Turnul Croitorilor din Cluj şi încă ceva

Este postarea cu numărul 100 pe blog şi fiind vorba de o aniversare, m-am gândit  să-i dau o notă mai personală.

turnul bastionul croitorilor cluj

Cluj - Turnul (Bastionul ) Croitorilor (latura sudică)

Turnul Croitorilor făcea parte din  sistemul de fortificaţii construit în sec. XV- XVI  pentru apărarea oraşului medieval Cluj, sistem  alcătuit dintr-un număr de 18-22 de turnuri de apărare şi porţi, unite între ele prin ziduri de apărare înalte, prevăzute cu creneluri şi metereze. Tot acest sistem de fortificaţii a fost realizat şi  întreţinut  din munca şi banii locuitorilor oraşului, la acea vreme în număr de  4000-5000. Breslele negustorilor şi a meşteşugarilor erau puternice în vremea aceea  şi fiecare dintre ele a avut alocat un anumit turn, l-a construit şi apoi întreţinut şi apărat;  astfel a fost un turn al măcelarilor, cizmarilor, blănarilor, aurarilor, ş.a.

turnul bastionul croitorilor fatada cluj

Cluj - Turnul Croitorilor, faţada

Situat la baza Căii Turzii – cum vii dinspre Dealul Feleacului, Turnul Croitorilor a suferit în ultimele secole mai multe restaurări, ultima dintre ele acum câţiva ani, când a fost transformat într-un centru cultural.

Nu-s deloc entuziasmată de felul în care arată: ca un turn medieval de secol 21, nici urmă de patina secolelor, cu ţiglă portocalie nouă, parca ar fi şi nişte termopane pe faţada principală…  dar asta e,  treabă ca pe la noi.  Ori nu a plecat în delegaţie în străinătate cine trebuia, ori nu a ajuns unde trebuia, ori n-a privit ce trebuia.

Revenind la breasla croitorilor, ea  a continuat să existe până pe la sfârşitul sec. XIX-lea. Dar, cu bresle sau fără bresle, croitori în Cluj au continuat să fie chiar şi în comunism care, orişicât, nu i-a iubit pe meşteşugarii particulari  şi cu toate astea se poate spune că prin anii ’60 meşteşugurile au cunoscut la noi o oarecare înflorire şi un meşteşugar bun câştiga pe atunci mai mult decât mulţumitor.

Bunicul meu a fost croitor particular, avea atelierul în centrul Clujului, chiar lângă casă.  Lucra cu ucenici, cel mai bun dintre ei a ajuns mai târziu director la Casa Modei.  Bunicu’ avea multe comenzi şi lucra de dimineaţa de la 7-8 până seara târziu, cu o pauză de o oră la amiază.  Sâmbăta  avea program scurt – până pe la 5 după-masa, apoi mergea la un şpriţ cu prietenii. Din câte bănuiam noi, familia, subiectul preferat al bunicului la acele reuniuni colocviale era „Sigur o să vie americanii”. Americanii întârziau să apară, au sosit însă într-o  dimineaţă doi de la Miliţie şi l-au luat pe bunicu’. A doua zi au revenit în formaţie mai mare şi după ce au grăbit-o pe bunica să golească stelajul din cămară pe care ea ţinea dulceţuri şi compoturi – ţin minte că, bunica, de emoţie, a scăpat câteva borcane cu compot de cireşe şi s-au spart, în amintirile mele de copil era sânge pe jos în cămară – au spart peretele şi au scos punguţa cu doi bani… – cocoşei de aur, adică.

Dar astea-s vremuri apuse… bunicu’ nu a mai trăit să vadă că au venit totuşi americanii, când cu Bechtel. Între timp, din meşteşugurile noastre şi meşteşugari s-a cam ales praful, cei bătrâni s-au mutat în cimitire,  cei tineri şi buni au plecat în străinătate, tocmai acum două zile am văzut un interviu cu un pantofar român din Viena – el îi încalţă pe mai-marii  lumii, printre care şi pe Putin.

Cine ar mai avea nevoie azi la noi  de croitori  după ce a apărut marfa ieftină asiatică şi second-hand-ul vestic?  Azi nici măcar pentru  reparaţii nu-i căutăm, dacă ni se rupe un nasture sau descoase un tiv, altă haină la rând.

