Barcelona – Sagrada Familia (V). Interiorul

Să intrăm, în sfîrşit, şi în interiorul bisericii Sagrada Familia, după ce am examinat Faţada Naşterii terminată de Gaudi, am înconjurat biserica pe la viitoarea Faţada Slavei  şi am stat la coadă la bilete la Faţada Patimilor privind sculpturile terifiante ale lui Subirachs, apoi  am urcat într-una din turle.
Planul bisericii Sagrada Familia e în formă de cruce latină, cu  5 nave, câte două de-o parte şi de alta a navei centrale, despărţite prin şiruri de coloane înclinate spre interior. Fotografia de sus e făcută în  nava centrală, având în spate Faţada Slavei. Nu se putea intra în nava principală, aşa că n-am reuşit să-mi dau seama dacă sunt sau nu şerpi, melci  şi alte vietăţi sculptate în absida principală.
Înălţimea bolţii centrale este de 60 de metri.

În fotografia de jos, o absidă laterală:

Coloanele sunt de trei feluri: cele albe din piatră, cele albastre din granit, cele mov din bazalt şi cele roşii din porfir, cu diametrele jos,  la bază,  între 1 şi 2 metri. Sunt patru rânduri de coloane, separând cele cinci nave.

Coloanele înclinate se ramifică în partea superioară ca să sprijine bolţile, dând impresia unei păduri pietrificate. Nu am mai văzut până acum coloane înclinate, m-a uluit acestă structură portantă şi mi s-a părut spectaculos efectul de ramificare a coloanelor sus, spre bolţile hiperbolice.

Bolţile sunt ornamentate cu medalioane decorative, evident simboluri, probabil religioase, sau locale, catalane,
medalioane decorative şi pe capitelurile coloanelor:
Soarele, luminând vitraliile dispre Faţada Naşterii dă efecte colorate neasemuit de frumoase câtorva coloane…

În dreapta fotografiei de mai jos se poate observa stilul în care-s modelaţi, sculptaţi  pereţii laterali – nu-mi place genul ăsta de dantelărie în piatră, prefer simplitatea pereţilor catedralelor romanice sau gotice, doar că acolo e şi patină – pereţii-s înnegriţi de secolele trecute peste ei, Sagrada Familia e nouă.

Ornamentaţie bogată şi, ce am remarcat, predomină  liniile curbate (suntem în plin Art Nouveau – pe vremea lui Gaudi), ornamentele din interior sunt însă mai mult abstracte.
O scară eliciodală care coboară dintr-un turn:

Nu te puteai apropia de altar, era înconjurată cu un cordon toată zona centrală, te puteai plimba doar pe margini, prin navele laterale. De departe, altarul pare ceva improvizat, provizoriu,  prea modest pentru o asemenea biserică, conturul inimilor roşii atârnate, din fotografia urmatoare,  îmi sugerează mai degraba o campanie pentru donare de sânge.
şi o – probabil – capelă:
Detaliul decorativ care mi-a plăcut cel mai  mult sunt  vitraliile, nu rezist să nu pun o fotografie şi aici mai jos, restul vitraliilor (superbe!) fotografiate le găsiţi în postarea mai veche  Vitraliile de la Sagrada Familia.

Aşa arată o navă laterală:
şi aşa arată pardoseala, cam simpluţ…

După ce m-am săturat de privit şi cântărit, am coborât la subsol, acolo se pot vizita cripta (vizibilă şi din interiorul bisericii)  în care a fost înmormântat Gaudi, atelierul de sculptură al lui Subirachs şi, ce mi s-a părut cel mai interesant, o expoziţie cu câteva din  modelele folosite de Gaudi în procesul de proiectare a arhitecturii bisericii Sagrada Familia şi a altor construcţii de-ale lui.
Mai jos, modelul  din lanţuri şi săculeţi cu nisip, conceput de Gaudi pentru  bolţile şi arcadele de la Cripta Coloniei Guell. Un model realizat asemănător, la scara 1:25, a folosit Gaudi şi pentru studierea coloanelor portante înclinate din interiorul bisericii Sagrada Familia.

