lor veche, s-au montat peste 200 de bănci noi cu platformă sub ele (împotriva noroiului şi băltoacelor). Am zărit, cu surprindere,  şi cişmele prin parc!

Aleea principala a Parcului Central

Statuia lui Octavian Goga din Parcul Central

Parcul Central sau Parcul Simion Barnuţiu este unul din primele parcuri orăşeneşti din Europa Centrală, a fost inaugurat în anul 1830, iar 40 de ani mai târziu a fost amenajat lacul din mijlocul lui. Clădirile din parc au fost construite însă la sfârşit de secol, în anul 1897, după proiectul arhitectului clujean Pakey Lajos, cel căruia i se datorează şi clădirea emblematică a Clujului, hotelul Continental sau New York –  cum i se spunea înainte.

Revenind la parc, Pakey a proiectat  Pavilionul de Patinaj (azi  restaurantul Chios), Chioscul (sau Cazinoul) şi Fântâna Arteziană din spatele Chioscului (spre Pavilionul de Patinaj). Tot ansamblul este în stil eclectic, stilul la modă spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, când s-a realizat mare parte din arhitectura Clujului, pe care o avem şi azi.

Pavilionul de Patinaj, azi Restaurant Chios – Cluj

Mă leagă multe amintiri din copilărie de lacul ăsta, iarna veneam aici la patinaj, vara închiriam o barcă şi vâsleam, să fac muşchi la braţe, că luasem nota 4 la flotări. Îmi plăcea insula din mijlocul lacului, unde vieţuia o familie de lebede.

Rate sălbatice pe lacul din Parcul Central, Cluj

Fantana Arteziana din Parcul Central, Cluj

Şi acum fotografii ale Cazinoul restaurat, după o perioadă de circa 25 de ani în care a fost închis, abandonat:

Cazinoul ( Chioscul) din Parcul Central, Cluj

Intrarea principală în Cazino va fi cea iniţială, dinspre răsărit (dinspre Opera Maghiară), în fotografia de mai sus este în dreapta, şi nu cea dinspre Fântâna Arteziană, considerată doar ca o ieşire în spate, spre  grădină.

Intrarea principală a Cazinoului (Chioscului) din Parcul Central, Cluj

Totuşi, părerea mea e că s-a omis să se amenajeze o alee în parc care să vină direct (perpendicular) spre intrarea principală să nu rămână alee de acces doar cea care înconjoară clădirea. Probabil se va amenaja ulterior, altfel tot intrarea dinspre fântână va fi considerată cea mai de impact, cea mai căutată.

Festivitatea de inaugurare a fost surprinzător de scurtă, vreo 4-5 minute în care cineva din Primărie a schiţat istoria clădirii, niciun cuvânt în plus. Mi-a plăcut, mă aşteptasem la bla-bla-uri oficiale.  Apoi publicul a fost  invitat   să pătrundă înăuntru şi să admire  noua faţă a Cazinoului.

Emil Boc, in public, la deschiderea oficială a Cazinoului

Interiorul Cazinoului din parc

Sala de bal privită de sus

Înainte, clădirea Chiosc avea parter şi etaj; acum s-a demolat etajul obţinându-se o sală mare, somptuoasă, un spaţiu generos potrivit pentru expoziţii, recepţii, întruniri, bal, spectacole,  iar „la etaj”  s-a construit doar o pasarelă pe deasupra sălii mari,  care dă într-o mică sală cu vedere spre Fântâna Arteziană.

După stilul de decorare şi după dimensiuni, sala aminteşte de parterul hotelului Continental din centrul Clujului şi nu e de mirare, fiind vorba de acelaşi arhitect, Pakey Lajos, Cazinoul fiind alternativa din parc a sălii mari din centrul oraşului.

Vedere din interiorul Cazinoului, cu  pasarela

Etajul Cazinoului

Chiar de la inaugurare, clădirea Chiosc a întâmpinat vizitatorii cu două expoziţii de fotografie şi una de pictură.

Expozitie de pictura în galeria exterioară a Cazinoului

Expozitie de fotografie în interiorul Cazinoului

Cladirea Cazino va fi folosită şi în cadrul TIFF-ului ce va începe în 2 iunie, imediat cum se termină Zilele Clujului.

