Festivalul Japan Play la Cluj

În perioada 28-29 aprilie 2012 se va desfăşura în Cluj-Napoca prima ediţie a Festivalului  Japan Play Transylvania, cel mai mare festival de cultură japoneză din România.

În acele două zile de weekend, la Casa de Cultură a Studenţilor  şi la Bastionul Croitorilor, două importante repere culturale ale oraşului, se vor desfăşura o mulţime de activităţi menite să pună publicul românesc (în special cel tânăr, dar nu numai) în contact cultural cu Japonia:  expoziţii de fotografie şi grafică,  un număr de 13 workshopuri (animaţie, cosplay, origami, manga, light graffiti, briz-brizuri şi clame personalizate, etc.), concursuri, jocuri ( PC şi de strategie), stand-up comedy, concerte, spectacol de  karaoke ( primele spectacole de acest tip au avut loc în Japonia), proiecţii de film, conferinţe, demonstraţii de artă culinară şi multe alte activităţi şi surprize.

Un festival oarecum diferit de altele, ponderea mai mare va fi cea a activităţilor de tipul Învaţă jucându-te decât a celor de tipul  Învaţă ascultând sau privind. Cultură modernă japoneză, versus cultură tradiţională japoneză.

Pentru cei ce vin din alte localităţi, site-ul oficial al festivalului dă câteva sugestii de cazare:  cele 3 hosteluri din Cluj precum şi căminele şi complexurile hoteliere ale celor două universităţi locale.

Evident, voi participa şi eu – mă interesează în primul rând expoziţiile de grafică şi fotografie, arta culinară, chimonourile,  stand-up comedy, conferinţele  şi cine ştie, poate un workshop de origami (pasiunea mea din copilărie), să asist la concursul de cosplay  şi, în general, să-mi vâr nasul peste tot, să văd lucruri noi, nemaivăzute,  să ştiu tot ce se întâmplă bun în oraşul meu.
Cam aşa cum fac, de obicei, şi la TIFF, brusc îmi aduc aminte că-s pasionată de filme şi vad zilnic câte 3 în timpul festivalului :D. Mie mi se pare o atitudine normală pentru un om ce-şi iubeşte oraşul, am dreptate?

Motivele mele pentru a participa la festivalul Japan Play Transylvania:

Cultura japoneză e fascinantă şi atât de altfel decât cea europeană, cu care suntem familiarizaţi. Japonia  m-a surprins şi atras până acum  prin grădinile japoneze, arhitectura lui Kenzo Tange şi Tadao Ando, „Marele val”  al lui Hokusai,  apoi ikebana, chimonourile, arta culinară,  origami, jocurile de calculator.

Cultura fiind un mod de-a te apropia de un popor, de a-l înţelege, de a-i împărtăşi valorile şi de-a încerca să te inspiri  din ceea ce are el mai bun, ar fi acum un bun prilej pentru mine, pentru clujeni şi nu numai, de-a cunoaşte cultura japoneză şi nu doar cea tradiţională ci şi cea modernă;  dacă Japonia e un tărâm atât de îndepărtat pentru mulţi dintre noi, vine ea la noi acasă, cu acest festival.

-Pentru oraşul meu, Cluj, festivalul  poate fi o excelentă oportunitate de-a mai câştiga renume pe harta manifestărilor culturale de prestigiu în Europa – să nu uităm că râvnim la titlul de Capitală Culturală Europeană în viitorul apropiat; se doreşte ca pe viitor acest festival  să  atragă turişti din Europa  pentru concerte de muzică japoneză şi coreană – prin urmare, o gură de oxigen şi pentru turismul local; cei ce au înţeles ce înseamnă TIFF-ul pentru Cluj vor fi de acord cu mine că această oportunitate ar trebui să ne preocupe pe toti cei ce ţinem la oraşul ăsta, clujeni sau transilvăneni; din aceste considerente, noi clujenii ar trebui să ne implicăm în promovarea lui şi să ajutăm în timpul desfăşurării lui ca el să fie un eveniment reuşit, ca să crească  în viitorii ani.

Iar pentru România, festivalul JPT poate însemna  mai bune relaţii diplomatice şi culturale cu Japonia precum şi viitoare relaţii  comerciale prin atragerea de investitori japonezi.

-De ce altceva voi participa la festival? Pentru că, după cum spuneam mai sus, îmi place să ştiu ce se întâmplă în oraşul meu, să particip la festivaluri şi activităţi interesante, să fiu informată, curiozitatea fiind una din calităţile mele (sau defecte, dacă vreţi :P), să informez pe alţii despre lucrurile bune care se întâmplă prin jur.

Dacă eşti blogger, uită-te la reclama de mai jos, mai e şi un stimulent ;).
Mie mi-ar plăcea şi cred că m-ar prinde postura de foto-blogger al festivalului JPT 😀  şi  mi-ar prinde tare bine o cameră foto bridge pe care s-o folosesc în Cluj, că în ieşirile mele turistice folosesc o compactă, e mai uşor de purtat. Dacă şi ţie ţi-ar plăcea, ştii ce ai de făcut 😀

Anunțuri

11 comentarii la “Festivalul Japan Play la Cluj

  1. Daca puneti mana pe ceva scheme de origami interesante poate le faceti o poza doua :D. Cred ca n-as rata nimic in afara de ikebana si teatru. Apropo, daca aia de acolo demonstreaza cum se face „paianjenul” fac ORICE sa-mi explicati o etapa :D. Cred ca am trei carti de origami si nu PRICEP.
    In rest, sa va simtiti cat mai bine acolo, si jubilez ca exista concursul cu camera (in felul asta ma asigura ca lumea va merge si va povesti). Cred ca e absolut GROZAV!

