Un bloc de locuinţe a cărui faţadă îţi aminteşte de valurile încreţite ale mării, aceasta este Casa Mila, una din cele mai fantastice şi mai exuberante creaţii de arhitectură ale lui Gaudi în Barcelona, construcţie cunoscută mai ales sub numele de La Pedrera.
La Pedrera, faţada dinspre Passeig de Gracia
Casa Mila a fost construită de arhitectul Antonio Gaudi între anii 1905-1912, imediat dupa Casa Batllo, într-un stil naturalist caracteristic lui. Nu doar faţada ci şi multe detalii din interior amintesc de forme organice din natură, de data asta de provenienţă marină: vârtejuri de apă, vietăţi marine, alge.
Balcoanele cu balustradă din fier forjat, de pe faţada Casei Mila
Balustradele din fier forjat de la balcoanele de pe faţada principală au un design extravagant, par alge marine ce atârnă pe o creatură imensă care iese din mare – pentru unii dintre privitori. Însă pentru alţii, contemporani lui Gaudi, balustradele păreau resturile contorsionate ale unui accident feroviar. Nu-i greu de crezut, gândindu-mă că probabil aceiaşi erau cuprinşi de extaz în Palatul Muzicii Catalane din Barcelona.
Designul balustradelor cât şi multe alte decoraţii şi amenajări interioare (tavanele din ipsos) îi sunt atribuite lui J.M. Jujol, arhitect-decorator, unul din colaboratorii principali ai lui Gaudi şi la acest proiect.
Tavan pictat şi cu onduleuri - sugestii marine - în holul de la parter
Tot la parter, balustrada scării, cât şi intrarea principală sunt splendide dantelării din fier forjat cu forme curbate, în stil Art Nouveau.
La Pedrera - holul de la parter în stil Modernista
Balustrada din fier forjat în stil Art Nouveau la o altă scară din La Pedrera
Vizita în interiorul Casei Mila începe în podul de la ultimul nivel, unde se urcă cu liftul din holul de la intrare. Tot podul, construit cu arce catenare (în formă de lanţ sau parabolă), adăposteşte o expoziţie de proiecte şi machete după lucrările genialului arhitect, Espai Gaudi.
Espai Gaudi la Casa Mila, podul cu arce catenare
Din pod ieşi apoi pe o terasă extraordinară, mai întinsă decât cea de la Casa Batllo, unde, la fel, căminele (sau răsuflători) de pe acoperiş dau impresia unor sculpturi independente, cu forme exuberante.
Căminele-sculpturi pe acoperişul terasă al Casei Mila, în prim plan dreapta se observă partea superioară a uneia din cele două curţi interioare
Grupurile de "gardieni" de pe terasa-acoperiş de la Casa Mila; în prim plan una din cele două curţi interioare
Prin cotloanele terasei de pe La Pedrera
O ultimă imagine a terasei de pe acoperişul Casei Mila
La Pedrera cuprinde două curţi interioare: una de formă circulară şi cealaltă de formă ovală.
MicileVacante 
Sa incepp eu? si blocul meu comunist imi aminteste de mare, ca parca e o corabie epava plutind in deriva: are tencuiala cazuta de pe fatada si multe panzeturi intinse la uscat. 😀 I se spune mai nou Corabia piratilor ca ne-au disparut florile de pe casa scarii si rufele intinse in uscatorie de Tanti Sofica de la trei 😀
Am calatorit la Barcelona in septembrie 2010 si am vizitat printre altele si La Pedrera. Cel mai mult ne-a placut acoperisul cu statuile de pe el. Nu am mai vazut asa ceva nicaieri mie mi s-au parut un fel de zei ocrotitori ai cladirii, cel putin eu asa i-am considerat, nu jandarmi. Cred ca am ramas cam 2 ore acolo, nu ne-am saturat de privit si fotografiat Barcelona in toate partile de acolo de sus. Ne-au mai placut si picturile de pe tavan, culorile care se intrepatrund.
La Casa Battlo nu am ajuns.
Si mie terasa cu sculpturile de pe ea imi plac mai mult.. Zei ocrotitori sau gardieni ziceti?
Doru Calatoru, de ce nu va montati voi baieti niste sculpturi de genul pe acoperis si poate scapati de pirati!
Vb si tu ca sa nu taci sau tu nu traiesti in bloc ai vila personala cu piscina pe acoperis. Pe bloc nu calca nici mitza ca se distruge hidroizolatia si iarasi cere administratorul bani ca sa-l repare. Greu de digerat cum facu gaudi acum exact un secol un bloc pe care se plimba zilnic vizitatori si nimic. Si in Viena am vazut un bloc cu copaci pe el, am uitat cum ii spune la zanaticul ce l-a construit.
Hundertwasser?
Eu am vazut in Londra o gradina intreaga pe un acoperis, cu lac si gaste salbatice cu tot.
Nu am reusit sa vizitez nici La Pedrera, nici Batlo, le-am vazut doar de afara. Mi se pare ca se incadreaza bine in peisaj, formele fluide sunt superbe, fara trasaturi exagerate ca la Sagrada Familia.
