Sculpturi şi ambient – Bernini

În continuarea postării mele de  aici,  unde scriam despre relaţia dintre sculpturi şi contextul în care ele se găsesc şi exemplificam cu sculpturi de-ale lui Michelangelo, mă voi referi acum la sculpturi şi alte opere artistice de-ale lui Bernini, aflate la Roma.
Bernini a fost în acelaşi timp sculptor, arhitect, pictor  şi decorator, la fel ca şi Michelangelo, doar că a trăit cu mai bine de un secol mai târziu. El este considerat unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai barocului, barocul fiind stilul în arhitectură şi artă dezvoltat în perioada Contrareformei, când Biserica încerca să atragă din nou credincioşii spre ea nu doar prin reînnoirea dogmei ci şi prin imagini spectaculoase, puse atent  în scenă de artişti şi arhitecţii în scopul provocării uimirii, a emoţiei şi a conducerii sufletului privitorului spre credinţă.   Iluzie, scenografie, suspans şi spectacol. Acesta fiind barocul,  e de aşteptat ca Bernini, artist multilateral, să îmbine ca nimeni altul sculptura, arhitectura, pictura  şi designul,  astfel încât rezultatul să fie de excepţie şi efectul, cel scontat. Prin urmare, la el, ambientul, contextul  e la fel de important ca opera în sine, totul e o scenografie în care opera în cauză, fundalul, culoarea,  până şi jocul de lumini sunt atent controlate.
În sculptură, Bernini a insistat mai ales pe gesturi şi poziţii, pentru a exprima emoţiile umane.
Să trecem în revistă cele mai cunoscute opere de artă ale lui din Roma:
  • Sculpturile de la Muzeul Borghese (din Villa Borghese), sunt sculpturi din perioada de tinereţe a lui Bernini. Răpirea Persefonei, Apollo şi Dafne sau David sunt opere de artă extraordinare care surprind vizitatorul, dar sunt opere de sine stătătoare, adică doar sculptură fără ambient anexat.

     

    Roma, Galleria Borghese, Apollo şi Dafne, sursa foto
    Am amintiri frumoase din Muzeul (şi Galeria) Borghese, săli elegante şi luminoase, te poţi apropia cât de mult simţi nevoia de operele expuse, poţi să le dai ocol, să le priveşti din toate unghiurile ca să urmăreşti mişcarea şi gestica personajelor, dramatismul operei, ba chiar ţin minte că m-am strecurat în spatele sculpturii Adevărul, pusă într-un colţ, ca să văd cum arată sculptura concepută să fie privită doar din faţă (are spatele din piatră brută, necioplită şi nelustruită); frumos muzeu, singurul reproş care i s-ar putea aduce e că după două ore eşti invitat spre ieşire.
  • Sculptura Extazul Sf. Tereza din Capela Cornaro de la Biserica Santa Maria della Vittoria, unde Bernini a integrat sculptura  într-o compoziţie ce te forţează s-o priveşti ca pe un spectacol,  te trimite cu gândul la o sală de teatru, unde spectatorii (alte sculpturi) privesc şi comentează din loje laterale scena în care sfinta e în plin extaz divin, străpunsă cu o săgeată de un înger cu zâmbet victorios; cam încărcată de elemente decorative şi culori această capelă, deh…gusturile vremii; distanţa de la care poţi privi, cam mare pentru a distinge dacă e sau nu e oareşce urmă de cruzime în zâmbetul îngerului; totuşi sculptura trebuie văzută la faţa locului pentru efectul teatral al întregului, am observat că în toate reproducerile apare doar sfânta şi îngerul, nu şi spectatorii.