  2. Sa stii ca chiar la voi m-am gandit, la Kadia si la tine cu toate workshopurile alea.
    Paianjenul zici? dar uita-te pe workshopuri, ca parca-s mai multe de origami, la care treb sa ma interesez? stai ca ma uit eu: sunt 3, este asa: origami modular, kirigami si action origami. Care din ele?

    Pai bine-bine, faci tu ORICE, dar ce stii sa faci?

      • Pai nu te lauzi? ca vezi ca la paianjeni nu esti bun.
        S-apoi…bun la toate, bun la toate….eu nu-s ca toate.
        Nah, hai sa incercam, ca parca ziceai ca esti un pic cocos: uite, cautam acum un an, pe un forum, un bodigard sa ma insoteasca in Napoli, voiam sa vizitez -sa arunci un ochi macar- in cartierul Scampia, fieful Mafiei, cat sa vad scarile alea in spatele blocului pe unde fug mafiotii cand suna politia in fata, chestii de-astea. Si, fireste, sa fac si poze. E ceva mai de calator, cum ziceai ca-ti place, nu-i de prin ghidurile turistice, e cu localnici. 4-5 ore maxim. Ce zici, te bagi?

  3. Deci m-am informat! :D. Toate sunt variatiuni de la tema clasica: modular origamii sunt structuri geometrice in 3D formate din n unitati identice (fiecare foaie de hartie formeaza o unitate). De obicei sunt poliedre regulate. Deci asta sigur nu.
    Kirigami, e brodat cu forfecuta. Nope. Action origami sunt alea mai dinamice (gen cocorul care da din aripi si broasca care sare). Paianjenul pe care-l stiu eu era static deci imi inchipui ca-i origami clasic.
    Pai din nou :P. Eu zis-am ca-s turist! :D. Si am zis si ca evit interactiile cu italienii. Dar bodyguard pot oricum. Daca m-a facut mama natura asa mare, la asta s-o fi gandit :)). Problema e…am voie sa bat italieni?

  4. Arte martiale, trist, dar nu :D. In schimb am fost in armata Rusa, se pune? :)) Si dap, am batut caucazieni, de fapt mai mult ei pe mine, ca sa fiu sincer-sincer :D. Mi-a placut sa-i bat, desi mi-era cam foarte frica de ei (mici, rai si mult mai eficienti). Ca premiu pentru prestatie am scutire de impozit in patria muma :))). Sa tot lupti pentru patrie (pe bune acum, merita :P)! Asadar la italieni ma bag. Daca ma intrebai de bodyguard intr-o tara araba mai agresiva…ziceam pas (acolo as pune limita aia la „orice”) :)))) Dar nu ca mi-ar fi frica…nuuuuuuuuuu 😛

  5. Eu sunt ca Egiptenii. Nu relatez decat victoriile :))
    Erau cluburi de karate dar din alea underground, ilegale pana prin ’91-’92. Eu eram pasionat de cultura japoneza dar la alt nivel (alfabet + origami). Artele martiale erau ceva mult prea „intelectual” si „filozofic” pentru mine. In plus mama nu s-ar fi riscat cu ceva ilegal, nu pentru mine (poate ar trebui sa stabilesc ca mama nu m-a suportat de la nastere si lucrurile nu au luat o intorsura mai buna cu trecerea timpului :D). Ma dadea la sport, dar fiindca avea ea interes sa scape de mine din casa. Asadar erau sporturi legale. M-a dat la patinaj (artistic…) pana i-au zis aia sa ma dea dracului la hockey ca 1) am sa cresc cat casa (nu stiu cum au ghicit, dar au ghicit) si 2) nu-s material de artistic (mwahaha), apoi la hockey si atletism :). Nu-si batea ea cuie in bocanci cu karate. Iar eu nu m-as fi putut duce singur din lipsa de finante (mama considera ca un baiat nu trebuie sa aiba nici un ban). Cand am inceput sa fac primii mei bani, pe la 13 ani, ii dadeam pe mancare, Pif (e o revista frantuzeasca de benzi desenate), piese de mecano si motorase. Karate ar fi fost prea jos pe lista. N-aveam multi deloc ca nu faceam nimic „profesionist”, caram diverse.

    • Ufff. voi trebuie sa faceti copii, sa intelegeti cum e cu mama nu m-a suportat de la nastere (tu) ori mama nu ma intelege (Kadia).
      Nu stiu cum se face, se pare ca putini parinti au norocul unor copii cu care sa se inteleaga. Bine, copiii spun invers. Doar ca, daca ajung la randul lor parinti si nu uita, ajung sa-si revizuiasca ideile despre parintii lor. Cel putin mie asa mi s-a intamplat.

      Mie mi-ar fi placut sa invat ceva de aparare, nu stiu cum se spune. ca, de felul meu sunt cam fricoasa si nu ma bag in situatii riscante, dar daca as sti ceva arte martiale, m-as aventura si de una singura prin munti sau prin salbaticii.

      • OOoo, dar eu sunt mort dupa mama! Am respectat-o de cand o stiu, mi s-a parut cea mai desteapta femeie din lume. Doar ca, precum orice femeie desteapta imi inchipui, avea multe alte interese in afara de noi, plozii ei. Inteleg perfect. Si ea a ales sa si le urmeze. Chestie care mi se pare absolut normala. Adica sincer-sincer nu o judec, n-am facut-o niciodata. Am inteles ca ea are principiile ei, viata ei si universul ei si eu i le-am respectat intotdeauna. Vecinele o judecau insa cu mult patos. :)) Ca intotdeauna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s