Festa del Redentore din Venetia

Cum Festa del Redentore are loc în Venetia în weekendul următor, m-am gândit că e momentul potrivit să povestesc despre această sărbătoare, pentru că m-am aflat în Venetia  în iulie 2011,  tocmai în zilele când se desfăşura.

Festa del Redentore (Sărbătoarea Mântuitorului), cea mai mare sărbătoare a veneţienilor, are loc în fiecare an, într-al treilea weekend din luna iulie. Constă dintr-o procesiune spre biserica Il Redentore de pe insula Giudecca  pe un pod  ridicat temporar peste canalul Giudecca,  urmată de-o petrecere populară pe chei la mese comune şi în bazinul San Marco în bărci, un superb foc de artificii la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică şi a  doua zi, duminica, întreceri de bărci pe canalul Giudecca şi slujbe religioase festive la aceeaşi biserică, Il Redentore.

Insula Giudecca este una din insulele mari care compun oraşul Veneţia, situată în partea sudică a oraşului şi despărţită de nucleul oraşului prin canalul Giudecca ce are  o lăţime aproximativă de 400 metri. Giudecca, la rândul ei,  o insulă compusă de fapt din opt insule despărţite între ele prin canale,  are o formă alungită, măsurând cam 3 kilometri în lungime (de-a lungul canalului Giudecca)  şi cam 300 metri în adâncime.

Mai jos o fotografie făcută cheiului insulei Giudecca, de pe un vaporetto ce naviga pe canalul Giudecca.

Insula este locuită de aproximativ 4500 locuitori, veneţieni de condiţie mijlocie şi modestă. Mai puţine palate şi mai mult case nepretenţioase, chiar blocuri vechi, în adâncimea insulei. Mie mi s-a părut unul din cartierele cele mai veritabil veneţiene, mai puţin atins de turism şi tot ce implică acesta. Totuşi, pe insula Giudecca sunt amplasate şi două hoteluri de lux,  Hilton şi Cipriani.  Situat în extremitatea ei  estică, spre Insula San Giorgio Maggiore, Hotelul Cipriani este cel mai luxos şi mai exclusivist hotel din Veneţia. Dar, despre insula Giudecca voi povesti detaliat odată altădată… am stat acolo cinci zile, într-un hostel de pe chei. Deocamdată  vă spun doar că pe cheiul insulei Giudecca se află două din bisericile construite în Venetia după planurile arhitectului  Palladio: Il Redentore şi Le Zitelle. Hostelul meu se afla între cele două, la o distanţă de 100-300 metri de fiecare din ele.  Şi la mică distanţă de Insula Giudecca, în partea ei estică, dincolo de hotelul Cipriani,  se află insula San Giorgio Maggiore, cu o altă superbă biserică de-a aceluiaşi Palladio, biserica San Giorgio Maggiore, cea care se zăreşte  şi de pe cheiul de lângă Piazza San Marco,  drept în faţă, peste bazinul San Marco.

Pentru cei ce nu ştiu, Palladio a fost cel mai important şi mai influent arhitect al Renaşterii, vilele  şi bisericile construite după planurile lui au constituit un etalon pentru multe generaţii de arhitecţi, secole de-a rândul. În privinţa bisericilor, de la Palladio s-a răspândit faţada ce seamănă cu cea a unui templu antic.  Şi iată faţada de la biserica  Il Redentore:

Biserica Il Redentore a fost înălţată în semn de mulţumire pentru sfârşitul ciumei din 1576. La inaugurarea ei s-a construit un pod de vase care lega cheiul Zattere din cartierul Dorsoduro al Venetiei de insula Giudecca unde sosea chiar în faţa bisericii Il Redentore, pod parcurs de o procesiune ce avea în frunte pe doge şi curtea sa. An de an, de atunci încoace, procesiunea are loc; italienii, după cum mi-am dat seama, sunt mari păstrători ai tradiţiei şi oameni destul de religioşi.

