Palatul Muzicii Catalane din Barcelona

Am ezitat mult înainte de-a scrie acest articol, nu mă pot decide ce contează pentru mine mai mult privind Palatul Muzicii Catalane din Barcelona: cele două elemente constructive (luminatorul-cupolă şi ferestrele laterale ale sălii de concert) superbe, unice şi de senzaţie sau faptul că ele aparţin celei  mai kitsch decorate clădiri în care am intrat vreodată.

Palatul Muzicii Catalane, faţada

Palatul Muzicii Catalane se află pe lista patrimoniului UNESCO, la pachet cu  Spitalul Sant Pau tot din Barcelona, ambele construite de acelaşi arhitect, Lluis Domenech i Montaner, palatul fiind considerat  de mulţi drept cea mai (sau una dintre cele mai…) reprezentativă operă de arhitectură a modernismului catalan (Art Nouveau catalan).

Fosta intrare în Palatul Muzicii Catalane – se pot vedea mozaicurile trencadis

Palatul a fost construit între 1905-1908, în aceeaşi perioadă în care Gaudi construia în Barcelona Casa Batllo, Casa Mila şi Parc Guell; la decorarea lui a contribuit toată „floarea” modernismului catalan, mai puţin colaboratorii lui Gaudi. Ca proiect arhitectonic, palatul a adus sau îmbunătăţit multe inovaţii în arhitectura vremii:  începuturile peretelui-cortină, structura de rezistenţă din oţel şi spaţiul mare,  deschis, din interior, acestea fiind motivele principale ale recunoaşterii valorii lui şi includerii în patrimoniul mondial UNESCO.

Clădirea se află în vechiul cartier  La Ribera din centrul Barcelonei – străduţe înguste şi întortocheate. Faţada are multe şi exuberante detalii decorative (sculpturi, coloane îmbrăcate în mozaic atât la parter cât şi la unul din nivelurile superioare), din păcate ele se pot greu observa de jos din stradă – cu excepţia mozaicurilor trencadis de la parter din zona fostei case de bilete şi a fostei intrări în palat – asta  datorită locului strâmt şi imposibilităţii de-a te afla la o distanţă şi un unghi potrivit pentru a privi şi fotografia.

Galeria cu coloane îmbrăcate în trencadis

Undeva sus, deasupra coloanelor, se află busturile compozitorilor Bach, Beethoven şi Palestrina,  ceva-ceva se vede de jos, din străduţa Carrer de Sant Pere Mes Alt, dacă te lipeşti de zidul casei de vizavi. Puţin mai jos de busturi şi de galeria cu coloane îmbrăcate în trencadis, pe colţul clădirii, se află o sculptură impozantă în piatră albă, o alegorie inspirată dintr-un  cântec popular catalan.

Palatul Muzicii Catalane

De ce ai îngrămădi pe faţadă atât de multe detalii dacă ele nu pot fi satisfăcător privite? Dar sigur, la momentul când îmi puneam această întrebare,  încă  exista speranţa de-a le privi cumva din interior, măcar acele coloane cu mozaic de sus, că doar aşa se lăudaseră,  cu turul lor ghidat.

La exteriorul palatului – în concluzie, nu mi-a plăcut nimic, ba, de fapt, mi-a displăcut  aproape totul. Excesiv, greoi şi neatractiv.

Alături de palatul vechi s-a mai construit în ultimele decenii o nouă aripă, n-ai zice că-s împreună după stil, doar coloritul e similar.

Ca să vizitezi palatul înăuntru ai de ales între două variante: să mergi la un concert ori spectacol,  sau să te înscrii la un tur ghidat, vizita individuală în Palatul Muzicii Catalane fiind imposibilă. Iniţial am vrut să-mi iau bilet la un spectacol de flamenco, anume pentru asta mi-am şi luat cazarea la doi paşi, pe Via Laietana, să mă pot întoarce repede şi în siguranţă noaptea,  dar ulterior m-am lăsat -naiv- dusă de nas de o promisiune de-a lor cum că la turul  ghidat te duc şi prin săli în care nu ai acces altfel… da, te duc într-un amfiteatru modern în care în jumătate din timpul de 55 de minute cât durează turul lor ghidat, ţi se proiectează un filmuleţ despre istoria clădirii, ce mari cântăreţi au cântat acolo şi cât au fost ei de teatral-încântaţi de experienţa asta.

Se intră în  Palat nu prin vechea intrare proiectată de arhitect, ci prin foaier, care arată ca în poza de mai jos – excesiv de decorat, dar te pregăteşte pentru ce va urma.

Foaierul Palatului Muzicii Catalane

După filmuleţ ne-au dus, aproape încolonaţi, spre sala de concert.

Scara ce urcă din foaier

Pe scară nu te poţi opri niciunde, m-am simţit cumva ca un deţinut pe drumul de la celulă spre sala de  interogatoriu,  nu poţi fac un pas lateral de pe scară în holurile de la nivelurile superioare, trebuie să umbli după ghid. Nici vorbă de privit îndeaproape coloanele îmbrăcate cu trencadis din galeria de care spuneam mai sus, ni le-a arătat de departe şi asta a fost tot. Din păcate nu am putut fotografia mult că nu era voie, dar am rămas cu impresia unor orori decorative aflate în toată zona scărilor şi holurilor prin care am trecut. Restul timpului l-am petrecut ascultând alte poveşti şi laude, stând pe fotolii în sala de concert, începând cu parterul şi continuând apoi la cele două niveluri superioare, pentru alte reprize. Ni s-a promis o demonstraţie de acustică excelentă, n-a fost să fie.