Publicitate

Garguie şi himere

Cum a tot plouat în ultimele zile şi tocmai mi-am bătut capul  ce ar fi de făcut  să protejez  de ploaie un zid exterior, am rămas cumva cu gândul la subiectul garguielor din postarea despre Parcul Guell din Barcelona, mi-am zis să revin asupra lui şi vă arăt câteva fotografii cu garguie gotice văzute de mine în ultimii ani  în  Barcelona şi în  Siena.

Scriam despre garguie că sunt un tip de burlane ornamentale prin care apa de pe cornişa acoperişurilor  sau teraselor  este aruncată cât mai departe de zid. Garguiele au luat în arhitectura clasică greacă şi romană (adică în Antichitate)  formă de cap de leu, în timp ce în arhitectura gotică (adică mai târziu,  în Evul mediu) şi în arhitectura neogotică (secolul XIX) au luat forme mai variate, de animale fioroase, monştri, demoni sau călugări. Apa se scurge prin jgheaburi montate în aceste sculpturi sau statui şi ţâşneşte afară prin gura animalului, monstrului sau demonului.

După cum spuneam mai sus, garguiele nu au doar un rol practic (îndepărtarea apei) ci şi unul decorativ, de atragere a atenţiei asupra detaliilor acelei faţade, probabil şi unul persuasiv (răul e în afara zidurilor, ia poftiţi şi intraţi, voi, cei salvabili, în biserică, în mănăstire) şi educativ (uite ce vi se poate întâmpla dacă sunteţi răi). Statui sau sculpturi similare cu garguiele, poziţionate tot pe faţade şi ziduri,  DAR care nu au rolul de a scurge şi îndepărta apa,  se numesc himere.

Până la urmă, e cam greu de jos, de pe trotuar, să-ţi dai seama care dintre statuile de pe o faţadă  sunt garguie şi care himere, mai ales dacă nu plouă când eşti tu acolo şi le priveşti. În Barcelona ca şi în Siena nu a plouat, aşa că mă veţi ierta dacă în pozele de mai jos nu-s garguie aşa cum cred eu, ci himere.

În postarea despre Parcul Guell din link-ul de mai sus am o fotografie cu garguie în stil grec, de pe cornişa de sub Piaţa teatrului grec (deasupra Sălii hipostil), acum postez fotografia unui singur gargui de acolo,  pentru cei ce nu şi le amintesc:

Gargui inspirat din arhitectura clasică greacă, în Parcul Guell din Barcelona

Acum,  garguie ( sau himere) tot din Barcelona, de data asta din cartierul Barri Gotic (arhitectură gotică) din zona catedralei:

Garguie (în stânga)  înşirate pe un zid din Barri Gotic, Barcelona

Şi acum unul din garguiele de mai sus, cu zoom:

Gargui în Barri Gotic, Barcelona

Pare a fi un călăgăr având încolăcit în jurul lui un şarpe. Interpretarea mea: călugării (sau oamenii) răi şi păcătoşi (şarpele simbolizează păcatul) să iasă afară din clădire, în interior să locuiască doar cei fără păcat.

Mergem acum la Domul din Siena (Italia, Toscana), unul din cele mai frumoase şi mai reprezentative domuri gotice ale Italiei. Întâi o imagine de ansamblu a faţadei principale, se pot observa pe ambele laterale câteva garguie:

Domul din Siena, se văd pe laterale câteva garguie

Şi acum cu zoom, garguiele gotice din stânga:

Şi zoom pe încă un gargui, din dreapta:

Gargui gotic pe faţada Domului din Siena

Casa Mila (La Pedrera) din Barcelona

Un bloc de locuinţe a cărui faţadă îţi aminteşte de valurile încreţite ale mării, aceasta este Casa Mila, una din cele mai fantastice şi mai exuberante creaţii de arhitectură ale lui Gaudi în Barcelona, construcţie cunoscută mai ales sub numele de La Pedrera.