Doar că podul de azi nu mai e de vase, e un pod modern, modular, din pontoane de lemn pe un schelet de oţel, pod folosit şi în alte împrejurări şi locuri din Venetia, mai ales la festivităţile de pe Canal Grande.

Mai jos, o vedere de pe scările bisericii Il Redentore  spre podul temporar şi bazinul San Marco. Pe linia orizontului se observă în stânga cupola bisericii Santa Maria della Salute iar în dreapta ei, la mijloc, campanila din Piazza San Marco.

În acelaşi timp cu asamblarea podului, pe chei se întinseseră mesele şi scaunele pliante   cărate sâmbătă dis-de-dimineaţa de localnici  cu nişte  trollere. Tot cheiul  de-a lungul Canalului Giudecca era ocupat de mese din astea şi până să ne dezmeticim noi, turiştii,  localnicii trăseseră şi un cordon şi-şi rezervaseră astfel porţiunea dinspre apă, o bandă de vreo 3-5 m lăţime de-a lungul cheiului.  Iar în faţa hotelului Cipriani nici măcar nu mai aveai acces spre seară, fuseseră instalate pentru oaspeţii hotelului şiruri de fotolii pluşate, cu vedere spre bazinul San Marco. În faţa bisericii San Giorgio Maggiore de pe insuliţa cu acelaşi nume se puseseră multe mese foarte elegant decorate, mi-am imaginat că acolo urma să fie „loja” edililor Venetiei sau a capilor bisericii. Pe cheiul de pe Dorsoduro sau cel din faţa Pieţei San Marco nu m-am dus, nu ştiu ce se întâmpla acolo. A… uitai să zic: făcusem de acasă o documentare serioasă şi  voci avizate recomandau unanim insula Giudecca ca locul ideal pentru a privi spectacolul focului de artificii; aşa am ajuns să-mi rezerv şi cazarea acolo, chiar pe chei.

Localnicii petrecând la mese comune:

Aceştia erau veneţienii de condiţie mai modestă, care probabil nu posedau bărci; din câte am citit, în Veneţia, doar cam a treia – a patra familie deţine o barcă.

Tot pe nesimţite, chiar de vineri seara se adunaseră sute – ce zic!, poate mii de ambarcaţiuni mai răsărite, bărci cu motor şi iahturi ancorate de-a lungul cheiurilor insulei Giudecca (iar bărcile simple se inşirau de-a lungul canalelor înguste ce brăzdau perpendicular insula),  în disperarea nostră a turiştilor, care ne întrebam ce-o să mai vedem de ele? că vedeai doar o mare de catarge.

Localnici s-au aşternut pe mâncat, băut, petrecut…am spionat puţin prin farfuriile şi paharele de plastic ale mesenilor şi am văzut aşa: coaste de porc, friptură de animal neidentificat, felurite salate cu peştişori şi fructe de mare, tortuleţe şi prăjiturele. Vin şi sucuri în sticle de plastic.

Noi turiştii, ioc mese. Ne-am aşezat pe jos pe chei, ocupând următoarea bandă de vreo 2-3  metri, lăsând doar o porţiune din ce în ce mai îngustă lângă ziduri, de trecere.

Iată turiştii din hostel aşezaţi pe jos pe chei,  în spatele meselor localnicilor:

La noi, turiştii,  meniul a fost mai puţin diversificat: pizza şi sucuri, bere. Ei, nu direct pe caldarâm, ci pe-o hârtie întinsă pe el:  😛

Ne-am liniştit repede în privinţa vizibilităţii spre bazinul San Marco, pentru că,  după ce s-a întunecat puţin şi cei de la mese au început să petreacă, s-au îndepărtat de chei şi bărcile, bărcuţele şi iahturile, luând în stăpânire tot bazinul San Marco. Din câte mi-am dat seama, petreceau şi ei  acolo pe apă şi,  la fel ca şi pe ţărm, petreceau în comun (familii, prieteni, vecini)  –  am văzut o mulţime de ambarcaţiuni lipite unele de altele.