    Roma, Biserica Santa Maria della Vittoria, Capela Cornaro
    în prima poză spectatorii (sculptură) în dreapta, în a doua,spectatorii (sculptură) în stânga 

    Roma, Biserica Santa Maria della Vittoria, Capela Cornaro, Extazul Sf. Tereza de Bernini
  • Sculptura Beatificata Ludovica Albertoni din Biserica San Francesco a Ripa, una din preferatele mele dintre sculpturile lui Bernini; Ludovica în agonie, copleşită de durere fizică, întinsă pe o canapea, înveşmântată într-o rochie  dintr-o stofă uşoară, cu falduri, lumini şi umbre. Biserica e în renovare, nu ştiu cum e de obicei expusă, dar în august puteai privi sculptura de la depărtare printr-un geam mic, murdar şi care reflecta lumina din biserică, nu se vedeau detaliile la fel de bine ca în albumul de artă, păcat.
    Roma, Biserica San Francesco a Ripa, Beata Lodovica Albertoni de Bernini
  • Sculpturile lui Bernini din Bazilica San Pietro din Vatican sunt, aproape fără excepţie,  masive; ca director al Fabricii San Pietro şi responsabil cu decorarea înterioară a bazilicii, Bernini şi-a gândit sculpturile în armonie cu grandiosul interior, multe dintre ele sunt monumente funerare; din păcate, în interiorul bazilicii şi mai ales în nişele din pereţi care-i adăpostesc sculpturile predomină semiobscuritatea;  una dintre ele, Monumentul funerar închinat Papei Urban al VIII-lea, a fost model pentru următoarele monumente funerare ale papilor pe toată perioada Barocului; compoziţia e inspirată, probabil, din monumentele funerare ale lui Michelangelo din Sacristia nouă de la Capelele familiei Medici din Florenţa. Mai jos, în prima fotografie sculptura lui Bernini (baroc) şi în a doua fotografie cea a lui Michelangelo (manierism).
    Vatican, Bazilica San Pietro, Monumentul funerar Urban VIII, sursa foto
    Florenţa, Capelele familiei de Medici, Sacristia nouă, Mormântul lui Lorenzo, duce de Urbino
    O altă sculptură de-a lui Bernini din Bazilica San Pietro este spectaculosul Baldachin ce se observă deja de la intrarea în bazilică, cadru somptuos pentru lumina aurie ce se revarsă din absidă.
    Vatican, Bazilica San Pietro, Baldachinul
  • Îngerii de pe Ponte Sant’Angelo şi din biserica Sant’Andrea delle Fratte. Doi din îngerii de pe pod au fost sculptaţi de Bernini; mai târziu au apărut doi îngeri similari cu cei de pe pod şi în biserica Sant’Andrea delle Fratte; fireşte o pereche sunt copii, o pereche originale; îi las pe cei care nu se pot emoţiona la fel în faţa unei copii ca în faţa originalului să descopere singuri care-s originalele, mie-mi plac în ambele locuri, de câte ori trec prin Piazza Spagna intru şi în biserică şi mă aşez pe un scaun sub aripile îngerului. Iar ceilalţi de pe pod sunt de mare efect, cum străjuiesc de-o parte şi de alta drumul spre recele şi severul Castel Sant’Angelo.
    Roma, Ponte Sant’Angelo, Înger de Bernini
    Roma, Biserica Sant’Andrea delle Fratte, Înger de Bernini


  • Biserica Sant’Andrea al Quirinale, un interior inspirat de Panteon dar  după un plan oval şi nu circular, această biserică micuţă era considerată de Bernini capodopera lui; merită neapărat văzută, eu nu pot trece prin Roma fără să o revăd. Sculpturile (Sf. Andrei însoţit de putti-băieţei) din stuc de pe marginea domului, în poziţii şi cu gestică expresivă, parcă îşi iau zborul spre lanternoul din vârf.  Scena e însă mai complexă: Sf. Andrei crucificat din pictura din altar (trupul) priveşte spre Sf. Andrei sculptura din stuc (sufletul) care se desprinde şi se înalţă spre lumina divină.

    Roma, Biserica Sant’Andrea al Quirinale
  • Piazza San Pietro din Vatican, probabil cea mai frumoasă piaţă din lume, creaţia aceluiaşi Bernini. O altă îmbinare reuşită de arhitectură teatralizată cu sculptura,  cei 96 de sfinţi de deasupra colonadei şi a faţadei catedralei, surprinşi în poziţii diferite, gesticulând, adaugă frumuseţe acestei pieţe pline de semnificaţii, un teatru al credinţei în care mulţimea din piaţă e cuprinsă de cele două laturi ale colonadei ca de două braţe la piept.
Vatican, Bazilica Sf. Petru

Vatican, Piazza San Pietro

    Vatican, Piazza San Pietro
    Anunțuri
    De Ioana Mureşan Publicat în Roma

    6 comentarii la “Sculpturi şi ambient – Bernini

    1. Eu am ramas impresionat de faptul ca genialul Bernini, intruchiparea suprema a exuberantului baroc italian de secol al XVII-lea, nu are un mormant fastuos, ci doar o biata lespede de piatra, pe care ii e scris numele, in partea din dreapta al altarului de la Santa Maria Maggiore. As aminti si fantanile sale, Fontana dei Quattro Fiumi fiind exceptionala, atat ca realizare cat si ca amplasare, in superba Piazza Navona.