La Pedrera, faţada dinspre Passeig de Gracia

Casa Mila a fost construită de arhitectul Antonio Gaudi între anii 1905-1912, imediat dupa  Casa Batllo, într-un stil  naturalist caracteristic  lui.  Nu doar faţada ci şi multe detalii din interior amintesc de forme organice din natură, de data asta de provenienţă marină: vârtejuri de apă, vietăţi marine, alge.

Balcoanele cu balustradă din fier forjat, de pe faţada Casei Mila

Balustradele din fier forjat de la balcoanele de pe faţada principală au un design extravagant, par alge marine ce atârnă pe o creatură imensă care iese din mare – pentru unii dintre privitori.  Însă pentru alţii,  contemporani lui Gaudi, balustradele păreau resturile contorsionate ale unui accident feroviar. Nu-i greu de crezut, gândindu-mă că probabil  aceiaşi erau cuprinşi de extaz în  Palatul Muzicii Catalane din Barcelona.

Designul balustradelor cât şi multe alte decoraţii şi amenajări interioare (tavanele din ipsos)  îi sunt atribuite lui J.M. Jujol, arhitect-decorator, unul din colaboratorii principali ai lui Gaudi şi la acest proiect.

Tavan pictat şi cu onduleuri - sugestii marine - în holul de la parter

Tot la parter, balustrada scării, cât şi intrarea principală sunt splendide dantelării din fier forjat  cu forme curbate, în stil Art Nouveau.

La Pedrera - holul de la parter în stil Modernista

Balustrada din fier forjat în stil Art Nouveau la o altă scară din La Pedrera

Vizita în interiorul Casei Mila începe în podul de la ultimul nivel, unde se urcă cu liftul din holul de la intrare. Tot podul, construit cu arce catenare  (în formă de lanţ sau parabolă), adăposteşte  o expoziţie de proiecte şi machete după lucrările genialului arhitect, Espai Gaudi.

Espai Gaudi la Casa Mila, podul cu arce catenare

Din pod ieşi apoi pe o terasă extraordinară,  mai întinsă decât cea de la Casa Batllo, unde, la fel, căminele (sau răsuflători)  de pe acoperiş dau impresia unor sculpturi independente, cu forme exuberante.

Căminele-sculpturi pe acoperişul terasă al Casei Mila, în prim plan dreapta se observă partea superioară a uneia din cele două curţi interioare

Grupurile de "gardieni" de pe terasa-acoperiş de la Casa Mila; în prim plan una din cele două curţi interioare

Prin cotloanele terasei de pe La Pedrera

O ultimă imagine a terasei de pe acoperişul Casei Mila

La Pedrera cuprinde două curţi interioare: una  de formă circulară şi cealaltă de formă ovală.

O vizită fulger pe insula Procida

A treia zi a micii mele vacanţe la Napoli şi în împrejurimi, duminica, o rezervasem oraşului Napoli, tocmai fiindcă duminica sunt mai puţine mijloace de transport spre alte destinaţii. Totuşi, cu puţin timp înainte de plecare, citind despre insula Procida, pe care, cu regret, o scosesem de pe listă, am sesizat că sunt multe curse cu vaporul într-acolo, chiar şi duminica. Dat fiind faptul că-s o persoană matinală…de ce nu?…să încerc să văd dimineaţa măcar Marina di Corricella, celebrul decor din filmul Il Postino şi să mă întorc la timp, cât să prind turul oraşului Napoli cu City Sightseeing.

Harta golfului Napoli, cu insulele Capri, Procida şi Ischia – sursa: wiki commons, autor: NormanEinstein

Despre insula Procida, ghidul meu turistic scria că-i unul din locurile cele mai pitoreşti şi mai liniştite de pe ţărmul napolitan, o insulă iubită de pictori. S-au filmat scene din filmele Talentatul domn Ripley şi din Poştaşul (Il Postino) pe insulă.

Insula Procida, Marina di Corricella văzută din larg

Procida, Marina di Corricella văzută de pe Terra Murata

Prin urmare, dimineaţa devreme, torn pe gât un pahar de lapte rece din frigider, iau în geantă un corn  şi ies pe uşa hostelului, cât să prind la 7,30 de la Molo Beverello, portul turistic al oraşului, prima cursă spre insula Procida cu un hydrofoil de la compania Caremar,  aici orarul curselor Napoli – Procida şi Procida – Napoli, preţ 12 euro pe sens, cam 30 de minute durata cursei.