Câteva dintre bărci  păstrau tradiţia şi erau împodobite cu ramuri verzi, mai multe bărcuţe cu lampioane…

Se vedea binişor spre teatrul de operaţiuni  şi de la fereastra camerei mele din hostel, în compania unei doze de bere Moretti 😛

…totuşi am preferat să cobor în mulţime şi mi-am găsit un locşor bun, unde mi-am instalat trepiedul…

Şi a început apoi mult aşteptatul foc de artificii, a fost ceva ce nu am mai vazut, recunosc.

Ca o recomandare pentru cei ce vor să fotografieze sau să filmeze: focul de artificii se întinde pe o mare suprafaţă şi în locul central în care am stat eu se vede într-adevăr foarte bine, dar nu poţi cuprinde panoramic toată feeria de lumini şi culoare. Ar fi mai bună o poziţie mai îndepărtată, poate pe podul temporar sau chiar mai departe de el, spre vest.

Am uitat să spun: contra unei sume de aprox. 100 de euro se poate închiria o barcă,  cu vâslaş cu tot, ca să fii pe apă, în mijlocul şi sub beţia de culori. Cred că acolo ai senzaţia unei bătălii navale, oricum şi noi cei de pe chei ne-am simţit în plin război, nu mă pricep la efecte pirotehnice, dar a fost ceva neînchipuit, nevăzut şi neauzit până atunci.

Petrecerea a continuat pe chei până spre dimineaţă, iar bărcile s-au îndreptat spre insula Lido, probabil că acolo, pe plajă, era o altă petrecere,  a tinerilor.

A doua zi, la ora 10, pustiu pe chei. Munţi de gunoaie.

Mai târziu, spre amiază, pe canalul Giudecca, întrecere de bărci cu două vâsle,  echipaje de juniori.

Am intrat în biserica Il Redentore la  slujba festivă, era acolo un mare prelat, episcop, mi se pare. Biserica plină ochi, lume emoţionată, îmbrăcată de sărbătoare.  Nu am rămas, ar fi trebuit să stau în picioare şi m-ar fi şi mâncat să fac  poze, mi s-a părut că nu se cădea. Rar mi se întâmplă asta, recunosc :P.

În concluzie: pentru mine Festa del Redentore din Venetia a însemnat focul de artificii cel mai spectaculos văzut vreodată, dar mai ales localnicii care petreceau în comun „pe stradă”, cu organizarea lor (mese, bărci, mâncare). Asta m-a surprins poate cel mai mult şi mi-a plăcut. Mi-am dat seama că noi, aici la noi acasă, petrecem „în comun” doar când ne organizează ceva edilii oraşului sau vreun producător de bere.  Noi nu avem mese mari şi scaune pliante de scos în stradă, nu avem şălate şi vin de împărţit cu vecinii. Nici nu ne cunoaştem, de fapt, vecinii.

6 comentarii la “Festa del Redentore din Venetia

    • Multumesc pentru observatie. Le-am reincarcat, acum sper sa se vada. Nu stiu nici eu ce se intampla uneori, de la un moment dat unele poze nu se mai vad desi cand public postarea totul e ok.

  1. Cu adevarat cred ca sunt cele mai spectaculoase fotografii cu focuri de artificii pe care le-am vazut, realizate de un turist martor la un astfel de eveniment. Dar ce spun eu, nu numai aceste imagini sunt superbe, ci toate pe care ni le-ai prezentat …

    • Si-şi . Initial a fost un sejur in luna mai, mi-au cerut cei de la wizz acceptul pt. o modificare de program ceva cu plecat din cluj, intors in targu-mures, n-am acceptat si am schimbat pe alte date,am impins atunci sejurul in iunie (poti jongla in intervalul plus minus o luna), apoi inca o modificare de program si atunci am tintit exact perioada cu Festa del Redentore. Dar pe chestia asta am pierdut o cazare f. buna rezervata initial, o camera single f. bine amplasata. Fireste, nu-mi pare rau, si cazarea la camera de 20 paturi sau cate au fost acolo, a fost f. ok, eu dorm bine oriunde.

Lasă un răspuns către Ioana Mureşan Anulează răspunsul