Spitalul Sant Pau din Barcelona

Spitalul Sant Pau este cel mai mare complex arhitectural în stil Art Nouveau din întreaga Europa, iar pentru Barcelona, una din cele mai reprezentative creaţii de arhitectură Modernista (sau modernism catalan,  varianta catalană a Art Nouveau-ului, stilul apărut la începutul secolului al XX-lea).

A fost proiectat, construit şi decorat  între anii 1905-1930 de arhitectul Lluis Domenech i Montaner  urmat de fiul său, Pere Domenech i Roura, stilul arhitectural al acestuia din urmă fiind mai auster şi mai lipsit de ornamente decât cel al tatălui, mai curând un stil eclectic. Împreună cu cealaltă operă de arhitectură importantă a lui Lluis Domenech i Montaner  şi anume  Palatul Muzicii Catalane – tot din Barcelona, Spitalul Sant Pau face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Pe un teren pătrat de 13  hectare aflat în cartierul Eixample, Domenech a conceput spitalul în stil pavilionar, ca o reţea compusă din  48 de clădiri orientate oblic faţă de arterele principale din cartier, pe axa nord-sud, între pavilioane proiectând grădini cu alei şi arbori.  Ca spaţiu alocat per pat,  Spitalul Sant Pau  a depăşit orice  standarde europene, fiecare bolnav având un  total de  145 mp alocaţi  (aici intră, fireşte, şi grădina).

Pavilioanele, care comunică între ele prin tuneluri subterane (unde sunt amenajate culoare pentru deplasarea bolnavilor şi personalului şi spaţii pentru servicii auxiliare), sunt construite din cărămidă, cu spaţii interioare largi şi luminoase, Domenech demonstrând şi la acest proiect preocupările sale pentru raţionalism (materiale noi, moderne şi uşoare şi orientarea spre sănătatea şi nevoile omului) şi funcţionalism (pavilioanele precum şi corpurile diferite dintr-un pavilion din Spitalul Sant Pau nu prea seamănă unul cu altul, sunt concepute după funcţia pe care fiecare trebuia s-o îndeplinească), la fel ca la Palatul Muzicii Catalane.

Caracteristic pentru modernismul catalan, formele pavilioanelor şi ale ornamentelor sunt mai ales curbilinii.

În viziunea lui Domenech, religia, natura, arta şi culoarea  au calităţi vindecătoare şi ar scurta  convalescenţa bolnavilor internaţi în spital, astfel că pavilioanele sunt bogat decorate atât la interior cât şi la exterior, arhitectul lucrând cu câţiva sculptori şi decoratori pricepuţi ai vremii. Ca ornamente, Domenech a folosit  plăci de ceramică, mozaic,  statui, diverse ornamente sculptate în piatră de Montjuic, vitralii; multe din ornamente reprezintă  simboluri religioase sau heraldice, altele sunt florale. Stilul de decoraţie al lui Domenech este de  inspiraţie – probabil – mudejar (combinaţia de cărămidă cu ceramică, de pe faţade).

Spitalul Sant Pau a funcţionat neîntrerupt de la deschidere, în ultimii ani fiind completat spre marginea lotului  cu  pavilioane care aduc, ca imagine,  a  spital contemporan.

Recent, spitalul  a intrat într-o restaurare de lungă durată. Se poate totuşi vizita câte ceva  în cadrul unui tur ghidat  sau intrând pur şi simplu pe aleea ce duce la capela din incintă (e o altă intrare decât cea pentru turul ghidat) şi înaintând până  unde e permis. Recomand această variantă, eu  am participat la un tur ghidat de o oră (10 eur) în primăvara anului 2011 şi am fost destul de decepţionată, se  promite pe site-ul oficial al spitalului vizitarea a două pavilioane – speranţa mea era că unul e cel principal – ei, aş! nici vorba, se vizitează un pavilion mititel pentru primirea bolnavilor din afara spitalului  şi un salon de bolnavi  plus sala de vizită pentru  aparţinători,  aflată lângă salon. Cam puţin, în rest doar turuială de istorie şi organizare spitalicească, nici măcar o plimbare pe alei, printre celelalte pavilioane.