    2. Aşa-i cum spui tu nickro, se pare că nu a mai avut loc în bazilica Sf. Petru de mulţii papi şi alte persoane bogate şi influente care şi-au dorit acolo monument funerar. Poate o fi căzut şi în dizgraţie spre sfârşitul vieţii. Artiştii şi arhitecţii de geniu întotdeauna au fost doar folosiţi de contemporanii lor, puţini au fost onoraţi în timpul vieţii pentru operele lor, excepţie Rafael.

      Despre fântâni, da, iniţial le-am trecut şi eu în postare, precum şi monumentul cu elefant din Piazza Minerva, apoi le-am scos, se lungea prea mult postarea şi nu ştiu câţi ar fi citit-o până la capăt. Probabil că lui Bernini îi voi dedica şi alte postări în viitor.

    3. Lucrarile lui Bernini sunt kitschuri. Exact in genul bibelourilor din zilele noastre. Doar ca acum sunt mai usor de executat, dimensiuni reduse atat cat sa-si poate permite oricine sa-si puna pe televizor deasupra mileului. Nu e geniu acolo, doar foarte multa munca si prost gust. Sper sa-mi fie permis un comentariu chiar daca nu e in scop admirativ. Multumesc!

    4. Kitschul presupune o etalare ostentativa de prost-gust, o frenezie a aglomerarii de elemente eterogene (gen: din toate cate putin), o alunecare in melodramatic, in romantism fantastic. O deturnare a sensului, rostului unui obiect, o modificare exagerata a dimensiunilor, proportiilor (breloc turn Eiffel, pisica gigantica – sculptura stradala din Barcelona, etc.)
      Totusi, despre kitsch se poate vorbi incepand doar cu perioada Art Nouveau, dar sunt de acord ca, intr-un sens mai larg, am putea pune eticheta de „kitsch” oricarui surogat de arta, din orice perioada, chiar din antichitate.

      Cred ca vrei sa spui ca sculptura baroca e kitsch, Bernini fiind reprezentantul ei de frunte, nu? nu, nu sunt de acord, barocul (arhitectura, sculptura) a aparut in slujba bisericii, e o arta ce si-a facut bine treaba. Ca nu ne place noua celor din secolul 21 barocul, ca nu ne spune nimic sau nimic bun, ca il consideram depasit, obositor, e cu totul altceva, dar nu kitsch.

      Reflecta gustul epocii lui. Vorbind despre sculpturile lui Bernini, nici mie nu-mi plac unele dintre ele (cele din biserica Sf. Petru in special), sau nu in mod deosebit. Pe mine ma interesa mai mult ca arhitect, in acest blog urmaresc mai ales obiectivele turistice arhitectonice, dar Bernini, fiind si sculptor si arhitect, am facut referiri si la sculpturile lui, mai ales in contextul intelegerii fenomenului baroc, ca scenografie ce tine seama si de mediul-contextul in care e pusa in valoare sculptura.

      Eu sunt de parere ca si in baroc exista kitsch destul, ma refer la cei ce, neavand idei geniale de poveste pusa in scena (Bernini) sau geometrie complexa si uluitoare (Borromini), au exagerat cu detaliile decorative, in sensul asta, o buna parte din arhitectura baroca a Europei si eu o consider kitsch. Dar nu Bernini. Poti sa exemplifici din lucrarile lui care ti se pare kitsch?

      Tocmai ma pregatesc sa scriu un articol despre un monument UNESCO din Barcelona, o capodopera kitsch, pentru mine :).

    Lasă un răspuns

    Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

    Logo WordPress.com

    Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

    Poză Twitter

    Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Facebook

    Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Google+

    Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

    Conectare la %s