După cum spuneam, cupola răsturnată, din sticlă, care joacă rolul unui luminator uriaş,  central, decorată cu vitralii  în stil Art Nouveau,   mi s-a părut extraordinară şi de senzaţie. Merită şi doar pentru atâta să vizitezi palatul. Centrul cupolei e galben auriu iar spre margini, unde-s chipurile de îngeri, predomină albastrul, probabil pictorul-decorator Antoni Rigalt, care-a conceput-o,  a vrut să  sugereze cerul cu soarele în mijloc, ceea ce pentru un luminator aşezat exact deasupra săli de concert mi se pare mai mult decât potrivit.

Cupola, privită de sus, de la ultimul nivel

Cupola e mai de efect dacă o priveşti  de sus de tot, de la nivelul al doilea, de jos din stal pare aplatizată. Pozele sunt aşa cum sunt, luate pe furiş, de la nivelul şoldului.  Nici pe site-ul oficial  nu au cine ştie câte poze din interiorul palatului, ştiu ei de ce.

Detaliu din vitraliile luminatorului în formă de cupolă răsturnată

Tot de senzaţie e şi faptul că sala e luminată natural, probabil seara, la spectacole,  nu e acest lucru atât de vizibil, dar mie mi s-a părut fantastic să ai lumină naturală atât de sus,  prin cupolă, cât şi din spatele scenei şi de pe laterale,  prin ferestrele mari, decorate şi ele cu vitralii de inspiraţie vegetală. Ai  o senzaţie de deschidere.  Abia într-o asemenea sală îţi dai seama că în restul sălilor de spectacol în care ai stat toată viaţa erai ca într-un cavou, ca într-un buncăr uriaş.  Sala de concert a Palatului Muzicii Catalane este singura sală de spectacole din Europa luminată natural.

Ferestrele laterale ale sălii de spectacole din Palau de la Musica Catalana

În rest, decoraţii încărcate, obositoare şi kitsch. Pe tavan, mii de trandafiraşi, unul lângă altul, citisem undeva că numărul lor e egal cu numărul scaunelor de la cele trei niveluri,  însumate.

Fragment din tavanul sălii de spectacole de la Palau de la Musica Catalana

La scenă, de-o parte şi de alta – acolo unde ar trebui să se strângă cortina, sculpturi impunătoare în piatră albă (Valkirii şi  busturi de muzicieni)…

Sala de spectacole de la Palau de la Musica Catalana, vedere spre scenă.

iar pe scenă – în spate –  „muze” jumătate sculpturi, jumătate mozaicuri trencadis:

„Muzele” jumătate sculpturi, jumătate mozaicuri trencadis de pe scena Palatului Muzicii Catalane

Aceste „muze”, deşi sunt considerate cele mai de valoare sculpturi din toată clădirea, după mine sunt kitsch curat, pentru că nu au ce căuta acolo  pe scenă, au deturnat astfel rolul, sensul scenei, privirea spectatorului fiind inevitabil atrasă de ele şi nu de artiştii ce vor evolua în faţa lui, artişti care,  probabil,  rar o să fie mai atrăgători vizual decât „muzele”, dar nah…mai trebuia ca nişte artisti catalani să se ecsprime şi deja tot restul sălii de la tavan la pardoseală, plus scările şi holurile, fiecare centimetru  era acoperit de opere decorative.

Evident, am regretat că nu am ales varianta „spectacol” pentru a vizita interiorul, mă gândesc că la un spectacol cu o pauză, cât de mică, ai posibilitatea să te plimbi puţin pe acolo, să examinezi  ce şi cum, mi-ar fi ajuns şi 10 minute, mă mişc repede.  Pentru cei ce aleg varianta asta, e bine de ştiut că pe site-ul oficial al Palatului Muzicii Catalane se pot cumpăra online bilete, dar alegând locul în sală e de reţinut că acolo unde scrie fără vizibilitate sau cu vizibilitate redusă, aşa şi e. Există nişte stâlpi incredibil de groşi şi în spatele lor sunt scaune;  la un concert e mai puţin important că nu vezi decât a zecea parte din scenă, dar la un spectacol de dans,  contează.

În ultimele zile ale lunii decembrie, prin tradiţie, concertează corul istoric  Orfeu Catala, pentru care a şi fost construit Palatul Muzicii Catalane, acum mai bine de un secol. Cu siguranţă e un concert emoţionant, aşteptat atât de barcelonezi cât şi de turiştii ce se află în Barcelona la sfârşit de an.

În concluzie: Şi la interior, exceptând superbul luminator-cupolă şi ferestrele laterale, mi-a displăcut totul, ca şi la exteriorul clădirii. Unii ar putea spune că acesta e modernismul catalan, excesiv de decorat şi că Palatul Muzicii Catalane din Barcelona reflectă gustul vremii şi spiritul locului, sau că nu toţi avem aceleaşi gusturi. Eu le răspund că da, poate, dar în exact aceiaşi ani, tot în Barcelona şi în acelaşi stil arhitectural şi decorativ  numit  modernism catalan, Gaudi şi colaboratorii săi au construit şi decorat Casa Batllo, Casa Mila şi Parcul Guell şi cu asta am spus tot ce aveam de spus în privinţa Palatului Muzicii Catalane din Barcelona.

Publicitate