Ca organizare de spital, mi-e cam greu să înţeleg de ce e considerat Spitalul Sant Pau o aşa mare realizare (exceptând confortul bolnavilor)  şi se insistă pe asta în timpul turului ghidat, cu siguranţă în Europa mai erau destule spitale de tip pavilionar dacă până şi în Cluj exista deja, finalizat tocmai pe când  începea Domenech construirea lui din Barcelona. Atâta tot că în Cluj se optase pentru o variantă a sistemului spitalicesc pavilionar şi anume pentru sistemul spitalicesc insular, alcătuit din mai multe clădiri autonome într-o incintă, clădiri care nu comunică prin subsoluri, ceea ce mie mi se pare că era de  preferat, să nu uităm că lucrurile astea se petreceau acum mai bine de un secol şi în acele vremuri bântuiau molimele, nu apăruseră încă antibioticele. Însă, tot în Cluj şi tot construit înaintea celui din Barcelona, Spitalul de Neuro-psihiatrie  este tot pavilionar (neuro-nebunia nu se ia de la uom la uom) şi totuşi nu organizează nimeni aicea tururi ghidate, chit că poate ar fi palpitante, oricum nu sunt atât de mulţi turişti pasionaţi de arhitectură interesantă pe lume, cât de uoameni interesanţi – chiar şi din multe bloguri de turism înţelegi că asta e muult mai important pe lume şi se călătoreşte ori că nu-ţi place acasă, ori ca  să cunoşti uoameni faini sau  “interesanţi”.

Revenind la vizita mea la Spitalul Sant Pau: nu pot să spun că mi-au plăcut clădirile din punct de vedere al  arhitecturii, chiar dacă-s gândite funcţional, au un aspect greoi cele mai multe din ele, iar cele câteva zvelte par mai ciudate,  cu forme alambicate, cu multe sculpturi şi pinacluri şi nu-mi plac nici atât.

Însă coloritul clădirilor m-a încântat, e multă cărămidă şi culorile ornamentelor sunt plăcute în combinaţie cu cărămida. Mozaicul de pe acoperişuri mi s-a părut vesel, mi-au plăcut şi câteva  ornamente de pe faţadă, mai ales cele în piatră de Montjuic.  Şi chiar câteva timpane decorate cu ceramică.

Şi mi-au plăcut portocalii de pe alei, plini de fructe – eram la sfârşit de martie. Despre arhitectura peisajeră a grădinii  nu am reuşit să-mi fac o părere, totul era un şantier.

Vă las în compania pozelor făcute cu zoom maxim, noroc cu camera mea foto bunicică, am vârât-o prin ochiurile plasei ce îngrădea zona şantierului şi am pozat tot ce s-a putut. Nu stiu dacă mă voi reîntoarce în Barcelona vreodată, dar dacă se va întâmpla, probabil că voi dori  să vizitez la modul serios Spitalul Sant Pau.

3 comments on “Spitalul Sant Pau din Barcelona

  1. Mie îmi place ceea ce vad în fotografii, “modernismul catalan”. Plin de viata, cromatica interesanta, cu dorinta (poate excesiva ?) de a introduce ornamente. Simt ca Barcelona poate fi un oras care sa îmi placa mult, când voi ajunge acolo.

    • Pai n-ai fi deloc original, deosebit de altii. Barcelona place multora, e unul din orasele preferate de turisti.
      Mie nu-mi place modernismul catalan, afara de Gaudi. Preferintele mele se indreapta spre alte stiluri, spre modernismul adevarat (nu catalan, asta e impropriu numit modernism), insa, la toate stilurile arhitecturale istorice varfurile, capodoperele imi plac intotdeauna. Nu e ca la arta, unde stau si ma intreb ce naiba trebuie sa-mi placa la un tablou sau ce are ala mai mult fata de tabloul unui necunoscut.

  2. Pingback: Modernismul catalan | MicileVacante

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s