Acostăm în portul principal al insulei, Marina Grande.

Procida – în faţă portul Marina Grande,  în spate nucleul istoric al insulei, Terra Murata

Procida, Marina Grande

Arunc o privire scurtă spre frontul de case aliniat cu faţa la mare, atât de neaşteptat de atractiv ca arhitectură şi o iau spre Centru. Tot traseul parcurs pe insulă e bine semnalizat, am apreciat asta.

Merg de-a lungul unor străduţe pustii, cu prăvălii la parter. E duminică dimineaţa, totul e închis, turiştii nu au ieşit încă pe străzi, localnici îşi prepară probabil micul dejun pentru că de la etajul caselor aud zgomot de oale şi simt în aer miros de omletă cu şuncă, printre alte arome neidentificate.

Procida, din Centru spre Terra Murata

Procida- Biserica din Centru, cu panorama asupra golfului

Prin dreapta bisericii, o alee scurtă coboară la Marina di Corricella, portul pescăresc al insulei.

Procida, Marina di Corricella văzută de la castel

Arhitectură neobişnuită, pitorească, în culori pastelate. Un complex de case lipite, care se sprijină parcă unele pe altele, dar, spre deosebire de casele din Cinque Terre (o altă zonă de coastă din Italia cu arhitectură tradiţională), aici parcă domneşte haosul.

Cinque Terre, Riomaggiore – casele, tot construite una pe umerii celeilalte au o arhitectură obişnuită, simplă, doar linii drepte şi culori pastelate

Procida, Marina di Corricella

Procida, Marina di Corricella

La prima vedere o arhitectură dezordonată, dar în tot haosul acela sesizezi că se repetă câteva elemente: scară, boltă, arc rotund, terasă, culoare pastelată. Lipsa de simetrie, arcul rotund şi bolta par a fi caracteristicile distinctive ale acestei arhitecturi fără arhitecţi, tradiţională şi foarte, foarte pitorească.

Restaurantul cu  terasă Il Postino

Pare un loc departe de ritmurile trepidante. Se aud doar pescăruşii şi valurile care izbesc bărcile şi, mai departe, doi pescari care repară o barcă. Locul e pustiu, doar un bărbat  priveşte marea de la o fereastră de sus, din spatele unor rufe întinse la uscat.


Mă rup în final de acolo cu regret şi mă întorc în grabă ( 15 minute drumul) spre Marina Grande unde, până la plecarea vaporului privesc şi fotografiez  frontul de case din port.

Simt că m-am îndrăgostit definitiv de arcele acelea rotunde, puse ici-colo, asimetric, parcă lipsit de noimă. Aceleaşi arce pe care le-am văzut şi în Capri cu o zi înainte, doar că acolo, arhitectura era altfel, e un stil aparte în Capri, mai futurist. Dar elemente comune rămân arcele şi bolţile din arhitectura tradiţională a locului.

Şi-o ultimă fotografie, de pe vapor:

Procida, Marina Grande

Dar insula Procida are şi alte atracţii: un castel vechi de câteva secole şi o rezervaţie naturală de vegetaţie mediteraneeană  legată de ea printr-un istm, insula Vivara. Şi câteva plaje îndrăgite de turişti.

Mă voi întoarce, mi-am promis, măcar pentru o zi, poate împărţită între ea şi insula Ischia.

Pe vapor, la întoarcere, mulţi localnici gălăgioşi şi turişti care se întorceau din vacanţa petrecută pe insulă. Ajung la Napoli la Mollo Beverello pe la ora 10 şi câteva minute şi chiar din faţa portului  mă las agăţată de cei de la City Sightseeing, care ne invită în autobuzul lor pictat în culorii vii. Dar, despre turul oraşului Napoli, în postarea următoare.

Cheltuieli Procida

 -transport Napoli-Procida şi retur 24 euro.

Am scris în total 20 de articole despre vacanţa la Napoli şi în împrejurimi, un Cuprins al lor găseşti  aici.