Din pozele prezentate de tine, la Casa Mila mi-a atras atentia tavanul – foarte reusita imbinarea culorilor. In schimb, balustradele de fier forjat incarca prea mult cladirea si parca simti mirosul de alge si de mlastina. Iar mileul ala din penultima poza….pffff…
De incadrat in peisaj, n-as prea-s zice, gandindu-ma la Casa Batllo care e langa alte cladiri Modernista excesiv si banal decorate, dupa parerea mea. Probabil ca o sa pun poze cu cele 3 cladiri mai incolo, Manzana de la Discordia se cheama grupul, adica Marul Discordiei, dat fiind ca era vorba de 3 arhitecti care le proiectasera.
Pai eu am pus pozele cu mobilierul ca voi sa va uitati la mileuri? recunosc ca nu l-am vazut, oricat m-am uitat, as fi ales alte poze.
Mi s-a parut amuzant mileul si de-asta l-am pomenit :)) Se potriveste cu mobilierul si cuvertura 😀
Sa inteleg ca nici mobilierul nu-ti place? Mai uita-te o data la tabliile patului si la noptiera. Chiar deloc?
Am remarcat formele deosebite ale mobilierului, dar per ansamblu imi aminteste de mobila bunicii. Ceea ce nu e neaparat rau 🙂 De gustibus…
Imi place fatada cu balcoane cu tot, e totala!
Si de pe terasa imi plac parasolarele acelea de deasupra ferestrelor mici din prim plan (din partea de sus a curtilor interioare),nu stiu cum le spune exact. Sunt foarte simpatice, dar si practice.Presupun ca sunt facute ca sa protejeze fereasta de ploaie.
Nu am vizitat casa Milla dar intentionez s-o fac, poate chiar acest an.
Si mie imi plac ferestrele de care spui! Cred ca le spune cornise sau muluri. Poate au si alta denumire mai potrivita, nu stiu, poate ne ajuta altcineva.
Mie, pana acum (din ce am vazut), mi-au placut toate constructiile lui Gaudi. Imi plac fiindca arata SF, fiindca forme neregulate, naturale si rotunjite si fiindca par vii. E unul dintre putinii artisti si arhitecti care imi induc senzatii ne-rationale (stiu ca nu e ste asta cuvantul, dar nu gasesc unul mai potrivit chiar acum) cu operele lor. In general eu tind sa fiu interesat de aspectul tehnic nu vizual al unei oprere de arta sau peisaj natural. Ma intereseaza cum a fost „construit”, nu senzatia (de regula nu-mi provoaca vreo alta senzatie decat pura curiozitate). Cu putine exceptii printre care si Gaudi (altii ar mai fi Bruegel si Bosch). Deci da, imi place mult casa. Explicatii logice nu prea am, decat ca se potriveste foarte bine pe genul de lucruri care-mi plac mie si privind-o imi provoaca o senzatie de placere, de incantare. As putea sa ma uit la ea cu orele. Ca de altfel la toate oprele lui Gaudi sau Bruegel sau Bosch.
John Ruskin, criticul de arta care a scris „Pietrele Venetiei”, spunea ca noi cautam la cladiri – sau ne place ca ele sa ne vorbeasca despre ceea ce noua ni se pare important si despre ce dorim sa ne reaminteasca. O carte f. faina pe care ti-o recomand si tie si celorlalti este „Arhitectura fericirii” de Alain de Botton, asta explica pe larg despre ce ne vorbesc casele/cladirile si ce anume cautam la ele, cum ele de fapt ne ofera versiuni ale fericirii si ca pt fiecare din noi, o casa e frumoasa sau atractiva daca ne apropie de ceea ce ne dorim sau ce vrem sa fim si ne indeparteaza de ceea ce detestam sau de ceea ce ne temem. Ne plac stilurile arhitecturale si cladirile care ne apropie de calitatile care ne lipsesc (noua sau mediului in care traim).
Corect sau nu?
Categoric am sa o caut sa o citesc.
Nu ma pot pronunta asupra gradului de corectitudine, trebuie sa ma gandesc. Intai trebuie sa fiu sigur ca am priceput. Si apoi sa ma gandesc. La o prima vedere (presupunand cam inteles corect) cred ca da, cel putin pana la ultima fraza. Cea cu calitatile care ne lipsesc noua sau mediului in care traim nu sunt atat de sigur. Desi da, intr-o oarecare masura ar putea fi real. Trebuie sa ma gandesc :))
din carte:
„Pretuim anumite cladiri pt capacitatea lor de-a ne reechilibra firile prost construite si de-a ne starni emotii pe care angajamentele noastre predominante ne silesc sa le sacrificam.
…
Arhitectura (casei noastre) poate retine tendinte tranzitorii si timide, le poate da consistenta, inlesnindu-ne astfel accesul la o gama de tesaturi emotionale pe care altfel le-am fi trait doar accidental si ocazional.”
M-am gandit :). Are dreptate. Sunt o sursa de reparat si refulat frustrari. Asa e. O sa o caut sa o citesc.
Pingback: Modernismul catalan | MicileVacante
ghg
Podul este cel mai tare. Una pentru ca reprezinta cheletul unei balene, toate arcurile fiind diferite ca dimensiuni intre ele, sira spinarii bine reprezentata precum si fondul audio cu respiratia si inspiratia casei vii pe care si-o tot imagineaza Gaudi in lucrarile sale. Alta reprezentare interesanta este a planului caselor facut pe o planseta de Gaudi, care apoi leaga niste lanturi sau sfori in punctele de unde vor pleca coloanele peretilor. Dupa aceea intoarce planseta iar lanturile raman atarnate de acesta. Jos pune o oglinda iar in oglinda vede corect structura casei.