Cimitirul Hajongard – Câteva morminte ale personalităţilor scenei clujene

În Cimitirul Hajongard, considerat un panteon al Transilvaniei, nu există, la fel ca în Cimitirul Bellu, alei ale scriitorilor sau artiştilor, aici  personalităţile au fost înhumate amestecat, pe întinsul întregului cimitir. Mai mult,  nu există nici măcar o listă a lor şi o hartă a cimitirului, astfel încât descoperirea câte unui mormânt sau monument ce-ţi aminteşte de o mare personalitate clujeană ţine, de obicei, de hazard.

A trecut ceva timp de când v-am arătat câteva morminte ale personalităţilor clujene ( aici şi aici) şi cum între timp am mai făcut câteva incursiuni prin Cimitirul Hajongard înarmată cu camera foto, m-am gândit să vă arăt şi vouă câteva descoperiri din sfera teatrului, operei şi cinematografului.

Dimitrie Popovici – Bayreuth (1860-1927) – al doilea director al Operei Naţionale din Cluj – a condus Opera între anii 1920-1927 (înaintea lui, pentru o perioadă scurtă a organizat lucrurile şi le-a condus primul director, Constantin Pavel); Popovici Bayreuth a fost concomitent şi directorul Conservatorului din Bucureşti.  În acei ani, Bucureştiul încă nu avea Operă de Stat, aceasta s-a înfiinţat mai întâi la Cluj  în sediul Teatrului Maghiar construit cu puţin timp în urmă, în perioada austro-ungară. Dimitrie Popovici Bayreuth a fost o personalitate artistică de talie europeană, el cânta pe marile scene ale Europei (Weimar, Bayreuth, etc.), în Cluj a cântat foarte puţin, ocupându-se aici mai mult de probleme organizatorice: repertoriu, cooptarea de interpreţi şi dirijori renumiţi. Deschiderea festivă a Operei Române din Cluj a avut loc imediat după numirea lui ca director cu spectacolul Aida şi a fost o mare sărbătoare culturală pentru locuitorii Clujului, martorii vremii povesteau că, de la personalităţile oraşului aşezate în fotolii şi până la ultimul student de la balcon, toată sala a fost extrem de emoţionată  şi entuziasmată.

Hajongard mormant Dimitrie Popovici Bayreuth

Mormântul lui Dimitrie Popovici – Bayreuth

Este un mormânt interesant, original, nu am mai văzut o atât de masivă urnă sau vază, amplasată pe mijlocul  unui  mormânt. Pare cam părăsit, însă.


Janovics Jeno
este considerat cea mai mare personalitate teatrală maghiară din Transilvania  secolului al XX-lea (actor, regizor-peste 1000 de spectacole, critic şi istoric de teatru, director al Teatrului Maghiar în două rânduri); în plus, el a înfiinţat şi condus între 1914-1920 în Cluj studioul cinematografic Transilvania care la ora aceea rivaliza cu cel din Hollywood şi studiourile pariziene; a regizat şi produs 48 de filme, la studioul lui  şi-a făcut ucenicia şi Michael Curtiz, regizorul ce a devenit ulterior celebru cu filmul Casablanca.
Este înmormântat în Cimitirul Hajongard din Cluj împreună cu soţia lui, actriţa Poor Lili,   în mormântul din dreapta fotografiei de mai jos, cel din din piatră  albă cu urnă la cap.

Hajongard mormant Szentgyorgyi Istvan Kovacs Gyorgy

Mormintele  Szentgyorgyi Istvan şi Kovacs Gyorgy – stânga şi al lui Janovics Jeno – dreapta

În partea stângă a fotografiei de mai sus se află un alt mormânt – cel cu piatră funerară neagră, din marmură, în care sunt înhumaţi Szentgyorgyi Istvan (1842-1932) actor de teatru,  Institutul de Teatru din Târgu-Mureş îi poartă numele şi Kovacs Gyorgy actor de teatru (Cluj şi Târgu-Mureş) şi film; el a jucat în filme româneşti  predominant istorice primind de obicei roluri de nobili maghiari  (Pădurea spânzuraţilor – Liviu Ciulei, Serata, Dacii, Mihai Viteazul, Serbările galante).

Un foarte frumos mormânt are Nicolae Bretan (1887-1968),  solist, compozitor, regizor şi director al Operei Române din Cluj. El a preluat ca director  sediul Operei Române de la maghiari când Opera română din Cluj s-a întors acasă, după anii refugiului la Timişoara. Nicolae Bretan susţinea că numele lui de familie ar fi fost maghiarizat în perioada ocupaţiei, că în realitate acesta ar fi fost Brătianu.

Hajongard mormant Nicolae Bretan

Mormântul lui Nicolae Bretan

Şi în final vă mai arăt un monument în stil istorist, construit de arhitectul oraşului Cluj, Pakey Lajos,  la o răspântie din Cimitirul Hajongard pentru actriţa Keler Ilona, moartă de tânără în 1880,  care, se pare, fusese iubită mult de public.

Keler Ilona Hajongard

Mormântul Keler Ilona construit de arhitectul Pakey Lajos

Anunțuri

3 comentarii la “Cimitirul Hajongard – Câteva morminte ale personalităţilor scenei clujene

  1. Interesante lucruri!
    Nici la Bellu nu sunt toti artistii sau scriitorii pe aleile destinate lor, ci doar o mica parte. Multi sunt, ca si la Cluj, raspanditi prin tot cimitirul, amestecati cu nume fara sonoritate. Tocmai de aceea nici nu i-am putut descoperi pe toti, este destu de greu chiar si cu schita aceea de pe site-ul cimitirului.

  2. Iti multumesc pentru schita si lista, nu stiu cand va fi drumul la Bucuresti, dar le voi folosi cu siguranta. Totusi, macar la Bellu cativa sunt grupati si exista si harta pe site, la noi nimic, nimic. Doar ungurii au harta si lista lor si vin frecvent, mama zicea ca si azi a vazut un autocar, vin din Ungaria probabil.

  3. Pingback: Top 10 Locuri de vizitat în Cluj | MicileVacante

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s