Biserica Sagrada Familia este  probabil cea mai fantastică dintre construcţiile religioase existente în lume, în curând va fi şi cea mai înaltă. Ea există datorită geniului lui Gaudi şi felului de-a fi al catalanilor, mândri şi ambiţioşi. Că te extaziază sau te oripilează, în mod sigur nu te poate lăsa indiferent şi o vizită turistică la Barcelona fără a  privi pe îndelete la exterior şi la interior Sagrada Familia, eu zic că e fără sens.
Orarul de vizitare şi preţul biletului de intrare le găsiţi aici. Când am vizitat eu Sagrada Familia în martie 2011, intrarea în biserică (fără urcare în turn) era 10-11 euro, acum s-a făcut 13 euro;  urcarea în turn e acum 3 euro. 
Eu am plecat spre Sagrada Familia dimineaţa pe la 7, am avut timp suficient s-o privesc şi fotografiez (dimineaţa, Faţada Naşterii e luminată de soare, probabil că după-masa Faţada Patimilor e, la fel, în soare)  până la formarea cozii la casa de bilete. După ce am ieşit din biserică am mai dat o tură în jurul ei şi am plecat de acolo cam pe la ora 13.
Anunțuri

21 comentarii la “Barcelona – Sagrada Familia (V). Interiorul

  1. Nu mai erau schele însă într-un colţ erau îngrămădite o mulţime de scule şi alte lucruri de-ale constructorilor, semn că încă se mai lucrează în interior, am văzut – de exemplu – câteva coloane fără medalioane decorative, ca celelalte coloane. Eu am vizitat Sagrada Familia duminica, tocmai ca să nu fiu nevoită să asist la lucrări de construcţie, e un deranj şi ăsta. Un dezavantaj a fost că atelierul de sculptură de la subsol a fost închis, dar nu m-a interesat prea tare vizitarea lui, ce-i drept.

  2. Nici urca, nici coborî, scara e de acces spre galeriile de deasupra navei principale, posibil să urce şi într-un viitor turn dinspre Faţada Slavei. Se urcă doar cu liftul în alte două turnuri, de coborât se poate cobori şi pe două scări similare cu cea din fotografie.

  3. Maaaai, dar e coplesitoare!! Si inteleg ca astea erau navele secundare!! Iar lumina reflectata prin vitraliile multicolore e pur si simplu minunata!
    Interesante machetele cu saculeti de nisip!

  4. Nu reusesc sa inteleg de ce iti sugereaza tie o pestera interiorul de la Sagrada Familia, vrei, te rog, sa detaliezi? Sau te-ai referit la „stalactitele” de pe Fatada Nasterii? Structura inseamna coloanele, boltile, peretii laterali, turnurile.

  5. In a treia fotografie, mai ales – pe mine „zimtii” aia ma duc cu gandul la niste stalactite, poate si din cauza culorii. Ce-i drept, in pesteri nu sunt asa minutios aranjate, dar senzatia e aceeasi. Oricum, natura a fost pentru Gaudi o sursa de inspiratie pretioasa, deci nu ma mira.

  6. si pe mine m-a impresionat si am uitat calvarul asteptarii în caldura, doua ore, la intrare. Am vizitat Barcelona de 6 ori si mi-as fi dorit de fiecare data sa revad interiorul Sagradei Familia, dar… sunt atâtea alte minuni de vizitat, fara cozi la intrare.
    Superbe fotografii ai realizat! noi am filmat pe CD si am si fotografiat, dar aparatul meu de fotografiat nu avea pe vremea aceea calitate deosebita.
    Sagrada Familia este o capodopera, fara doar si poate!

  7. Călător, călătoreţ sau turist?
    Toate la un loc
    Sunt calatoare in tara mea, cand mergem acasa pentru bussinesuri stresante si implicit, sa-mi vizitez familia. Fac mereu drumuri scurte dar am putin timp liber propriu zis in care sa ma relaxez si sa fac ce vreau. Sunt la Cluj, apoi sunt undeva la tara, apoi la Bistrita, eventual Sibiu, etc…..Ce mai apare. Cu masina, cu trenul, cu busul daca trebuie (iarna cu tractiune pe spate ne-a fost cam teama sa folosim mult masina) Ei bine, in acele momente sunt o calatoare
    Calatoret nu stiu ce inseamna asa ca voi folosi termenul calaret 🙂 De fiecare data cand vizitez o tara araba, mijlocul de transport pe distante scurte e camila. Deci da,sunt o camilo-calatoreata

    Turista: de multe ori. Una lenesa, recunosc. Daca ma duci in Machu Picchu eu sunt aia care fac 3 poze si apoi ma asez sub un coconut tree sa rod un fruct

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s