Atelierele micilor meşteşugari  s-au desfiinţat, că – nu-i aşa? – nici nu dădeau bine la vremurile noastre moderne, las’ să fie acolo la ei la Florenţa un cartier întreg cu ateliere şi prăvălii minuscule, la noi străzile din centru  sunt împânzite de agenţii bancare spaţioase (la noi, la rupţii-n fund ai Europei e, pare-se,  El Dorado-ul băncilor, peste 40 de bănci străine având sucursale în România), farmacii, shaormerii, magazine cu chinezării, second-hand-uri, covrigării…

Pe vremea când eram copil, pe strada mea era un atelier mic  cu un nene foarte priceput, afara pe uşă  scria: Clinica de Păpuşi. Veneau la el de departe cu păpuşi sau alte obiecte delicate, la lipit sau reparat. Acum, acolo e  o casă de amanet. Nu merge afacerea, e prea mare concurenţa, pe fiecare stradă sunt câteva amaneturi – se plânge proprietarul.

Anunțuri

9 comentarii la “Turnul Croitorilor din Cluj şi încă ceva

  1. Ma revolt de fiecare data cand mai aflu cate o poveste din asta cu neni din astia de la Militie! In faptele acelor vremuri se afla radacinile raului in care a ajuns in mod nedrept astazi, acest popor! Imi pare rau pentru bunicii tai, im ipare rau pentru amintirile tale insangerate!

    In alta ordine de idei, la cat ma multe postari pe blog! 🙂

    Tigla aia de ultima generatie pe turnul de secol XVI ma enerveaza si pe mine (desi nu m-as fi prins daca nu atrageai tu atentia). Altfel, ce sa zic, bine macar ca l-au renovat!

  2. Felicitari si la mai multe! Mi-a placut postarea cu nr. 100, tot stau sa ma gandesc ce sa-ti spun dar n-am ce (atunci mai bine as tacea, stiu), ca bine ai zis despre turn, si despre croitori si alti meseriasi, si despre societatea asta care ne invata sa cumparam un inlocuitor nou cand ceva s-a stricat. A, ai uitat sa zici de magazinele de telefoane mobile, alta moda care a prins de minune la noi mai bine decat oriunde in Europa.

    • Multumesc, Liana.

      Pai n-am scris despre magazine cu telefoane ca nu tine de mestesuguri-mestesugari, dar sigur ca se leaga, toate se leaga. De exemplu asa: alea multele banci venite la noi sigur ca se ocupa in primul rand cu imprumutatul statului, ca e mult mai rentabil, dar s-au indeletnicit si cu credite date populatiei „doar cu buletinul”, sa-si poata lua tot omu’ cate-un celular, cu trei-patru salarii de-ale lui.

  3. Ooo dar vor reveni, eu asa cred. O data cu cresterea nivelului de trai. Aici unde sunt eu, e plin de mestesugari, se repara ceasuri, se repara pantofi, copiii sunt incurajati sa faca chestii cu mainile lor, femeile vor tzoale unice, bijuterii asisderea, nimeni nu mai vrea uniforme chinezesti. Cred ca e o faza trecatoare (ca si aceea cu golirea negoturilor din centru) si tine de situatia nasoala a economiei de acum. Tarile astea care o duc mai bine, gen Norvegia sau Elvetia (si observati ca-s in afara UE totusi) pun la mare pret mestesugarii si lucrul facut de mana si unicat. Sunt convins ca vor reveni peste tot. Si la noi si la dumneavoastra (desi la noi mai sunt, rusoaicele mai educate nu suporta sa poarte straie la fel cu alta).
    M-am uitat cu grija la turn. Chiar ca e pacat. Exact asa au procedat si cu Conciergeria din Paris. Mi-a rupt inima, era cladirea mea preferata, si imi placea as neagra si intunecoasa. Acum e alb stralucitor si nu mai are nici un suflet. Plus o reclama de iPad pe ea… da-o incolo de treaba :(.

    • Crezusem ca Florenta e ceva rarisim, dar vad ca m-am inselat. In restul oraselor in care am fost in vest nu am vazut ateliere si mestesugari, dar Florenta are o traditie de secole si vad ca si-a pastrat-o. Si totusi, chiar si acolo au patruns chinezariile, doar ca ele coexista cu marfa autohtona.

      in Italia imi place cum restaureaza cladirile vechi, au patina. Trebuie sa te pricepi si la asta si cu siguranta costa mai mult decat sa le faci noi, stralucitoare. Doar ca la noi, costa mult oricum in final.

  4. Pingback: Top 10 Locuri de vizitat în Cluj | MicileVacante

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s